10-06-2002 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} Dispar casele, mor povestile (1) Din pacate, si la Falticeni, oras care si-a pus pecetea pe biografiile si destinele multor personalitati ale culturii, artei, stiintei si spiritualitatii noastre moderne, nu putine dintre casele care ar fi trebuit conservate, iar unele transformate in (mici) muzee memoriale sau macar pe zidurile carora sa fi existat o inscriptie menita sa pastreze amintirea si le prelungeasca povestea, se prabusesc literalmente in aceasta epoca aflata sub zodia demolarii, a dispretului pentru valorile care ne legitimeaza ca natiune, ca popor si a subminarii memoriei colective. Din casa familiei scriitorului Anton Holban, situata linga cea a Lovinestilor, nu au mai ramas decit niste mormane de caramizi si de pietre. Lasata de izbeliste, cea in care a locuit ilustrul profesor Aurel George Stino a avut aceeasi soarta. Altele nu beneficiaza de protectia ce se cuvine. Am fost recent la Falticeni, impreuna cu profesorul Constantin Ciopraga si cu scriitorul Grigore Ilisei, pentru a participa la Zilele Colegiului National "Nicu Gane", liceu emblematic privind invatamintul romanesc de performanta, a carui istorie numara 132 de ani, cei doi numarindu-se printre elevii prestigioasei scoli, ca si printre cei ce au contribuit si contribuie la cunoasterea valorilor unui loc binecuvintat. As da doar un singur exemplu: cartea, publicata in conditii grafice si tipografice excelente, la Editura Polirom, in 1966, de Paul Miron si Grigore Ilisei, deopotriva monografie si album sau, cum au subintitulat-o autorii: Falticeni – mon amour. O scurta istorie aproape sentimentala, ilustrata de maestrul Dan Hatmanu si prefatata de istoricul Stefan Gorovei, acesta din urma descendent al unei vechi familii de carturari falticeneni, dintre care cel mai cunoscut este Artur Gorovei, folclorist si etnograf, autorul unor lucrari fundamentale, in sensul cel mai popular al cuvintului, precum Cimiliturile romanilor si Descintecele romanilor, editor al primei reviste romanesti de folclor: Sezatoarea (1892–1929). Aflati la Falticeni, am vrut sa vedem si ce mai este pe la Casa Lovinestilor. Si a trebuit sa constatam cu mihnire ca nu e deloc bine, e chiar trist, desi la prima vedere, mai ales pentru cineva care nu stie eventual ce reprezinta acea casa, poate fi vesel. Ce vreti mai vesel si mai datator – nu-i asa? – de sperante decit un birt? Numai ca birtul, asezat in fata cladirii, nu doar obtureaza vederea asupra acesteia, dar altereaza grav, prin insusi "obiectul sau de activitate", atmosfera de reculegere spirituala ce ar trebui sa existe intr-un asemenea spatiu. Am comentat situatia la fata locului, fireste cu reportofonul deschis. Academicianul Constantin Ciopraga rememoreaza: – Sintem in fata casei lui Anton Holban, a familiei Holban. Mama lui Anton Holban era nascuta Lovinescu – Antoaneta Lovinescu –, casatorita cu ofiterul Gheorghe Holban din Husi, un temperament agitat, vulcanic, care si-a sfirsit zilele la Socola. Se spune ca in accesele lui de furie mergea pe Strada Mare, la miezul noptii, calare, si facea curse dus-intors ceasuri intregi. pe distanta de 1-2 kilometri pina ce calul nu mai putea, era epuizat... – Ceea ce povestiti este de domeniul realismului magic cu care ne-au obisnuit romanele marilor prozatori din America Latina... Dar sa precizam, domnule profesor, ca ce vedem noi aici si acum este un teren ramas gol, imprejmuit de un gard metalic, unde a existat pina nu demult casa familiei Holban. Dumneavoastra sinteti legat de acest oras, cunoasteti istoria si legendele lui, evenimentele care l-au marcat, atitia oameni de seama pe care i-a dat. Iata, alaturi de locul pe care acum au mai ramas doar niste gramezi de caramizi si pietre, este Casa Lovinestilor. In fata ei insa, la strada, o berarie, o bomba... (va urma) Constantin Coroiu