Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor

pelerinaj

Dimensiune font:

| 27-04-2024 07:17

Sâmbătă, 27 aprilie 2024, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atât la Iaşi, cât şi în alte protopopiate de pe cuprinsul eparhiei, la care vor participa cei doi ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni.

În municipiul Iaşi, Pelerinajul de Florii va fi organizat de cele trei protopopiate ieşene şi va începe de la ora 15.00, odată cu săvârşirea slujbei Vecerniei la Mănăstirea Bărboi de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Momentele principale ale procesiunii sunt rugăciunea de binecuvântare a sălciilor la Biserica Bărboi (ora 16), plecare către Biserica „Sfântul Sava” (Str. Bărboi – Str. Costache Negri), spre Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, de unde suita va ajunge la Catedrala Mitropolitană, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. La sosire în lăcaș, alaiul pelerinilor va fi întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

La Piatra Neamţ, va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu - Izvorul Vieții. De la ora 13.30, se va porni în procesiune pe traseul: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăței I (lângă Spital) – sens giratoriu Spital – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului - Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” (unde se va oficia slujba Vecerniei).

În Protopopiatul Paşcani, pelerinajul de Florii se va desfășura începând cu ora 14.00 în cele două orașe ale protopopiatului, Pașcani și Târgu Frumos. La Pașcani, pelerinajul se va desfășura în zona vale a orașului, pe următorul traseu: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – esplanadă – Str. Gării – Str. Ceferiștilor – Biserica „Sfânta Vineri”. În orașul Târgu Frumos, pelerinajul va avea următorul traseu: Biserica „Sfântul Nicolae” – Str. Nicolae Bălcescu – Biserica „Sfinţii Apostoli” – esplanada orașului și se va merge spre Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

La Dorohoi, pelerinajul va începe de la ora 13.00, cu plecare de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, până la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”.

La Târgu Neamț, pelerinajul va începe de la ora 15.00, când, la Biserica „Sfântul Nicolae” –Țuțuieni, se va săvârşi slujba Vecerniei. Se va porni apoi în procesiune spre Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

În Protopopiatul Darabani, pelerinajul va începe la ora 16.00, la Biserica „Sfântul Nicolae” şi se va desfăşura până la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

La Săveni, pelerinajul va începe la ora 12.00, cu plecare de la Biserica „Sfântul Gheorghe” până la Biserica „Sfântul Nicolae”.

În Protopopiatul Ceahlău, pelerinajul de Florii se va organiza în Parohia Pârâul Cârjei, iar în Protopopiatul Roznov va fi organizat un pelerinaj în fiecare comună de pe aria canonică.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Tuberculoză vertebrală – boala care i-a furat unui băiețel zâmbetul și libertatea
14/05/2024 07:59

Într-o lume in care medicina modernă, tehnologia si progresul par să fi invins multe boli, viata unui copil de numai 6 anisori este pusă in pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decat n ...

Depozit de muniţie descoperit în curtea Colegiului Pedagogic!
14/05/2024 07:44

Descoperire şocantă in curtea unui important colegiu din Iaşi. Elevii şi profesorii de la Colegiul „Vasile Lupu” s-au aflat in pericol zeci de ani, fără să ştie. Acum toţi elevii care inc ...

Raportul de activitate al primarului, la dispoziţia ieşenilor!
14/05/2024 07:27

Ieşenii pot consulta raportul de activitate al primarului Mihai Chirica pentru anul 2023, documentul fiind pus gratuit la dispoziţie in Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, in Centrele de Cartier, precum ...

Serviciul de Probaţiune a cerut încătuşarea unui individ aflat deja după gratii
14/05/2024 07:07

 * acesta se afla in Penitenciarul Iaşi, unde ispăşea o pedeapsă rezultantă de patru ani, pentru alte două infracţiuni: talhărie calificată şi evadare, asta din urmă, in timp ce se afla in arest ...

Hoţul violator din Schitu Duca, încă nouă ani de temniţă
14/05/2024 07:06

La prima vedere, condamnarea pare mult prea aspră. Nouă ani de inchisoare pentru un furt banal, unul spontan, nimic planificat dinainte. Basarabeanul Mitică T. işi cumpărase o pepinieră in Schitu Duca, to ...

 Millitarii şi pompierii ieşeni luptă din greu. Cu sticlele
14/05/2024 07:04

În perioada 13 mai 2023 - 23 mai 2024, la Tribunalul Militar Iaşi s-au judecat 366 dosare. Niciunul pentru dezertare, incălcare de consemn, trădare, nesupunere, neexecutare de ordin, indisciplină ori ...

Curs de prim ajutor pentru animalele de companie, la „Animal Fest by USV”
14/05/2024 06:23

Curs de prim ajutor pentru animalele de companie, parada raselor de caini, concursuri cu diverse teme, expozitie de păsări ornamentale, animale mici si mari, reptile si progresie de dresaj cu cai sunt doar ca ...

 Avocatul Felecanu își așteaptă sentința. O urmă de pantof a scos totul la iveală
13/05/2024 23:16

Sebastian Felecanu, avocatul acuzat că si-a ucis iubita, pe avocata Monica Cioată, in urmă cu mai bine de trei ani, impingand-o peste geam si lăsand să se creadă că a fost o sinucidere, a ajuns din nou i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei