04-02-2012 Faurarul agricultorilorMaura Anghel Luna februarie (cunoscuta in traditia populara si ca Faurar) reuneste sarbatori importante dedicate calendarului pomicol, viticol si agricol, care incepe cu ziua Sfantului Trif. Legenda spune ca Trif era un om caruia ii placea sa cante si sa petreaca. Intr-o zi, pe cand isi ara ogorul, s-a intalnit cu Maica Domnului, care il ducea pentru prima data la biserica pe Iisus. Crezand ca este alta femeie, Trif a tusit dupa ea, iar Maica Domnului s-a oprit si l-a admonestat. De atunci, i se spune Trif Nebunul si i s-a dat in sarcina sa deschida anul viticol. In lumea satului, oamenii nu lucreaza de teama ca altfel viile le vor fi afectate de grindina, iar lupii le vor manca vitele. Barbatii ies pe camp, taie corzi din vii, din care isi fac cununi, petrec si dezgroapa sticla ingropata inca din toamna. Tot legenda spune ca Trif i-a pazit pe Maria si pe Iisus de cainii Sfantului Petru, care, fiind ocupat cu pasunatul vitelor, uitase de ei. Ca rasplata, Trif a fost facut stapan peste insecte, el fiind si ocrotitorul acestor vietuitoare. De ziua lui, in timp ce barbatii cinstesc viile, femeile lipesc crapaturile de prin casa, inclusiv vatra sau gura cuptorului, pentru ca sa se lipeasca ochii si gura pasarilor, viermilor sau insectelor daunatoare agriculturii. Prima zi a lunii februarie da si startul lucrului in livezi. Pomii se ung cu apa sfintita pentru a indeparta omizile, apoi incep a se curata. Agricultorii se mai tem si de Sfantul Vlasie, praznuit pe 11 februarie, zi in care se spune ca se deschide gura pasarilor. Cine lucreaza pe camp in ziua Sfantului Vlasie va imparti recolta cu pasarile, care-i vor face mare paguba printre semanaturi. In luna Faurarului, pasarile mai au o sarbatoare -- Dragobetele. Se spune ca in aceasta zi se formeaza perechile in randul zburatoarelor, care incep sa-si construiasca si cuiburile. Legenda spune ca daca o pasare nu s-a imperecheat in aceasta zi, acest lucru nu va mai fi posibil si va umbla ciripind pana cand va muri. Cunoscut si drept „cap de primavara”, Dragobetele aduce necazuri tot anul barbatilor care le vor supara pe femei in aceasta zi.

VREMEA
CURS VALUTAR
HOROSCOP
ARHIVA
PUBLICITATE
DESPRE NOI
HOME
Evenimentul Regional al Moldovei
editia online de luni, 21 Mai 2012
 
ZIARE ŞI REVISTE ROMÂNEŞTI
Prima pagina
Prima Pagina Evenimentul
Fata zilei
Fata Zilei
Newsletter



căutare personalizată

04-02-2012



Făurarul agricultorilor
Maura Anghel


Luna februarie (cunoscută în tradiția populară și ca Făurar) reunește sărbători importante dedicate calendarului pomicol, viticol și agricol, care începe cu ziua Sfântului Trif. Legenda spune că Trif era un om căruia îi plăcea să cânte și să petreacă. Într-o zi, pe când își ara ogorul, s-a întâlnit cu Maica Domnului, care îl ducea pentru prima dată la biserică pe Iisus. Crezând că este altă femeie, Trif a tușit după ea, iar Maica Domnului s-a oprit și l-a admonestat. De atunci, i se spune Trif Nebunul și i s-a dat în sarcină să deschidă anul viticol. În lumea satului, oamenii nu lucrează de teamă că altfel viile le vor fi afectate de grindină, iar lupii le vor mânca vitele. Bărbații ies pe câmp, taie corzi din vii, din care își fac cununi, petrec și dezgroapă sticla îngropată încă din toamnă.

Tot legenda spune că Trif i-a păzit pe Maria și pe Iisus de câinii Sfântului Petru, care, fiind ocupat cu pășunatul vitelor, uitase de ei. Ca răsplată, Trif a fost făcut stăpân peste insecte, el fiind și ocrotitorul acestor viețuitoare. De ziua lui, în timp ce bărbații cinstesc viile, femeile lipesc crăpăturile de prin casă, inclusiv vatra sau gura cuptorului, pentru ca să se lipească ochii și gura păsărilor, viermilor sau insectelor dăunătoare agriculturii.

Prima zi a lunii februarie dă și startul lucrului în livezi. Pomii se ung cu apă sfințită pentru a îndepărta omizile, apoi încep a se curăța.

Agricultorii se mai tem și de Sfântul Vlasie, prăznuit pe 11 februarie, zi în care se spune că se deschide gura păsărilor. Cine lucrează pe câmp în ziua Sfântului Vlasie va împărți recolta cu păsările, care-i vor face mare pagubă printre semănături.

În luna Făurarului, păsările mai au o sărbătoare -- Dragobetele. Se spune că în această zi se formează perechile în rândul zburătoarelor, care încep să-și construiască și cuiburile. Legenda spune că dacă o pasăre nu s-a împerecheat în această zi, acest lucru nu va mai fi posibil și va umbla ciripind până când va muri. Cunoscut și drept „cap de primăvară”, Dragobetele aduce necazuri tot anul bărbaților care le vor supăra pe femei în această zi.

Alte tiluri din
Traditii


Adauga comentariul tau







 

impact
Tel. 0232246000 | Fax 0232246002 | Orange 0752266266 | contact@evenimentul.ro
Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete:
Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui