Vinerea Mare la grătare. Mustrarea unui preot: „E incredibil cum nu pot rata unii creștini să fie farisei”

8_11zon

Dimensiune font:

| 03-05-2024 15:16

„Cu câtă ușurință, doar la mirosul unor mici, au și uitat de parabola pe care le-o adresează Mântuitorul” - astfel își începe Ioan-Florin Florescu, un cunoscut și respectat preot român misionar în Scoția, critica la adresa fariseilor care împart lumea în „ei” și „ceilalți”.

„Sunt zei și lângă grătare”- așa se numește postarea făcută pe blogul său „Jurnal scoțian” Ioan-Florin Florescu, unul dintre cei mai respectați preoți români din diaspora.

„E incredibil cum nu pot rata unii creștini să fie farisei chiar și în Săptămâna Mare, împărțind lumea în „ei”, care postesc în aceste zile, și „ceilalți”, care merg la grătare. Cu câtă ușurință, doar la mirosul unor mici, au și uitat de parabola pe care le-o adresează Mântuitorul „celor convinși în sinea lor că sunt drepți și-i disprețuiesc pe ceilalți”: „Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri…” (Luca 18,11)”, susține Florescu.

El reamintește celor care au uitat, „de la mână până la gura altora”, cuvintele pe care le-au auzit chiar la începutul Postului, despre cum trebuie să fie postirea lor, în raport cu nepostirea celorlalți:

„Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă… Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? … Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu… Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau tu, de ce dispreţuieşti pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu… Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!” (Romani 14).

„Oamenii aceștia care merg la grătare sunt mai drepți decât cei care-i judecă”

Preotul susține că este mai grav să postești și să-i judeci pe ceilalți, decât să nu postești:

„Oamenii aceștia care merg la grătare sunt mai drepți decât cei care-i judecă și-i disprețuiesc în aceste zile, pentru că ei mănâncă, și încalcă postul, dar nu-i judecă și nu-i disprețuiesc pe cei care postesc și nu mănâncă. (Și care, și ei, încalcă postul în felul acesta, prin judecarea aproapelui lor.)”

Florescu își încheie postarea cu o întâmplare din viața filosofului Heraclit: „Se spune că unii s-au dus să-l viziteze pe celebrul filosof Heraclit și au fost foarte mirați să-l găsească nu într-un templu, cum se așteptau, ci încălzindu-se afară, lângă un cuptor strașnic: Poftiți, i-a invitat el, și aici sunt zei.”

„De ce nu ar fi posibil să te mântuiești prăjind mici în post, în timp ce te bucuri și nu judeci pe nimeni?”

„Ce bag în gură mâine părăsește trupul meu . Ce scot pe gură – vorbe și gânduri – poate să mă piardă”, a comentat Marius la postarea preotului.

Sandu l-a criticat pe misionar, spunând că are o „judecată superficială”: „Atunci hai la bordel că și acolo sunt zeii! Cu tot respectul, mi se pare o judecată superficială!”

„Dacă e pocăință, și acolo sunt zei. Mântuitorul stătea la masă cu toți păcătoșii”, i-a răspuns Florescu.

Un al cititor a intervenit: „No hai să mâncăm cu toții grătare în post, ca să nu mai cădem în ispita de a judeca și atunci suntem și sătui și cu un păcat mai mic la activ, e win- win situation!” Preotul i-a sugerat o alternativă: „no hai să mai căutăm și alte soluții”.

Lucian nu crede în „mântuirea copy paste”, pentru suntem foarte diferiți, și se întreabă de ce nu ar fi posibil să te mântuiești chiar dacă prăjești mici în post?

„Dacă dorim o lume mai bună în jurul nostru, ideea ar fi să ne uităm spre noi înșine. Nu spre ceilalți din postura de judecători vitriolici și autosuficienți. Dar nici măcar spre propriul sine care, oricât de umbrit umbrit ar fi, reflectă chipul lui Dumnezeu. Smerenie s-ar putea să fie identificarea propriei măsuri și recunoașterea limitelor proprii. Raportarea la standarde și la măsuri ideale în timp ce pierdem legătura cu noi înșine în datele personale și cu realitatea în care trăim, ar putea fi orice dar nu viață duhovnicească. Nu cred în mântuirea copy/paste pentru că nici un om nu este tras la ștanță, ci univers unic și irepetabil. De ce nu ar fi posibil să te mântuiești prăjind mici în post, în timp ce te bucuri și nu judeci pe nimeni? Și de unde certitudinea mântuirii proprii bifând cele formale ale credinței dar eludând esența, dragostea de Dumnezeu și de aproapele?” - a detaliat Lucian.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Horoscopul zilei
18/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei