Cine a fost Principele Nicolae, ale cărui rămășițe pământești sunt repatriate azi?

17_11zon

Dimensiune font:

| 01-04-2024 00:31

Casa Regală a anunțat, în preajma zilei de naștere a Majestății Sale Margareta, că resturile pământești ale lui Nicolae al României vor fi aduse în țară și depuse în necropola regală.

Deunăzi, aflam că fiica Regelui Mihai și-a ținut promisiunea față de tatăl său și a făcut demersurile necesare pentru repatrierea osemintelor Principelui Nicolae al României, dimpreună cu cele ale soției sale, Ioana.

„În urma demersurilor Casei Majestății Sale, Guvernul României a aprobat, la începutul acestui an, aducerea în țară a rămășițelor pământești ale celui de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand Întregitorul și al Reginei Maria și ale soției sale, Ioana”, se arată în comunicatul remis de biroul de presă al Palatului Elisabeta.

„Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat slujba de reînhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în ziua de 29 martie 2024, la ora 12.00. Mormântul Principelui Regent Nicolae este acum lângă cel al fratelui său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale. La ceremonia militară și religioasă, Majestatea Sa Custodele Coroanei a fost reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu, care a avut alături de reprezentanți ai Guvernului, ai Armatei Române, ai societății civile, precum și membri ai Casei Majestății Sale. Accesul presei și al publicului va fi permis în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș. ”

Cine a fost Principele Nicolae, ale cărui resturi pământești sunt repatriate azi?

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României s-a născut la Sinaia, la 5/18 august 1903, şi a fost botezat de către Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui prenume îl purta. A fost Regent al României, între anii 1927 şi 1930. A murit la 9 iulie 1978, la Madrid și a fost înmormântat la Lausanne, în Elveţia.

Principele Nicolae, alintat Nicky, a copilărit la Sinaia şi la Bucureşti şi a devenit ofiţer al armatei române. Mama sa îl descria astfel: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) Unchiul [Regele Carol I; n.n.] îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă.”

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Mr Hansell, care se ocupase şi de Prinţul de Wales. A fost membru al Organizaţiei Cercetaşilor din România, şi-a oferit Înaltul Patronaj Societăţii pentru Îmbunătăţirea Rasei Canine din România şi a făcut parte din primul Comitet de conducere al Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA din România (înfiinţată, în 1919, de către Regina Maria).

Celebrul castel al Iuliei Hasdeu, de la Câmpina, i-a fost lăsat prin testament, de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, în anul 1906, Principelui Nicolae, care însă nu l-a acceptat.

La 20 iulie 1927, a devenit Regent al României şi a exercitat direcţia Consiliului de Regenţă până la 8 iunie 1930, când fratele lui, Carol al II-lea, a fost proclamat Rege. După venirea pe Tron a fratelui său, Principele Nicolae a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost recunoscută de Regele Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana. Și-a recâștigat dreptul de a se numi Nicolae de Hohenzollern începând cu 10 iulie 1942, prin decizia Regelui Mihai I.

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954, Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit, a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit, în exil, cu Regele Mihai și Regina Ana, o singură dată, în Elveția.

Spre sfârşitul vieţii, a început să-şi scrie memoriile, dar nu a apucat să finalizeze decât o mică parte din vastul plan pe care şi-l făcuse. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani, și a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soție.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău
28/05/2024 16:26

  Experientă unică Cititorii care vizitează Cărturesti spun că e „un loc magic”, „un loc in care mă simt fericită”, „un loc perfect pentru cadouri”. Autenti ...

Un transsexual, desemnat ”cea mai bună actriță feminină” la Cannes; Marcel Pavel, ironic: „Ăsta da…”progres”!
28/05/2024 10:53

„Karla Sofia” Gascon, un bărbat care se identifică ca fiind femeie, a castigat premiul pentru interpretare feminină la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. In varstă de 52 de ani, ...

Astăzi are loc Gala Premiilor UNITER. Află cine sunt ieșenii nominalizați
27/05/2024 12:06

Ediţia a 32-a a Galei Premiilor UNITER are loc luni la Sala "Ion Caramitru" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, ocazie cu care vor fi acordate premii de excelenţă, pent ...

Marcel Ciolacu, singurul premier din UE care nu vorbește limba engleză
26/05/2024 17:51

Marcel Ciolacu, prim-ministrul Romaniei, a atras atentia opiniei publice si a liderilor politici din Europa după ce s-a confirmat că este singurul sef de guvern din Uniunea Europeană care nu vorbeste limba e ...

Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
26/05/2024 12:08

Carla's Dreams este un fenomen muzical, un proiect care a avut un impact major in Romania si care a rămas la fel de iubit de public. Solistul vocal al trupei a fost filmat la un concert la Craiova, unde părea ...

Cannes 2024: Filmul românesc ‘Trei kilometri până la capătul lumii’ a câştigat premiul Queer Palm
25/05/2024 15:13

Filmul romanesc ‘Trei kilometri pană la capătul lumii’, selectat in competiţia oficială pentru Palm D’or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a caştigat vineri seara Queer P ...

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat în centrul oraşului Nürnberg
24/05/2024 10:15

Cel mai lung brau romanesc din lume, care candidează pentru includerea in Cartea Recordurilor, va fi prezentat in centrul oraşului Nürnberg in data de 23 iunie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, coord ...

Ce piesă a cântat Burduja alături de ministrul Energiei din Republica Moldova
24/05/2024 08:44

Un moment artistic a avut loc la Bucuresti, acolo unde Ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, alături de omologul său din Romania, Sebastian Burduja au cantat impreună la chitară. Acesti ...

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani
22/05/2024 17:48

Actorul Costel Constantin a incetat din viaţă la varsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti. ”Cu adancă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie a marelu ...

  Cufărul lui Mihai Eminescu a ajuns la Târgu Mureș
22/05/2024 14:06

Cufărul lui Mihai Eminescu, achiziţionat de un om de afaceri de la cea mai mare casă de licitaţii din ţară, in anul 2017, este expus, incepand de marţi, pană in data de 15 iunie, in Biserica de lemn & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei