Premierul Emil Boc consideră că dezvoltarea zonelor rurale va duce la o repopulare a acestora, iar un prim pas îl constituie investiția în infrastructura de la sate. "Avem o problemă majoră în România, cu privire la discrepanța, încă foarte mare, dintre condițiile de la oraș și cele de la sat. Nu a existat un plan coerent, național, prin care să se ia măsuri astfel încît oamenii să‑și dorească să trăiască mai mult în comunitățile rurale decît în cele urbane. Și în lumea civilizată, să știți că mecanismul este exact invers. Lumea pleacă dinspre orașe, spre comunitățile rurale. În România, încă mai sîntem în faza în care se pleacă din comunitățile rurale către cele urbane. Nu este normal acest lucru. Drumul invers este cel care va asigura, pe termen mediu și lung, o șansă României", a afirmat premierul. El este de părere că infrastructura este importantă pentru a schimba fața satului românesc. Dacă infrastructura este pusă la punct, investitorii vor veni mai ușor, iar oamenii vor fi tentați să stea în comunitățile rurale, chiar dacă vor face naveta la locul de muncă, a mai spus premierul. În opinia sa, și agricultura joacă un rol important în modernizarea statului românesc.
"România trebuie să se transforme dintr‑o țară importatoare de produse agroalimentare în țară exportatoare. Dacă începem acum, avem șansa ca, în următorii ani, România să nu mai stea cu mîna întinsă pentru a primi astfel de produse din Grecia, Argentina, Peru, ci dimpotrivă, România, care are posibilitate să hrănească 80 de milioane de oameni, va fi în măsură să‑i hrănească în primul rînd pe români, și să exporte produse agroalimentare printr‑o politică coerentă", a spus premierul.