O înregistrare unică în lume cu vocea lui Otto von Bismark (1815-1898) a fost găsită și identificată, s-a aflat marți de pe lângă un cercetător german care a participat la autentificare, confirmând astfel informațiile din New York Times, relatează AFP.
Înregistrarea, realizată în 1889 pe un cilindru de ceară, a fost efectuată de către un colaborator al lui Thomas Edison, Adelbert Wangemann, în cursul unui turneu întreprins în Europa pentru a prezenta aparatul de înregistrare pe care-l pusese la punct inginerul american.
În cursul acestui turneu, Wangemann a revenit în țara sa natală și a făcut demonstrații în fața mai multor personalități, inclusiv Otto von Bismarck, „cancelarul de fier”', pe 7 octombrie 1889, la reședința acestuia din Friedrichsruh, a declarat pentru AFP Stephan Puille, cercetător de la Școala superioară de tehnică și economie din Berlin (Hochschule für Technik und Wirtschaft - HTW).
„În opinia mea, și eu am o anumită experiență, acestea sunt originale”, a declarat el, precizând că este sigur c-a „identificat cilindrii pe care-i credea dispăruți”.
Puille este unul din cei doi cercetători - celălalt fiind Patrick Feaster de la Universitatea Indiana - la care s-a apelat pe această temă, potrivit New York Times.
Existența acestei înregistrări era cunoscută de către istorici, dar se credea că s-a pierdut. Cilindrul de ceară pe care era gravată aceasta se afla în arhivele Muzeului Edison din SUA și fusese descoperită în 1957, dar au fost întreprinse cercetări abia începând din 2005.
Pe această înregistrare poate fi auzit Bismarck cântând un cântec în engleză, cu un puternic accent german, apoi un altul în germană și, în fine, câteva strofe, în franceză, din... Marseillaise.