Ce înseamnă „boala lui Calache”, de fapt? Personajul era să devină domnitor al Țării Românești

 

 Ce înseamnă  „boala lui Calache”, de fapt? De multe ori, expresia se mai folosește chiar și astăzi, deși are o vechime de câteva sute de ani. Dar puțini cunosc care este originea ei și ce soi de afecțiune desemnează.

 

Ce înseamnă  „boala lui Calache”, de fapt? Personajul era să devină domnitor al Țării Românești

„Boala lui Calache” este o expresie pe care o cunosc mulți români. În general, este folosită pentru a desemna pe cineva cu o stare psihică „tulburată”, dar sensul ei nu are legătură, de fapt, cu nicio afecțiune medicală. 

Totul pleacă de la povestea despre un hangiu oltean din secolul al XVII-lea și fiul acestuia, Calache, personaje despre care nu se știe cât de reale au fost, dar știm că fără foc nu iese fum.

Hangiul, Mihalache pe numele său, deși moștenise doar o brumă de avere, a reușit, prin inteligență în afaceri și muncă multă, să adune suficientă avere încât să fie ridicat în rândul boierilor.

 

A ridicat un conac unde s-a mutat cu familia și avea o mulțime de slugi. Era și fericitul tată a doi băieți, dar Calache era favoritul și lumina ochilor săi.

Ca adult, se spune că acesta era un tip potrivit de înalt, dar trupeş, aproape gras, cu o faţă rotofeie. Deşi inteligent şi cu maniere de boier, nu făcuse nimic în viaţa lui, nu mişcase un deget.

La cei peste treizeci de ani ai săi, Calache era un tip de o lene monumentală. În schimb, era un mare mâncău şi un băutor de vin fără pereche.

Singura lui preocupare era să mănânce bine, să bea bine şi să asculte muzică lăutărească, până spre ziuă. După atâta „oboseală”, îi plăcea să doarmă până la orele amiezii, când o lua de la capăt.

Dar jupân Mihalache - odată devenit boier - avea planuri mari pentru feciorul său preferat.

În călătoriile lor, marile familii boiereşti se opreau acum la conacul fostului hangiu, unde se încingeau niste chiolhanuri de le mergea vestea în tot ţinutul.

Calache, tânărul boier, avea grijă să nu lipsească de la niciunul din acestea. Azi așa, mâine așa, astfel că Mihalache și fiul său ajunseseră să fie simpatizați de mai toți marii boieri ai țării.

 

Mari boieri din Țara Românească, în secolul al XVII-lea - Foto: Arhiva

La un moment dat, apăru și ocazia așteptată de senior: tronul Țării Românești rămăsese liber.

Prin urmare, boierii urmau să aleagă un domn nou, care să fie, după aceea, confirmat și de sultanul otoman, așa cum ajunsese obiceiul, potrivit comentator.ro.

La una dintre petrecerile din acele zile de la conacul lui Mihalache, acesta și-a luat inima-n dinți și a reușit să-i convingă pe boierii ce chefuiau de zor să-l susțină la domnie chiar pe fiul său, Calache.

Om corect, el i-a avertizat pe aceștia că băiatul are o meteahnă: îi place să bea, să mănânce, să petreacă și să doarmă.

Dar boierii, râzând, au spus că aceste apucături nu-s nicidecum metehne pentru un boier, ci o normalitate, pentru că așa fac și ei.

Zis și făcut. Cei prezenți la conac au mers la București și i-au convins și pe ceilalți mari boieri din Divan că au găsit omul potrivit pentru tronul Basarabilor, pe Calache.

Iar acesta s-a trezit ales domn de sfatul domnesc. Jupân-boier Mihalache nu-şi mai încăpea în piele de mândrie. Neam de neamul lui nu se visase niciunul domn şi, iată, odrasla sa era voievodul Ţării Româneşti.

 

Dar, pentru ca numirea să fie oficială, mai trebuia și acordul Porții otomane, a marelui vizir și mai ales a sultanului, lucruri ce se obțineau cu mari sume de bani cu care se „ungeau” deciziile acestora.

Dar la Mihalache „avea balta pește”, așa că i-a asigurat pe boieri că acest lucru nu va fi o problemă.

Odată ce s-a văzut domn, fie și provizoriu, Calache s-a mutat în reședința domnească și și-a continuat viața de petreceri, întrerupte doar de perioade de somn ce se întindeau până după prânz. 

El nu a îndeplinit și nici nu s-a achitat de nicio obligație domnească, așa că, în mod previzibil, Înalta Poartă nu l-a confirmat pe Calache ca domn și a fost nevoit să se întoarcă acasă, spre marea durere a tatălui să,  

După acest episod, în conacele boierilor se discuta des despre „boala lui Calache”, o „boală” de care sufereau stăpânii ce adoptau obiceiul de a sta zile întregi fără a face nimic, asemenea lui Calache.

Așa se face că, departe de a însemna vreo afeciune psihică ori medicală de orice natură ar fi ea, expresia  „boala lui Calache” descrie tendința cuiva de a se bucura de mâncare, băutură și distracție în exces, evitând munca.

Unii ar putea spune că e modul ideal de a te bucura de plăcerile vieții, dar probabil că mult mai mulți desemnează această „boală” drept fix ceea ce este: lene.

 

Una uriașă, ce face persoana respectivă să n-aibă niciun chef de vreo secundă de muncă, singurul scop al vieții fiind distracția, întreruptă, firește, doar de câte un somn bun. 

Un soi de „dolce far niente”, cum spun italienii, în varianta boierească din Țara Românească de acum aproape 400 de ani,