Duminica, sărbătoarea săptămânală a Învierii

 * legată de evenimentul Învierii Domnului, duminica este considerată sărbătoarea săptămânală a Învierii, zi de bucurie, sărbătoare a triumfului vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului

Acest caracter jubiliar al sărbătorii duminicii, în primele comunităţi creştine, explică de ce duminica a fost mereu exceptată de la orice manifestări sau acte rituale care exprimă întristare şi pocăinţă. Astfel, în duminici era oprit postul sau ajunarea în timpul postului de durată. De asemenea, era oprită îngenuncherea. Sunt numeroase canoanele sinoadelor şi ale Sfinţilor Părinţi care interzic atât postul, cât şi îngenuncherea în zi de duminică. Pentru a-şi manifesta sentimentul dragostei faţă de Hristos, creştinii îmbrăcau duminica haine curate, de culoare albă ca simbol al bucuriei şi atmosferei sărbătoreşti la care luau parte. În privinţa modului de sărbătorire, primul lucru pe care îl făceau era participarea la slujba Sfintei Liturghii de la care nu îi puteau împiedica, în epoca prigoanelor, nici cruzimea persecutorilor şi nici teama de moarte. Canoanele îi pedepseau pe clerici cu caterisirea, iar pe credincioşi cu excomunicarea în cazul în care absentau de la biserică trei duminici la rând. Diaconii duceau Sf Euharistie celor bolnavi şi deţinuţilor. Săvârşirea Sf Euharistii era legată, la început, cu mesele frăţeşti şi era urmată de colecte pentru săraci.

La început, duminica era sărbătoarea săptămânală a creştinilor doar ca zi de cult, fără întreruperea ocupaţiilor zilnice. Însă, cu timpul, a devenit şi zi săptămânală de odihnă a creştinilor, înlocuind sabatul iudaic. Împăratul Constantin cel Mare a consfinţit-o prin lege de stat ca zi de repaus săptămânal pentru întregul imperiu. Deşi nu aprobau străşnicia cu care era ţinut sabatul iudaic, Sfinţii Părinţi au recomandat, totuşi, întreruperea lucrului şi a obişnuitelor îndeletniciri zilnice, ceea ce, pe de o parte era necesar pentru săvârşirea cultului, iar pe de altă parte era considerată ca abţinere de la păcat şi întruchipare a odihnei veşnice de după moarte. Era oprită chiar călătoria în zi de duminică, în afară de situaţiile în care era absolut necesară.

Repausul absolut era garantat şi impus nu numai prin dispoziţii bisericeşti, ci şi prin legi de stat. În această zi, erau suspendate exerciţiile militare, activitatea tribunalelor şi a oricăror instanţe de judecată, precum şi activitatea comercianţilor şi meseriaşilor, dar şi muncile agricole. În schimb, duminica, creştinii făceau acte de pietate şi milostenie pentru înălţarea sufletului şi conştiinţei creştine.