Pe fundașul campioanei României l-am găsit ieri la prînz încă în Germania, după o ședință de refacere. Bordeanu era, firește, dezamăgit de ratarea calificării în optimile Ligii Campionilor, mai ales că își simțea coechipierii încrezători în șansele Unirii de a-și atinge obiectivul.
- Valerică, ce s-a întîmplat cu voi miercuri seară, că nu prea v-ați regăsit?
- Miza prea mare a calificării și-a pus serios amprenta pe evoluția noastră. Ne-am dorit enorm să continuăm în Liga Campionilor, am fost motivați, dar se vede treaba că nu întotdeauna este și suficient pentru a reuși.
- Crezi că Urziceniul s-ar fi putut califica dacă nu primea cele trei goluri chiar la început?
- În mod cert, pentru că replica și strategia noastră ar fi fost cu totul alta. Înainte de meci i-am simțit pe băieți extrem de încrezători în șansa pe care o aveam. Eu, unul, am tot sperat în calificare chiar și după golul lui Semedo, deoarece nemții păreau deja căzuți fizic.
- Dacă tu ai fi jucat în banda stîngă, crezi că soarta partidei putea fi alta?
- Nu, pentru că nimeni și nimic nu putea realiza mai multe în acele minute de început în fața lui Stuttgart.
- De acolo, din defensivă, i-ai simțit chiar atît de puternici pe atacanții lui VfB?
- N-au fost chiar de neoprit. Partea proastă este că ne-au prins rău pe noi la început, după care misiunea noastră a devenit una extrem de grea. Mai fotbaliști mi s-au părut mai degrabă de la nemți cei care au evoluat la mijlocul terenului.
- După acest meci, pentru Urziceni urmează ultimul joc oficial din 2009, luni, cu fosta ta formație. Ce le transmiți celor de la Poli Iași?
- Că ne dorim foarte mult victoria, deoarece avem mare nevoie de toate cele trei puncte. Nu ne rămîne decît să și jucăm pentru a ne impune, dar îi avertizez pe ieșeni că sîntem super-motivați să cîștigăm. Cu durere în suflet gîndesc că Poli ar putea încheia turul pe un loc retrogradabil în cazul unei înfrîngeri la Urziceni, în ultima etapă a turului, dar știu la fel de bine că ierarhia de la sfîrșitul sezonului contează, nu cea de la jumătatea întrecerii.
Liviu Suceveanu
