Mă aflam în prima duminică de după Crăciun, la liturghie, la noua biserică din Galata Iașilor, o construcție monumentală, armonioasă, originală, amintind prin silueta împărătească de Bizanț, dar și de Roma. Zidirea s-a săvîrșit sub semnul frumuseții. Aceasta trebuia să se adauge, cu noblețea sa, sacrului. A fost gîndul și simțămîntul care l-au animat pe parohul și ctitorul așezămîntului, părintele Mircea Stoleriu, cînd a purces la înălțarea bazilicii într-un cartier nou, printre blocurile cenușii ale ceaușismului, într-un spațiu sortit la întemeiere ateismului și necredinței.
Poate tocmai dintr-o astfel de pricină părintele paroh a dorit atît de mult să ridice aici nu doar zidire trainică, ci și chip frumos ca o metaforă a Dumnezeirii. Aspirația a fost și cauza duratei de aproape două decenii a construcției, ce își așteaptă acum înveșmîntarea frescei și iconostasul. Celelalte, nu puține, s-au făptuit cu vrednicie și har. Din capul locului preotul Mircea Stoleriu a conceput alcătuirea bisericii după regulile canonice, însă a armonizat-o și cu evoluțiile contemporane. Potrivit vederilor sale biserica noastră are datoria să reînnoade firul rupt de regimul comunist și să fie pe mai departe loc al sacralității, dar și vatră de cultură și învățătură, așa cum s-a consacrat din vechime. În cea mai apropiată, în urmă cu un secol, Ion Creangă, de pildă, a deprins buchiile în pridvorul casei Domnului din Humulești, devenit atelier de ucenicie pentru fermecătorul și genialul povestitor.
Ca să realizeze dezideratul, părintele a prevăzut în proiect un cuprinzător demisol, deși soluția mărea costurile. Existența acestuia a permis crearea mediului în care credincioșii să se poată întîlni cu lucrarea și bucuria spiritului și culturii. Concomitent cu opera de construire a bisericii, părintele Mircea Stoleriu a demarat demersurile de modelare sufletească a turmei sale. Preot cu deschideri culturale largi, cu vocație de întemeitor și conducător de formații artistice, Sfinția Sa a mers din casă în casă, a vorbit aproape cu fiecare parohian, ca să cheme pe credincioși la biserică, tărîmul unde Dumnezeu le va ieși în cale și se vor putea împărtăși din unele din darurile cu care providența a fericit omenirea.
Treptat, treptat, biserica cea nouă, încă în curs de edificare, cu subsolul în mare parte finalizat, a devenit neîncăpătoare la slujbe, dar și la conferințele lunare și la simpozioanele de prestigiu organizate anual. În 2008, cea de a XII-a ediție a Simpozionului "Hristos, calea, adevărul și viața" a fost dedicată "Sfintei liturghii,izvor de viață". Conclavurile acestea de dezbateri, ce-au stîrnit mult interes în rîndul credincioșilor, s-au însoțit de fiecare dată cu vernisaje de expoziții și concerte.
Biserica a ajuns a fi în acești ani parte a făpturii locuitorilor Galatei, cei pe care regimul ateu ar fi vrut să-i lipsească de lăcaș de închinăciune. Credincioșii au început să vină aici ca în casa lor, dînd întrupare conceptului primordial de biserică. Comuniunea dintre ei și Dumnezeu, dintre dînșii, se petrece în modul cel mai natural. Părintele paroh a lucrat și a zidit biserica din suflete. E lucrarea cu adevărat însemnată și de neînlocuit. Mi-am dat încă o dată seama de asta, privind în acea duminică de după Crăciun biserica cea nouă și mare a Galatei, plină de lume. Credincioșii trăiau înalt și adînc revelația Dumnezeirii. Cîntau și se bucurau în lumină taborică, odată cu preoții lor, strînși în sobor rugător. Se vedea limpede că, în Galata Iașilor, biserica fusese zidită cu temeinicie în suflete.