Vecina mea preferată, o proaspătă absolventă de clasa întîi, a scris două romane. Romane de copil, firește: cîteva foi capsate de mînă, umplute cu scris stîngaci și desene naive. Acum lucrează la un al treilea, intitulat (n‑o să vă vină să credeți) "Povestea vieții mele". Cu alte cuvinte, mă paște ditamai trilogia. Fără să vreau, îmi vine în minte o întrebare simplă: pînă la cei treizeci de anișori ai ei, ce și cît a scris (în afară de temele pentru acasă) EBA, iubita fiică prezidențială?
Nu m‑aș fi gîndit la așa ceva dacă n‑aș ști despre copilița pomenită la început de text un lucru absolut încîntător: ori de cîte ori încearcă părinții să se uite la cîte un talk show politic, mogîldeața întreabă cu un aer cît se poate de serios: chiar trebuie să ne uităm la bufonii ăștia? Mi‑e clar: fetița asta nu va ajunge niciodată europarlamentar. Nici măcar consilier local sau deputat. Nu va manipula în decursul vieții ei pe nimeni. Nu va cere nimănui să lucreze în locul sau în interesul ei. Nu se va folosi (n‑a încercat nici pînă acum) de influența părinților pentru a obține o notă mai mare la școală. A fost învățată că astfel de lucruri, pur și simplu, nu se fac. Pentru ea, viața va fi un parcurs dificil, cu victorii rare, obținute cu multă trudă.
Ajuns în acest punct, îmi vine pe buze o altă întrebare: de ce nu se gîndește Traian Băsescu la viitorul fiicei sale mai mici? Nu de alta, dar adevărata datorie a unui tată este aceea de a pregăti pe termen lung traiul copiilor săi. Or adevărul, în ce‑l privește, este acesta: odată cu părăsirea Cotroceniului (indiferent cînd se va întîmpla acest lucru), tot ce a însemnat umbrelă de protecție pentru membrii familiei sale va dispărea. Zelul activiștilor PD‑L, consilierilor și sponsorilor se va topi ca o înghețată uitată la soare. Nimeni nu va mai alerga să obțină voturi sau favoruri în nici un fel de campanie (electorală sau nu). Justiția, opinia publică, presa nu vor mai înghiți pe nemestecate găluști cu parfum de încălcare a legii sau a normelor morale. Alegătorul de rînd nu se va mai lăsa momit de lozinci și îndemnuri de doi bani. Va fi un soi de trezire generală, cînd tot mai mulți oameni vor striga exact ca în vechiul basm: Doamne, dar regele e gol!
Ei bine, cînd aceste vremuri vor veni, EBA, aparenta învingătoare de astăzi, se va pomeni singură. Fără turme de admiratori, fără batalioane de susținători zeloși. Îi va sări în față, rece și nemiloasă, realitatea. Care, pur și simplu, o va întreba: dar tu ce știi să faci? Poți să ai propria ta familie fără să întinzi mîna către tatăl tău?
Mă tem că Elenei Băsescu îi va fi dificil să răspundă la aceste întrebări. Tocmai pentru că părintele ei nu a pregătit‑o nicicum pentru a înfrunta greutățile vieții reale, de zi cu zi. Nu peste mult timp, silicoanele și botoxul nu vor mai fi avantaje, ci greutăți legate de picioare.
Iată de asta am început ăst text cu mica, harnica și simpatica mea vecină. Cu ea nu‑mi fac griji: are doar șapte ani, dar merge deja pe propriile picioare. Și n‑are decît un singur defect: mă pune să‑i corectez textele. Fiindcă știe de pe acum că se spune succese, nu succesuri...
