(ASIS) - Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău a anunțat că va înainta o plângere primului ministru pentru modul în care au fost distribuiți banii veniți ca ajutor după fenomenele meteo extreme de la începutul lui februarie. „Solicităm domnului Mihai Răzvan Ungureanu, analizarea obiectivă și transparentă a modului în care Prefectul județului Bacău, Constantin Scripăț, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a gestionat propunerea de alocare de sume pentru județul Bacău. De asemenea, solicităm tuturor parlamentarilor județului Bacău interpelarea Ministrului Administrației și Internelor, Gabriel Berca, cu privire la criteriile de alocare a sumelor prevazute în HG 85/2012”, a declarat Dragoș Benea.
Benea spune că banii au fost alocați în mod „discreționar, jignitor și ilegal” numai comunelor cu primari din PDL și UNPR și că va ataca în instanță hotărârea de Guvern.
Prin acea hotărâre de Guvern, Bacăul a primit 1.320.000 de lei.
Cristiana Maria Cucu