• peste 60 la sută dintre angajați au declarat la Fisc, pentru 2007, salariul minim pe cartea de muncă
Aproape 4 milioane de români, reprezentînd mai mult de 60 la sută dintre angajați, au declarat la Fisc pentru 2007 venituri pe cartea de muncă la nivelul salariului minim pe economie, iar cel puțin 2,4 milioane de salariați, o treime din total, susțin că au trăit doar din cîștigul minim de 390 lei pe lună. Pentru anul trecut, au fost depuse 6,4 milioane de fișe fiscale privind veniturile din funcția de bază, iar în urma analizei a rezultat că 3,94 milioane de angajați au declarat salariul minim pe economie, respectiv 61,5 la sută din numărul total, se arată în datele transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Tot pentru 2007 au mai fost depuse 630.000 fișe fiscale 2, respectiv venituri din salarii altele decît cele de la funcția de bază. Prin urmare, există cel puțin 3,3 milioane de angajați care au declarat la Fisc salariul minim în 2007, adică 52 la sută din total. Pe de altă parte, un număr de 924.706 persoane trebuie să depună declarații privind veniturile realizate, altele decît salariile. În aceste condiții, cel puțin 2,4 milioane de persoane au venituri declarate la Fisc la nivelul salariului minim pe economie, ceea ce înseamnă mai mult de o treime din numărul total de salariați. Reprezentanții patronatelor s-au arătat surprinși de numărul foarte mare de angajați și, totodată, de amploarea fenomenului care scoate în evidență criza actuală a României.
"Noi știam de un număr mai mic de salariați, dar 4 milioane este un număr îngrijorător, care ar trebui să pună pe gînduri Guvernul. Plata asta în plic și munca la negru au devenit ceva specific pentru România. Părerea mea este că aceste practici sînt o formă de contracarare a taxelor muncii", a declarat, pentru Curierul Național, Adrian Izvoranu, președintele Confederației Patronale a Industriei Serviciilor și Comerțului (CPISC).
Nici șeful Departamentului pentru Dialog Social din cadrul Guvernului, Virgil Daniel Popescu, nu credea că există un număr atît de mare de salariați care au trecut pe cartea de muncă salariul minim pe economie. "Nu pot să cred că s-a ajuns la un număr atît de mare, 60 la sută, aproape 4 milioane de români mi se pare un număr chiar foarte mare. Trebuie făcut urgent ceva pentru a stopa acest lucru. Părerea mea este că se maschează munca la negru. O maschează, în sensul că angajatorului îi convine să treacă pe cartea de muncă salariul minim pe economie, iar diferența să o dea angajatului în mînă, așa este mulțumit și angajatul, iar așa scapă și de taxe. Cred că ar trebui făcute niște controale foarte stricte, doar așa s-ar scoate la vedere neregularitățile de pe piața muncii", ne-a declarat Virgil Popescu.
Companiile străine vor pe cartea de muncă doar salariul minim
Reprezentantul UGIR, Dragoș Mihalache, crede că această statistică scoate în evidență faptul că anumite zone din industria României nu vor să fie preluate de societățile străine. "Numărul salariaților care au pe cartea de muncă doar salariul minim este destul de mare. După părerea mea, este o încercare de mascare a realității, deoarece anumite zone din industria României nu vor să fie preluate de companiile străine care sînt din ce în ce mai multe pe piața românească. Vor să ascundă oarecum criza, pentru că aceste companii străine sînt dornice ca pe cartea de muncă să apară doar salariul minim. De vină nu este decît politica actuală a Guvernului în ceea ce privește taxele, care obligă într-un fel patronii să recurgă la aceste practici", a declarat Dragoș Mihalache.