Unele părți ale creierului, afectate de boala Alzheimer, ar începe să se micșoreze cu până la zece ani înainte de punerea diagnosticului. Deși n-au decât rezultate preliminare, autorii cercetărilor apreciază că descoperirea lor ar permite într-o bună zi, prin recurgerea la imagistică prin rezonanță magnetică (IRM), depistarea persoanelor care prezintă cel mai mare risc să dezvolte boala Alzheimer, scrie passionsante.be.
Până să ajungă la această concluzie, cercetătorii au alcătuit un grup de 64 de persoane fără cel mai mic simptom de demență, pierdere a memoriei etc. Au examinat cu IRM zonele creierului care sunt de obicei atinse de boala degenerativă. Voluntarii au fost observați o perioadă cuprinsă între șapte și 11 ani.
Rezultatul a fost că persoanele care aveau cortexul cerebral (substanța cenușie ce conține neuronii) cel mai subțire aveau o probabilitate mult mai mare să sufere, la bătrânețe, de boala Alzheimer. În grupul format, 6 din cei 11 participanți care aveau cel mai subțire cortex cerebral s-au îmbolnăvit de Alzheimer și niciuna din cele nouă persoane care aveau cea mai mare grosime a substanței cenușii. Între cele două extreme, riscurile au fost variabile (20% la o grosime medie).
Coordonatorul acestui studiu, doctorul Bradford Dickerson, de la Universitatea Harvard, arată într-un articol apărut în revista Neurology: „Aceste dimensiuni sunt un indicator care poate fi important pentru depistarea primelor schimbări cerebrale legate de boala Alzheimer. Ele ar putea arăta ce persoane riscă cel mai mult să sufere de această boală și, poate, când se va manifesta maladia”.