Pe pârtia nouă de la Gura Humorului, cât timp încă este vreme rece, amatorii de sporturi de iarnă pot spera că, măcar în week-end, pot aluneca în voie pe zăpadă. Așa promite Primăria din localitate, cel puțin pentru două finaluri de săptămână de acum încolo, deși problemele nu lipsesc și se recunoaște că nu există în prezent o înzăpezire constantă. Edilii humoreni susțin însă că se fac eforturi pentru ca turiștii să nu resimtă deloc sau aproape deloc problemele care apar în “bucătăria” pârtiei și să se distreze cât mai bine.
Potrivit precizărilor unuia dintre coordonatorii activităților de la pârtie, Gheorghe Andronic, există două probleme “perfect rezolvabile din mers” care mai nemulțumesc unii turiști mai exigenți. Una este cauzată permanent și involuntar chiar de turiștii care folosesc placa pentru a aluneca și care antrenează pe zăpadă pietricele din zona superioară a pârtiei. Acolo au fost făcute anterior niște lucrări, dar nu a mai existat timpul necesar pentru “finisaje” la teren. Oamenii Primăriei spun că se adună pietrele inclusiv manual, una câte una, și că există avertizări pentru turiști, dar situația nu se poate rezolva decât în timp, după ce se vor face alte lucrări și se va acoperi cu pământ tasat o anumită porțiune.
A doua problemă, potrivit aceleiași surse, “nu e din vina nimănui” și constă în faptul că instalația de înzăpezire nu este încă a Primăriei și nu poate fi exploatată de aceasta oricând și oricum, pentru că deocamdată nu a fost predată oficial de constructori, care încă fac probe și reglajele necesare. Este adevărat că instalația a funcționat la capacitate la inaugurare și a fost folosită ocazional și după aceea, dar asta s-a întâmplat “numai prin bunăvoința constructorilor, care ne-au ajutat și au înțeles că trebuie să punem pe primul plan confortul turiștilor”, printre probe tehnologice, reglaje și adaptări. Humorenii cred însă că, activitatea fiind abia la început, toate aceste dificultăți care apar vor fi eliminate din mers și că numai persoanele rău intenționate ar putea critica investiția din orașul lor.
O investiție făcută cu sprijinul UE dar care, oricâte eforturi disperate ar face autoritățile pentru a o pune la punct din mers, se vede acum clar că a fost inaugurată fără a fi și terminată. Pârtia „Șoimul” are o lungime de 1.478 de metri, cu o diferență de nivel de 238 de metri, o înclinare medie de 19,7 la sută și o capacitate de primire optimă de 873 de schiori pe zi. Este acum cea mai modernă din județul Suceava și ca grad de dificultate ( medie-dificilă) este a doua din țară. Investiția de la Gura Humorului a costat peste 10 milioane de euro. Bani mulți, dar pârtia este dotată cu cinci tunuri de zăpadă, un telescaun cu o capacitate de 1.200 de persoane pe oră, nocturnă pe tot traseul, sistem electronic de bileterie iar accesul se face pe un drum modernizat în lungime de 2600 m. O investiție perfectă pe hârtie, despre care humorenii credeau că le va aduce chiar din această iarnă 65.000 de turiști grămadă. Și poate le-ar fi adus și ar fi cules doar aplauze, dacă edilii ar fi știut să se grăbească mai încet...
După mai multe amânări și bâlbâieli, autoritățile locale au decis însă că pârtia trebuie inaugurată oficial, pe 5 februarie, cu mare pompă, cu binecuvântarea miniștrilor Udrea și Vlădescu și cu popi care au împrăștiat apă sfințită din telescaun. Chiar dacă ziarele și chiar blogurile celor bine informați strigau că pe pârtie există stâlpi de iluminat taman pe la mijloc, că pârtia nu s-a omologat, că nu s-au pus plase de delimitare a spațiilor pentru schi și sanie, că nu s-a finalizat la timp consolidarea versantului prin înierbare, că telescaunul ar avea unele probleme din proiectare cu alimentarea cu energie electrică și că tunurile de zăpadă puteau avea oricând probleme legate de presiune, nimic nu a putut opri darea pîrtiei în folosință. Problemele se rezolvă românește și pompieristic, din mers. Stâlpii de iluminat au fost îmbrăcați în saltele pentru cazul în care schiorii s-ar lovi de ei. La instalația de înzăpezire încă se lucrează. La versant la fel. Și distracția este tot ce contează...
Iuliana Tiță
* Pârtia „Șoimul” are o lungime de 1.478 de metri, cu o diferență de nivel de 238 de metri, o înclinare medie de 19,7 la sută și o capacitate de primire optimă de 873 de schiori pe zi. Este acum cea mai modernă din județul Suceava și ca grad de dificultate ( medie-dificilă) este a doua din țară.