Nu știu cum se face, dar aproape toți democrat-liberalii chestionați pe seama demisiei din funcție a premierului Emil Boc nu au arătat nici cea mai mică urmă de surprindere în urma anunțului de luni. „Nu mă agăț de funcții”, a spus Boc, după ce a fost numit, demis, iar numit și apoi remaniat de vreo cinci ori în ultimii trei ani. E drept, demisia sa era vehiculată intens încă de la sfârșitul săptămânii trecute, de când președintele anunțase consultări la Cotroceni pentru detensionarea situației politice și sociale din țară. De aici și până la a spune că era un gest previzibil, pentru cineva care nici dat de-a berbeleacul pe scările Palatului Victoria nu părea că va părăsi șefia Guvernului, e cale lungă. Eu, unul, după cum l-am văzut dând la lopată cot la cot cu drumarii, nu-mi mai făceam iluzii că vom avea parte de vreo schimbare de premier până la toamnă, când, teoretic, ar trebui organizate alegerile parlamentare la termen. Surpriza a venit însă la începutul acestei săptămâni, într-un moment în care, ca jurnalist, chiar mă întrebam dacă în afară de nămeți și ger, mai pot răzbate spre cititori și alte știri de interes. Nu e o surpriză însă că mutarea i-a aparținut din nou aceluiași Traian Băsescu, un președinte care, în ziua când se aștepta să probeze și el odată sacoul de mediator, a ales să întoarcă pe fața cealaltă pufoaica de jucător, într-un exercițiu îndelung repetat în cei aproape opt ani de domnie. Explicațiile d-sale au fost pe atât de raționale din punct de vedere al calculului politic, pe atât de cinice în raport cu partenerii internaționali și, în cele din urmă, chiar cu propriul electorat. Prin urmare, ce ne spune șeful statului? Că a discutat cu Emil Boc despre varianta demisiei încă din decembrie, dar că a așteptat evaluarea FMI pentru a pune în practică scenariul debarcării Executivului. Nimic despre protestatele de stradă, care, între noi fie vorba, au început abia în ianuarie, nimic despre marea masă a românilor nemulțumiți care îi cer insistent demisia. Cu alte cuvinte, după ce FMI ne-a mai deblocat jumătate de miliard de euro pentru bună purtare și respectarea întocmai a regimului de sărăcire a populației, Traian Băsescu ne anunță ritos că principala sarcină a noului guvern va fi revenirea la salariile de dinainte de amputarea grosolană cu un sfert, chiar de către propria persoană, dar cu brațul premierului-marionetă Emil Boc. Cu alte cuvinte, FMI ne spune că nu sunt bani pentru majorări, Băsescu și Boc ne spun răspicat același lucru, dar la o zi după plecarea lui Mr. Franks și compania, dezlegăm sacul bugetar. Nu spun că reparația materială pentru bugetari nu trebuia făcută. Mie, însă, tare-mi miroase a populism deșănțat toată această tevatură cu mutările în plic venite în an electoral, doar pentru ca un partid sau niște lideri care nu mai vor cu niciun chip să mai tragă ponoasele unei guvernări falimentare, să mai fie arătați cu degetul. Cât despre noul premier desemnat, tânărul Mihai Răzvan Ungureanu, ce să mai spunem? Dincolo de patriotismul local legat de obârșiile sale ieșene, mă încearcă și un sentiment de dezamăgire pentru un personaj care, în ciuda tinereții, a acceptat să între în mrejele unui bătrân lup de mare cum este Traian Băsescu. Dar, poate că pregătirea domniei sale pe acest front, la fel ca și a altor predecesori de-ai domniei sale în funcție, include și sacrificii de acest gen. Cât despre restul românilor, nu pot decât să spere că vor mai rezista până la toamnă. Căci, după cum arată zodiile politichiei, vânt de ștampilat buletine mai devreme nu prea se-arată...
