Folosirea excesivă a tabletelor digitale tactile riscă să ducă rapid la apariția durerilor musculare și a torticolisului, provocate de poziția proastă, avertizează un studiu care recomandă ca aceste gadget-uri să nu fie puse pe genunchi, scrie 7sur7.be.
Deși tabletele digitale nu sunt grele și sunt ușor de manevrat, „utilizarea lor se asociază cu flexarea capului și a gâtului”, lucru care nu se întâmplă la calculator. Prin urmare, ele provoacă „reale îngrijorări în privința apariției durerilor la gât și umeri”, arată Jack Dennerlein, chirurg ortoped și specialist în sănătate publică la Harvard (Statele Unite), care a condus studiul.
Studiul recomandă ca utilizatorii să evite să pună tabletele pe genunchi, cel puțin atunci când se uită la un film. Și situația inversă este nocivă: folosirea tabletei într-o poziție prea ridicată pentru a tasta pe ecran poate avea efecte nefaste. „Este nevoie să se mai efectueze studii asupra efectelor tabletelor și a configurației lor asupra brațelor și mâinilor”, adaugă dr Dennerlein.
Greutatea medie a capului unui adult este de 4,5 - 5,5 kg. În situația ideală, în care se poate trasa o linie dreaptă de la ureche, umăr, șold, genunchi și gleznă, greutatea se repartizează pe tot corpul. Însă, când se îndoaie gâtul înainte ca să se vadă ecranul, capul se dezaxează și greutatea exercitată pe corp poate crește de patru ori.