* dialog cu deputatul PNL de Iași Cristian Adomniței, fost ministru al Educației
- PNL a anunțat depunerea unei moțiuni simple pe Educație, una dintre nemulțumii vizând modul în care decurge dezbaterea pe proiectul ministrului Daniel Funeriu. Care sunt motivele pentru care ați refuzat aceste dezbateri?
- În primul rând, Camera Deputaților și Senatul dezbat proiectele de legi în comisiile de specialitate și mai apoi în plen. Ceea ce au inițiat astăzi (ieri - n.r.) democrat-liberalii depășește atribuțiile forului legislativ, iar simulacrul de dezbatere nu reprezintă, în fapt, decât o platformă pentru domnii Traian Băsescu și Emil Boc de a-l sprijini pe dl Funeriu, deși nu-și asumă proiectul acestuia. Dacă doreau să-și asume acest proiect de lege, atunci aveau posibilitatea de a organiza dezbateri fie la Cotroceni, fie la Guvern, la care probabil că liberalii ar fi răspuns. Or, liderii de partide dezbat proiecte de lege în Parlament, nu la televizor.
- Credeți că vom asista la asumarea răspunderii în Parlament pe acest proiect?
- Nu cred, întrucât Guvernul a promis că va trimite proiectul spre dezbatere în Parlament. Repet însă, dacă Executivul și Traian Băsescu își asumau acest proiect, atunci aveau posibilitatea organizării unor dezbateri reale și nu de genul celei la care am asistat astăzi (ieri - n.r.).
„Traian Băsescu și Emil Boc nici măcar nu-și asumă proiectul ministrului Funeriu”
- Moțiunea liberalilor atinge însă și alte aspecte. Credeți că veți reuși sensibilizarea Guvernului?
- Proiectul de lege prezentat de dl Funeriu este doar unul dintre cele patru puncte ale moțiunii. În primul rând, noi cerem explicații pentru cele 15.000 de disponibilizări din sistem, în baza ordonanței 114/2009, pe criterii absolut arbitrare, știute probabil doar de PD-L. În al doilea rând, după 1 ianuarie 2010, veniturile și salariile nete ale profesorilor au scăzut în termeni reali, în baza legii 330 a salarizării unice. Pe de altă parte, fondurile care ar fi putut fi folosite în Educație sunt direcționate către miniștrii Udrea, Blaga și Berceanu, cei care-i asigură de fapt supraviețuirea premierului Boc.
- Cât privește legea lansată spre dezbatere publică...
- Pot să vă spun că aceasta este cu mult sub nivelul nevoilor României și în totală discordanță cu cerințele europene. Și, poate pentru prima oară atât de tranșant, se politizează educația prin lege, cel puțin la nivel universitar. Și am în vedere aici propunerile PD-L privind alegerea rectorilor, prin care democrat-liberalii încearcă să acapareze în totalitate conducerile universităților din țară.
Dan Hațegan