(ASIS) - Edilii locali din Câmpulung Moldovenesc dovedesc încă o dată că fac investițiile după principiul „căruța înaintea boilor”. Este vorba despre viitoarea pârtie de schi de pe masivul Rarău, pe care autoritățile se chinuie să o amenajeze de doi ani astfel încât să fie „cea mai mare”, dar abia acum au ajuns la concluzia că în municipiu nu există destule locuri de cazare pentru turiștii care să facă pârtia să funcționeze la capacitate maximă. Afirmația aparține senatorului PDL Sorin Fodoreanu, unul dintre promotorii înverșunați ai proiectului, care a ținut să intervină și într-o ședință a Consiliului Local și să atragă atenția consilierilor asupra acestui aspect, de parcă ar fi vinovat Consiliul Local că nu există destule hoteluri în localitate. Același senator a mai spus că pârtia, care nu putea obține toate avizele legate de mediu necesare din cauza apropierii rezervației de pe masiv, va putea fi dată totuși în folosință, după ce „a fost o frână, dar s-a rezolvat până la urmă”. Senatorul nu a explicat în ce a constat „frâna” și prin ce metodă chestiuni care păreau ilegale au putut fi transformate în perfect legale pentru ca pârtia să poată funcționa.
Pârtia de pe masivul Rarău, considerată un stimulent consistent pentru dezvoltarea viitoare a turismului local, se dorește, prin inaugurare, și cel mai important argument al PDL în alegerile locale. Obiectivul ar putea avea însă soarta centralei termice cu cogenerare din localitate, care a fost inaugurată cu mare pompă de Gheorghe Flutur în persoană, dar la câteva zile după inaugurare a redevenit nefuncțională din lipsă de utilizatori și pentru că lucrările la rețeaua de gaz nu erau finalizate.
Iuliana Tiță