Pentru că la “ei”, este mai “bine” decît la „noi”: Agricultura „românească”, la pas cu cea „moldovenească”(nota MDN)“
\r\n
\r\nDupă două decenii de capitalism, agricultura României poate hrăni doar un sfert din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. Este cel mai mare eşec al tranziţiei. România a ajuns din mândrul „grânar al Europei”, într-un importator fidel de alimente, se menţionează într-o analiză capital.ro din seria „România după 20 de ani”.
\r\n
\r\nConform Capital.ro România realizează doar 10% din potenţialul său agricol şi importă aproape trei sferturi din necesarul intern de alimente. Din mare producător agricol, România a ajuns să aibă o agricultură de subzistenţă, care nu poate asigura hrana propriilor cetăţeni.
\r\n
\r\n„În 20 de ani s-a reuşit neutralizarea celui mai important factor competitiv al României - agricultura. De la o agricultură de suport s-a ajuns la una de subzistenţă. Agricultura este cel mai mare eşec al perioadei de tranziţie”, spune analistul economic Mircea Coşea.
\r\n
\r\nÎn ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.
\r\n
\r\n\"Noi nu suntem în stare să producem pentru populaţia ţării. În loc să exportăm şi să fim o forţă pe piaţa agricolă europeană, am ajuns să mâncăm de la carne, până la legume şi fructe aduse din străinătate. Şi pentru a fi şi mai rău, produsele importate sunt de slabă calitate, mai ales în comparaţie cu cele româneşti. Românii sunt înfometați pentru că agricultura a fost neglijată”, consideră analistul Culiţă Tărâţă.
\r\n
\r\nPotrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 9,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est.
\r\n
\r\nCum a ajuns agricultura românească în aşa situaţie?
\r\n
\r\nIlarie Ivan, directorul Directiei Agricole din Cluj, Ilarie Ivan, profesor la Stiinte Agricole, pentru hotnews.ro
\r\n
\r\n(1) „Pentru ca subvenția in Romania este de doar 100 de euro la hectar spre deosebire de cea din Europa unde este de 350 de euro la hectar”, explică pentru Hotnews.ro.
\r\n
\r\n„Va dați seama ca nu putem concura cu europenii, ei vin cu produsele lor si ne bat in piața Flora, ne bat la noi acasă. O agricultura subvenționata de trei ori mai mult decit a noastră, ne face praf pe piață. Noi ne-am bătut joc de ţărani. Le-am promis subvenții si in loc sa creștem sumele, le-am redus in fiecare an. In 2005 se dădeau 1,7 mil de lei vechi la hectar. In 2006 1,5 mil, in 2007, 0 lei, iar in 2008 s-au dat banii pe 2007. In Romania nu s-a înțeles ca prin dispariția taxelor vamale piața noastră este vulnerabila si ca dacă vrem să facem faţă trebuie să acoperim din resurse interne diferența pînă la nivelul subvenției europene. Acum, gîndirea producătorului occidental știți care este?
\r\n
\r\n\"Stai ca as ăştia nu mai au produse, putem pune preţul cit vrem noi, ca ei sînt descoperiți.» Aşa că avem mere mai scumpe decît portocalele. Avem roşii din Turcia, fasole din Grecia, castraveți din lunca Nilului şi așa mai departe. Si de aici vine deficitul balanței externe. Ţăranul român a fost omorît cu bună știința!”
\r\n
\r\n“Aş vrea să le spun şomerilor să se întoarcă la paminturile lor, la ce au lăsat acasa şi să cultive în grădini măcar cit e necesar pentru familiile lor. Dar nu mai poţi face astfel de îndemnuri fără să fii hulit şi considerat comunist. Dar nu e vorba de comunism aici, ci de supraviețuirea noastră ca popor. Vom ajunge să nu avem ce mînca. Vă dați seama că o producţie autohtonă si mai mică decît în anii precedenţi, pe fondul crizei financiare înseamnă foamete în toata regula?”
\r\n
\r\n(2) Doar 8% din terenul arabil al ţării ar putea fi irigat, deşi în 1989 existau sisteme de irigaţii pentru o treime din suprafaţa cultivată.
\r\n
\r\nÎn 2009, avem 760.000 hectare de teren agricol irigabil, mult mai mult decât în 2008, dar extrem de puţin faţă de 3,2 milioane hectare cât aveam înainte de 1990. Irigaţiile rămân singura şansă pentru culturile agricole”, susţine Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
\r\n
\r\nÎnainte de 1989, ţara noastră avea o reţea de irigaţii întinsă pe o suprafaţă de 3,2 milioane hectare, care a fost distrusă aproape în întregime, instalaţiile fiind furate sau lăsate în paragină.
\r\n
\r\nSpecialiştii spun că sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la punct un sistem de irigaţii la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro. Sumele sunt mari pentru că ceea ce se poate recupera din vechea reţea de irigaţii este în multe cazuri neutilizabil, fiind şi depăşit tehonologic.
\r\n
\r\nIon Antohe, Cercetator principal la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Agricola Fundulea, pentru formula-as.ro:
\r\n
\r\nDeşi ar trebui să fie un domeniu strategic naţional, coordonat de viziuni şi programe pe termen lung, capitolul agricol a ajuns unul dintre motivele principale de gîlceava cu Uniunea Europeană. De la un an la altul, tot ce a fost bun, situat la un nivel ştiinţific european, a fost distrus sistematic.
\r\n
\r\nMai nociv decît în industrie, virusul care s-a infiltrat în agricultură a reuşit să anihileze exact ceea ce era mai bine structurat şi ar fi putut deveni concurenţă pentru \"establishment\"-ul corporatist transnaţional.
\r\n
\r\nDeși, în esență, căderea producţiei agricole este rezultatul otrăvit al incompetenţei politicienilor de la Bucureşti, o nuanţă nu poate fi neglijată: de fapt, agricultura românească a fost falimentată deliberat, ca şi industria, pentru a putea fi trecută pe nimic în proprietatea străinilor şi a unor afaceriști autohtoni de partid şi de stat.
\r\n
\r\nS-au privatizat marile exploatații gen Insula Mare a Brăilei, a luat amploare tagma speculanților de terenuri, s-a întărit cohorta importatorilor care au lovit in moalele capului orice încercare timidă de redresare a producției naționale.
\r\n
\r\nS-a organizat, prin decizie politică, vînzarea de ţară în modul cel mai dureros cu putință, netezindu-se astfel terenul pentru ofensiva companiilor multinaționale. Acestea sunt acum aici. Dictează, impun, controlează, fac regulile. Semințele autohtone dispar, terenuri agricole fertile devin cartiere de vile, micii gospodari se sting şi, odată cu ei, identitatea româneasca, iar mîncarea sănătoasa devine o amintire. Ca intr-un film de groaza, organismele modificate genetic (OMG) iau in stăpînire tot ce e verde în cîmpiile patriei.
\r\n
\r\nDe notat că, în toti acești ani, Ministerul Agriculturii n-a stat, cum ar spune un mare scriitor, nici o clipă de veghe în... lanul de secară, deși are o mulțime de specialiști de prima mînă. Acaparată de politicieni, aceasta instituție a statului n-a vegheat de fapt nimic, nici măcar n-a jucat rolul muscoiului așezat pe jugul boilor la arat.
\r\n
\r\n..Statul, prin ministerul de resort, şi-a retras interesul pentru dezvoltarea sectorului de care răspunde, lăsîndu-l la îndemîna hidrei de acaparare funciară fără frontiere. A început, pe fundalul unei astfel de slăbiciuni cronice, bătălia multinaționalelor pentru cucerirea spațiului romanesc.
\r\n
\r\nCompaniile străine n-au uitat ca Romania a fost cîndva grînarul Europei şi s-au temut că ar putea deveni din nou ceea ce a fost, ba poate chiar mai mult decît a fost. Ca urmare, au pus în joc tot arsenalul imaginabil. Confruntate inițial cu o oarecare rezistenţă, companiile s-au văzut nevoite sa inoveze, să-şi îndulcească glasul, acceptând ca ţăranii să producă semințe locale, numai să producă pentru ele.
\r\n
\r\nMai mult, le-au dat semințele de început si îngrășămintele \"în așteptare\", adică să plătească după recoltare. A fost instituită astfel o concurenţă neloiala, fără ca vreun organism al statului sa intervină. Pe de alta parte, statul, la presiunea multinaționalelor, a demarat privatizarea tuturor unităţilor industriale destinate agriculturii, ceea ce a condus la prăbușirea lor în cvasitotalitate.
\r\n
\r\n\"Pămîntul a fost acaparat de străini la un preţ ridicol\"
\r\n
\r\nCele dintîi semne fatale au fost desființarea cooperativelor agricole, distrugerea sistemelor de irigații şi distrugerea sistemului de stațiuni didactice, unde studenții făceau practica. Au urmat slăbirea la maximum a stațiunilor de cercetare, în paralel cu întârzierea constituirii unei piețe a pămîntului.
\r\n
\r\nConsecința: spolierea bietului ţăran de amărîtele sale de hectare, pe un preţ de nimic. Încurajarea creării latifundiilor a dus la acapararea pămîntului de către străini, la un preţ ridicol de mic. Statul roman nu s-a gîndit nici o clipă, prin miniștrii săi politicieni, să protejeze talpa tării.
\r\n
\r\nLa polul opus se situează Franța. Statul francez şi-a protejat fondul funciar. Deşi aparent piaţa pămîntului e liberă, în realitate există atîtea oprelişti directe şi indirecte, încît un hectar de teren arabil ajunge sa coste 2,5 de milioane de euro! Şi solul francez nu e nici pe departe atît de fertil precum cel al României!
\r\n
\r\nCine e nebun sa cumpere la preţul asta? Doar cineva care ştie să scoată aur din nisip ar putea cumpăra. Aţa a rămas pămîntul francez francezilor şi aşa a ajuns pămîntul românesc în proprietatea străinilor care au, în orice caz, alt interes decât cel al statului român. Aici nu e multă filosofie de făcut. Faptele-s fapte. Consecințele dramei pămîntului românesc sunt incalculabile pe termen lung.
\r\n
\r\nÎn loc de concluzie
\r\n
\r\n\"Am distrus agricultura în Vest şi acum venim în Romania să o distrugem şi aici (…).”, a declarat Karl O., în cadrul documentarului “We feed the world”(noi hranim lumea), produs în Viena. “Vinetele româneţti sînt deosebit de gustoase, pentru că se înmulțesc din propriile semințe. (…) Cred că totul se va schimba. Marile concerne o să distrugă ce-a construit natura’’, exemplifică acesta.
\r\n
\r\nNu de aceeași părere sînt şi reprezentanții Ministerului Român al Agriculturii, care susțin că respectă regulile Uniunii Europene (de parcă s-ar fi îndoit cineva de aceasta).