Calendarul electoral

2calendar

Dimensiune font:

| 29-04-2024 08:00

 * până la data de 1 mai vor fi aduse la cunoştinţă publică declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European * în data de 10 mai va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7,00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate în ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză câteva „zile de foc”.

Potrivit calendarului, pe 29 aprilie rămân definitive candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

* 30 aprilie -  se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi al candidaţilor independenţi.

* până la data de 1 mai vor fi aduse la cunoştinţă publică declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

* cel mai târziu cu 40 de zile înaintea datei alegerilor, adică 30 aprilie, se va solicita acordarea timpilor de antenă, către conducerile posturilor de radiodifuziune şi televiziune, publice şi private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale.

* 30 aprilie este şi data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.

* la data de 8 mai rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai se va aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora, precum şi aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora.

* în data de 10 mai va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7,00.

* pe 9 iunie, la ora 7,00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, şi se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22,00.

Alegătorii care la ora 22,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23,59.

După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale şi pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul spune că a discutat cu preşedintele Iohannis despre sistemul Patriot. Câte Patriot are în curte Armata României și ce sisteme ar mai putea veni
14/05/2024 20:50

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot in Ucraina Premierul a subliniat că o decizie pe acest subiect se va ...

Între UE și Ucraina se negociază un acord de importanță majoră: în următorii 10 ani, Europa va răspunde nevoilor Kievului
14/05/2024 20:29

Intre tările din Uniunea Europeană si Ucraina se negociază un nou acord pentru următorii 10 ani, conform Reuters. Tările UE se angajează să răspundă nevoilor Kievului in termen de 24 de ore, iar Ucrain ...

Rusia își pierde influența în Republica Moldova: UE și Chișinăul vor încheia săptămâna viitoare un acord de securitate (FT)
14/05/2024 19:33

Uniunea Europeană si Republica Moldova vor incheia săptămana viitoare un acord de cooperare in domeniul apărării si securitătii Publicatia arată, cu referire la proiectul de document pe care il are la d ...

Ce vrea România în schimb dacă cedează sistemul Patriot Ucrainei
14/05/2024 11:37

Cedarea unui sistem de apărare anti-aeriană Patriot către Ucraina pare că a impărţit clasa politică din Romania in două. O parte ar fi de acord cu această mutare, cealaltă spune că nu se impune o ase ...

Scandal de proporții în Parlament: Dianei Șoșoacă i s-a arătat salutul nazist/ A ieșit un circ de zile mari
14/05/2024 11:29

In plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor s-a dezbătut legea prin care ziua de 14 mai ar urma să devină ”Ziua Statului Israel”. Această lege a generat dezbateri aprinse care au avut-o in prim ...

Discuții în Bundestagul Germaniei: Să apărăm Ucraina direct de pe teritoriul României
14/05/2024 09:55

Mai multi parlamentari germani, si ai puterii si din opozitie, sustin ideea ca aliatii să apere spatiul aerian din vestul Ucrainei chiar de pe teritoriul NATO, din Romania si din Polonia FZ afirmă că unii e ...

Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina
14/05/2024 08:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca Romania să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionand că decizia se va ...

Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei