21-03-2002 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} Chirita si sarbatoarea comediei Se intimpla ca in Anul Caragiale, al 150-lea de la nasterea genialului Nenea Iancu, sa se implineasca tot atitia ani de la premiera absoluta a Chiritei in provincie, ce a avut loc, la Iasi, in aprilie 1852. Nici o alta scriere din dramaturgia noastra -- cu exceptia citorva, in primul rind Scrisoarea pierduta a lui Ion Luca Caragiale -- nu are valoarea emblematica a piesei lui Vasile Alecsandri. Cele doua sintagme -- Chirita in provincie si O scrisoare pierduta --, intrate demult si definitiv in constiinta publica, evoca, in fond, istoria teatrului romanesc, deopotriva text si spectacol. Era, spun marturiile, o frumoasa seara de primavara pogorita peste colinele, zidirile si peste Copoul Iasilor, in Cetatea in care, gratie lui Gheorghe Asachi, la 27 decembrie 1816, se rostise pentru prima data vorba romaneasca pe scena -- pe scena din casa hatmanului Constantin Ghica -- pastorala Mirtil si Hloe, prelucre de Florian dupa S.Gessner --, cind Chirita isi incepea indelungata si glorioasa cariera. Piesa Bardului de la Mircesti (exista si clisee care nu-si pierd de tot prospetimea!) avea sa devina un reper permanent, indeosebi in repertoriul celui dintii Teatru National al Romaniei, al carui patron este insusi Vasile Alecsandri. Ea nu a lipsit niciodata de pe afisul Nationalului din Iasi, Chirita fiind intrupata aici de actori legendari ca Matei Millo si Miluta Gheorghiu. Acesta, caruia rolul Chiritoaiei ii fusese incredintat, as zice mai degraba harazit, de Mihail Sadoveanu, pe cind creatorul Crengii de aur era directorul Nationalului iesean, l-a jucat in peste 1.500 de spectacole, record greu de egalat vreodata nu doar la noi, ci si oriunde in alta parte. Personajul lui Alecsandri ajunsese sa se identifice cu marele sau interpret. Si invers. Travestiul in rolul titular din Chirita in provincie a fost continuat, la Iasi, pina in momentul de fata, de doi actori nascuti parca (si) pentru ca, datorita talentului si profesionalismului lor, traditia sa nu se intrerupa: Petru Ciubotaru si Teo Gorban. Cea mai recenta creatie apartine acestuia din urma. Spectacolul, a carui regie este semnata de Ion Sapdaru si a carui premiera s-a produs in iunie 1997, se joaca cu casa inchisa. A fost depasita suta de spectacole -- si asta numai la sediu -- ceea ce este cu totul remarcabil, daca avem in vedere ca, de obicei, un spectacol bun de teatru sau de opera nu "rezista" mai mult de 50 de reprezentatii, decit poate daca este reinnoit esentialmente, altfel spus recreat. Odinioara, Vasile Alecsandri pleca in calatorii de placere si de documentare, dar si in importante misiuni diplomatice in slujba tarii sale, fiind primit ca un print al spiritului si al verbului in marile cancelarii occidentale, in saloanele pariziene si din alte metropole europene. Se intorcea mereu la Mircestii sai, in lunca Siretului, in transeele latinitatii estice careia ii datora intregul sau destin de cintaret al Gintei recunoscut si rasplatit in inima Europei. Dar, in felul ei, pina si ambitioasa si "frantuzita" ispravniceasa are "viziune" europeana, am putea zice chiar globala. Primind portretul de la Leonas constata: "Sa-ti spun drept... mare comedian ai mai fost!" Replica lui Leonas nu intirzie: "Apoi... nu stii ca lumea-i un teatru plin de comedieni?" Dupa ce incuviinteaza -- "Bine zici!... Blagoslovita sa-ti fie vorba!... Tocmai asta era s-o spun si eu d-lor-sale..." -- arata spre public si inainteaza spre el (este indicatia lui Alecsandri) intonind: "Credeti-mi mie: cei multi in lume,/ Fie din Londra sau din Focsani,/ Fie cu stare, cu rang, cu nume.../ Joc ades roluri de comedieni./ Cela ce striga ca tara pere/ Pan’ ce apuca vre un ciolan,/ Si cit il roade sta in tacere... / Cine nu-l stie ca-i comedian?" Cit de actuala este Chirita si cit de inocenta privind perspicacitatea noastra! De vreme ce ne lasam mereu pacaliti de "comedieni" si inselati de cameleoni si demagogi. Dar, pentru ca sa nu ne supere si sa plecam de la teatru tristi, Alecsandri -- "veselul Alecsandri" -- ii reuneste, in tabloul final, pe toti, in jurul Chiritoaiei. Ei cinta celebrul cuplet care defineste cu adevarat memorabil conditia actorului si fluidul ce se creeaza intre lumea de pe scena si lumea "mare" din sala, iar apoi cea de dincolo de zidurile acesteia: "Astfel e lumea o comedie!/ Iar noi, artistii care-o jucam,/ N-avem dorinta alta mai vie/ Decit aplauze sa meritam". Poate ca ochii ni se umezesc de o lacrima, dar nu intr-atit incit sa nu vedem ca Chirita in provincie este o lectie de teatru in teatru, ba chiar de teatru total. Constantin Coroiu