În urma alegerilor generale care se vor desfășura la sfârșitul lunii februarie, comunitatea academică din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) Iași își va desemna noul rector pentru mandatul 2012-2014. În cursă s-au înscris doi candidați, profesorii Vasile Vîntu și Valeriu Cotea, ambii prorectori în cadrul USAMV.
Vîntu vrea să aducă USAMV pe o treaptă superioară
Prorectorul Vasile Vîntu, primul care și-a anunțat oficial candidatura la funcția de rector, a precizat că principalul motiv pentru care a decis să intre în cursa șefia USAMV este acela de a încerca mutarea universității pe o treaptă superioară în ierarhia învățământului superior românesc, de la o universitate de educație și cercetare științifică (categoria II), la una de cercetare avansată și educație (categoria I). „Candidatura mea la funcția de rector se bazează pe necesitatea de a orienta în continuare USAMV spre un comportament antreprenorial cu accente humboldtiene, prin intermediul unui management intuitiv și performant, capabilă să-i ofere o competitivitate strategică națională, pentru a crea condițiile trecerii la o universitate de cercetare avansată și educație. Un element esențial pe care îmi bazez candidatura este profesionalismul pe care cred că l-am dovedit și sunt decis să-l dovedesc și în perioada următoare, dublat de competența și experiența managerială, consultarea și transparența în luarea tuturor deciziilor, toate probate pe parcursul celor 12 ani de activitate în calitate de prorector și membru în consiliile naționale de învățământ superior”, a precizat Vîntu, în debutul planului managerial propus pentru mandatul 2012-2016.
Profesorul Vîntu contează pe sprijinul colegilor săi de la universitate, având în vedere că viziunea privind viitorul USAMV a fost construită ținând cont de opiniile cadrelor didactice și nu numai. „Mă bazez pe rațiunea comunității academice, deoarece programul managerial l-am elaborat împreună cu o mare parte dintre colegi. Doresc să acord o atenție deosebită dezvoltării resursei umane, fără de care nu putem face performanță. De asemenea, voi promova un parteneriat sincer și deschis cu studenții, care trebuie să fie partenerii noștri de dialog, deoarece fără ei nu am mai avea o universitate. În perioada următoare, activitatea didactică va trebui să se bazeze pe formarea de competențe în rândul studenților și mai puțin pe transmiterea de informații”, ne-a spus Vîntu.
Cotea propune o „politică a comunicării”
În planul managerial pe care îl propune pentru mandatul 2012-2016, cel de-al doilea candidat la funcția de rector USAMV, profesorul Valeriu Cotea, propune o comunicare deplină între toate structurile universității, precum și o descentralizare a procesului decizional, alături de implementarea unor instrumente care să faciliteze activitățile academice și de cercetare. „Transparența și comunicarea din interiorul instituției va aduce odată cu ea o creștere semnificativă în ceea ce privește performanța la nivel academic și de cercetare. Este nevoie de o creștere susținută a calității actului de studiu, iar împreună cu stimularea parteneriatelor și a investițiilor ne putem atinge scopurile legate de prestigiu la nivel de grup, cât și la nivel individual”, a precizat prorectorul Valeriu Cotea în planul managerial. De asemenea, profesorul Cotea consideră că dezvoltarea academică se poate realiza prin implicarea celor trei mari categorii de resurse umane: conducerea, personalul și studenții, cât și colaborarea dintre acestea. Resursele, partenerii, colaboratorii, investițiile și toată activitatea de cercetare țin în special de reușita și dezvoltarea corectă pe plan academic a universității. În concluzie, Valeriu Cotea susține că partea academică este pe primul loc în ceea ce privește nivelul de calitate și performanță, iar pilonul doi îl reprezintă „performanța în cercetare”.„Dezvoltarea unor orientări continue către cercetare prin valoare și rezultate concrete va servi, mai mult ca oricând, la promovarea universității ca instituție și a personalului ca individualități de renume. Afirmarea și prestigiul universității trebuie să beneficieze de priceperea și expertiza membrilor care o compun și de spiritul competitiv pe fiecare specializare. Gestionarea în mod responsabil, eficient și justificat a resurselor Universității prin programe de investiții în acord cu politica și nevoile facultăților și departamentelor componente constituie pilonul trei al strategiei”, mai precizează Cotea în planul managerial. Prorectorul are în vedere și finalizarea unor obiective care țin de infrastructura fizică a USAMV, dar și construirea unor obiective noi, cum sunt o microfermă didactică în cadrul Facultății de Zootehnie și un depozit de legume și fructe. Totodată, profesorul Cotea dorește finalizarea sediului destinat Facultății de tehnologia prelucrării produselor agricole (TPPA), precum și terminarea unui nou cămin studențesc. Alte lucrări vizează modernizarea sediului Facultății de Medicină Veterinară în vederea îndeplinirii cerințelor impuse de EAEVE (European Association of Establishments for Veterinary Education) și modernizarea facilităților de la ferma didactică „Vasile Adamachi”
Alegeri fără contestații
Prorectorul Vasile Vîntu susține că regulamentul privind organizarea alegerilor pentru funcția de rector al USAMV nu are scăpări sau puncte slabe, astfel încât sunt slabe șanse de contestare a rezultatului alegerilor. „Regulamentul de organizarea este bine pus la punct, a fost aprobat de către toți membrii Senatului USAMV. Pe listele cu votanți nu apare niciun cadru didactic care a atins vârsta pensionării până la momentului votului. Mai mult, pot garanta pentru calitatea celor doi candidați la funcția de rector, astfel încât nu cred că vor fi probleme”, a declarat Vîntu.
Alegerile pentru viitorul rector al USAMV vor avea loc pe 29 februarie, secțiile de votare fiind amenajate în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, din corpul central al universității. Procedura de votare se va desfășura în intervalul 9.00 – 17.00. După finalizarea votului, va fi declarat câștigător candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi „pentru”, dar nu mai puțin de 50 la sută din cele valabil exprimate. (Adina Zancu)