Bătrână păcălită să îi dea toți banii din casă unui necunoscut, în doar câteva minute

14_11zon

Dimensiune font:

| 12-04-2024 00:23

O femeie de 81 de ani din Suceava a rămas fără 14.500 de lei, păcălită fiind de o persoană necunoscută căreia i-a înmânat toți banii pe care îi avea în casă.

Înșelăciunea prin metoda „Accidentul” continuă să facă victime. O femeie în vârstă de 81 ani din orașul Siret, județul Suceava, însoțită de către fiul ei, s-a prezentat acum câteva zile la sediul Poliției Siret și a sesizat faptul că a fost sunată pe telefonul fix din interiorul locuinței sale de către o persoană necunoscută, care i-a comunicat faptul că un alt fiu al său, care se află în Spania, a suferit un accident urmând să sufere o amputație și solicita suma de 7.000 euro pentru a interveni la doctor.

„Femeia a comunicat persoanei că deține doar 14.500 lei, aspect cu care cel din urmă a fost de acord, astfel că, la aproximativ 10 minute, la poarta acesteia a apărut un bărbat căreia bătrâna i-a înmânat suma de 14.500 lei”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.

Ulterior, femeia a fost sunată de către fiul acesteia din Botoșani, căruia i-a povestit cele întâmplate, ocazie cu care și-a dat seama că a fost înșelată, după care acesta din urmă l-a sunat pe fratele său din străinătate care i-a comunicat că nu a suferit niciun accident și nu solicită nicio sumă de bani.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru înșelăciune, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Investigații Criminale Siret.

Ce ne sfătuiesc polițiștii

Metoda „Accidentul” reprezintă schema prin care un necunoscut, care de obicei se dă drept avocat, medic, poliţist sau amic, contactează telefonic rudele unei persoane despre care povestesc că a fost implicată într-un accident rutier grav sau o altă ilegalitate şi că rudele respective trebuie să plătească urgent victimelor accidentului o anumită sumă de bani pentru eliberarea rudei din arest sau pentru a o scăpa de la închisoare (de obicei fiul celor apelaţi telefonic).

Victimele acestui tip de infracțiune sunt, în general, persoane în vârstă, cărora, în momentul în care răspund apelului telefonic, li se aduce la cunoştinţă un scenariu de natură să producă o stare emoțională puternică, afirmându-se faptul că fiul sau fiica ar fi fost implicaţi într-un grav accident rutier.

Victimele sunt contactate de regulă la ore târzii, astfel încât infractorii să poată profita de starea de derută și totodată, să fie îngreunată de către victime contactarea potențialelor rude implicate în accidente sau alte evenimente presupuse.

În această situaţie creată, persoana vătămată este determinată să depună diferite sume de bani la societăți de curierat financiar, pe numele unor persoane sau să înmâneze direct sumele de bani către anumite persoane indicate.

Polițiştii suceveni le recomandă cetățenilor ca, în situația în care primesc un telefon în care sunt anunțați că o rudă a fost implicată într-un accident, să nu se impacienteze și să verifice veridicitatea informației, în primul rând apelând ruda care ar fi fost implicată în accident sau alte persoane apropiate acesteia.

Dacă situația prezentată prin telefon se dovedește a nu fi reală, trebuie anunțată în cel mai scurt timp Poliția, la telefonul unic de urgențe 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție, reținând cât mai multe date utile despre persoana sau persoanele implicate în acest gen de înșelăciune.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Tuberculoză vertebrală – boala care i-a furat unui băiețel zâmbetul și libertatea
14/05/2024 07:59

Într-o lume in care medicina modernă, tehnologia si progresul par să fi invins multe boli, viata unui copil de numai 6 anisori este pusă in pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decat n ...

Depozit de muniţie descoperit în curtea Colegiului Pedagogic!
14/05/2024 07:44

Descoperire şocantă in curtea unui important colegiu din Iaşi. Elevii şi profesorii de la Colegiul „Vasile Lupu” s-au aflat in pericol zeci de ani, fără să ştie. Acum toţi elevii care inc ...

Raportul de activitate al primarului, la dispoziţia ieşenilor!
14/05/2024 07:27

Ieşenii pot consulta raportul de activitate al primarului Mihai Chirica pentru anul 2023, documentul fiind pus gratuit la dispoziţie in Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, in Centrele de Cartier, precum ...

Serviciul de Probaţiune a cerut încătuşarea unui individ aflat deja după gratii
14/05/2024 07:07

 * acesta se afla in Penitenciarul Iaşi, unde ispăşea o pedeapsă rezultantă de patru ani, pentru alte două infracţiuni: talhărie calificată şi evadare, asta din urmă, in timp ce se afla in arest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei