Polițiștii de la investigarea fraudelor din Bacău cercetează 14 persoane care sunt suspectate de săvârșirea mai multor infracțiuni.
Dintre acestea, 12 persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, după ce au prezentat documente falsificate la Casa Județeană de Pensii Bacău, pentru a obține ilegal drepturi bănești.
„S-a stabilit, mai întâi, că un bărbat în vârstă de 61 de ani, fost tehnician resurse umane la o societate comercială, întocmise în fals documente prin care a atestat calitatea de angajat și vechimea în muncă pentru alte 11 persoane - 6 femei și 5 bărbați - având vârste cuprinse între 43 și 68 de ani'', a declarat, inspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Potrivit acesteia, cele 12 persoane „au folosit, apoi, în cunoștință de cauză documentele falsificate, prezentându-le Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău, iar documentele respective au determinat emiterea de către funcționarii instituției a deciziilor de pensionare și obținerea, fără drept, de către persoanele în cauză a unor drepturi bănești, reprezentând pensie de stat''.
Prejudiciul provocat CJP Bacău, estimat de anchetatori la o valoare totală de 212.188 lei, va fi recuperat, ca urmare a instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor suspecților.
Narcisa Butnaru a mai precizat că a început și urmărirea penală față de un bărbat, în vârstă de 42 de ani din Onești, cercetat de polițiștii de la investigarea fraudelor pentru că „a pretins, primit și însușit suma de 8050 lei de la mai multe persoane, cărora le promisese execuția unor lucrări de confecționare și montare a tâmplărie din termopan, dar nu a mai prestat, ulterior, serviciile pentru care încasase banii''.
Tot pentru suspiciune de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune este cercetat și un băcăuan în vârstă de 41 de ani care, în calitate de agent de distribuție la o societate comercială, ''a indus în eroare, în repetate rânduri, conducerea firmei la care era angajat'', a mai spus Butnaru.
„Bărbatul factura marfă pentru unele societăți comerciale pe care o vindea, ulterior, altor persoane, fără însă a depune banii încasați la societatea de distribuție. Prejudiciul total este de 18.355 de lei'', a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
În anul 2011, polițiștii băcăuani au declanșat cercetările de urmărirea penală în 242 de cazuri de înșelăciune, se arată în Raportul-bilanț al IPJ Bacău, dat publicității în luna ianuarie a acestui an.