07-02-2012 De ce sa depinda o intreaga tara de un singur individ?Dorian Obreja Exact in urma cu 24 de ore, unul dintre subtitlurile randurilor mele prognoza ca se va materializa indemnul „cioc, Boc, treci la loc”. M-am inselat doar asupra datei evenimentului, dar e o eroare convenabila. Semne existau de mai mult timp. Numai ca, in ultima vreme, ele se inmultisera intr-un ritm care anunta, indiscutabil, un cod portocaliu-rosu de... demisie. Duminica spre seara, de exemplu, pe site-urile unor publicatii considerate oficioase ale puterii, apareau comentarii care prevesteau ca mai ramasesera doar ore din viata cabinetului Boc; tot cam atunci, declaratia celei considerate numarul doi in stat, care stie tot ce misca, am numit-o pe ministresa Nuti, puncta, fara echivoc, ca „decizia (deja luata, dar care urma sa fie anuntata luni, n.m.) va fi conform cu asteptarile oamenilor”. Mai limpede de atat nu se putea! Apropo de blonda numita: tot intr-unul dintre oficioasele puterii aparea, luni dimineata, pentru prima data, un atac extrem de dur la adresa ei. Semnal clar ca, cel putin deocamdata, cariera ei ministeriala s-a incheiat. Semnal inca si mai clar ca jucatorul de la Cotroceni, disperat, este dispus sa sacrifice orice si pe oricine, doar pentru a mai ramane in functie. De adaugat ca, potrivit acelorasi surse, Emil Boc urmeaza sa piarda si functia de lider de partid. Acum, insa, nu prezinta importanta soarta unor personaje de genul celor amintite. Dupa cum nu sunt importante nici marea bucurie a opozitiei si a simpatizantilor ei (care inregistreaza, intr-o saptamana, doua victorii insemnate), nici incomensurabila tristete a celor de la putere si a tot mai putinilor sustinatori ai acesteia. Mai mult: nici chiar numele premierului anuntat ieri nu e important, si constituie o surpriza doar pentru neinitiati. Ziua de ieri a fost o rascruce insemnata pentru Romania. De la care se putea merge pe calea rezolvarii totale si rapide a situatiei existente – prin configurarea unui pact politic in urma caruia sa se ajunga la alegeri anticipate, singurele de natura a duce la constituirea unei majoritati incontestabile. Sau de la care se putea merge, ca si pana acum, pe calea sintetizata in expresia „lungeste, doamne, boala, pana se coace poama” – a se citi folosirea a tot soiul de tertipuri si solutii imorale, intru prezervarea puterii flotantului de la Cotroceni pana la finele mandatului. Din pacate, decizia privind drumul pe care urma/urmeaza sa se mearga este, aproape totalmente, in mainile unuia si aceluiasi flotant. Mai precis, la cheremul umorilor, toanelor, dispozitiilor/indispozitiilor bahice. Se tot discuta de modificarea Constitutiei. Dar, din motive mai mult decat lesne de inteles, se discuta de cu totul altceva decat ar fi necesar. Ceea ce ar trebui modificat, neaparat si de indata, se refera la functia de presedinte. Care ar trebui ales – s-ar face si economii – nu prin vot direct, ci de catre Parlament, care ar putea sa-l si demita, fara necesitatea unui referendum. Care ar trebui sa nu mai aiba in subordine serviciile secrete (nu cred ca mai trebuie argumentat de ce) si sa nu mai fie comandant suprem al fortelor armate. Care ar trebui sa nu mai reprezinte si sa angajeze tara conform bunului sau plac. Care ar trebui sa nu mai aiba un aparat si un buget imense (neatinse nici in vremi de criza!). Este cu totul imoral, anormal, antidemocratic si ilegal ca o intreaga tara sa fie la cheremul unui singur individ, indiferent care e numele aceluia. Dar nu sperati sau nu va temeti: nici unul dintre politicienii romani nu va pune in discutie sau vota asa ceva, pentru ca toti viseaza ca au in ranita bastonul de presedinte atotputernic. Dincolo de aceste considerente, mai de actualitate acum ca niciodata, ieri, la ora inceperii simulacrelor de consultari de la Cotroceni, convingerea mea era ca se va merge pe cea de a doua cale. Si zau ca mi-as fi dorit sa am convingeri gresite!