Europa a fost în mare parte paralizată duminică din cauza gerului și a ninsorii, care s-au soldat în ultimele zile cu aproape 300 de morți pe întreg continentul și au oferit imagini mai puțin obișnuite cu orașe din sud acoperite de zăpadă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Bilanțul deceselor a continuat că crească, ajungând duminică la 297 de morți, în mare parte din estul continentului. Ucraina și Polonia au fost cele mai afectate, cu 184 de persoane decedate numai în cele două state. În Bulgaria, cea mai săracă țară a UE și unde mai multe regiuni se aflau duminică în stare de alertă, gerul a ucis cel puțin 16 persoane, în mare parte oameni din mediul rural înghețați pe drumuri sau în casele fără încălzire, iar Dunărea a înghețat în proporție de 60%. Bilanțul deceselor provocate de valul de frig în alte țări ale Europei este următorul: 15 în Lituania, 10 în Letonia, șase în Cehia, patru în Austria, două în Croația, două în Grecia și câte una în Slovacia, Muntenegru și Macedonia.
În Rusia, peste 12.000 de persoane au rămas fără căldură într-un mic oraș din apropiere de Sankt-Petersburg, unde temperaturile au scăzut duminică până la -23 de grade Celsius.
În vestul continentul, bilanțul victimelor nu este atât de ridicat, însă paralizarea traficului este pe alocuri mai mare din cauza condițiilor mai puțin obișnuite. În Franța, frigul puternic persista duminică în întreaga țară. Circa trei sferturi din țară se afla în stare de alertă din cauza gerului și/sau a zăpezii și a ploilor înghețate. Cu straturi de zăpadă așteptate a ajunge între 5 și 10 cm și cu temperaturi care nu depășesc -3 grade Celsius, autoritățile au făcut apel la vigilență sporită din partea șoferilor și a persoanelor vulnerabile. Cinci persoane și-au pierdut viața în Franța în urma frigului.
În Italia, intemperiile au ridicat duminică bilanțul victimelor la șapte, în timp ce Roma este practic paralizată, iar în mai multe orașe locuitorii au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii.
În timp ce armata a fost solicitată pentru a încerca să deszăpezească orașele, sute de persoane au petrecut încă o noapte blocate în trenuri, iar politicienii au început să se învinuiască pentru „reacțiile necorespunzătoare” pe această vreme neobișnuită.
În Finlanda, termometrele au arătat temperaturi de -40 de grade Celsius pe timpul nopții, în timp ce combinația de polei, furtuni de zăpadă și vânturi arctice a provocat ciocnirea a 200 de mașini în apropierea capitalei Helsinki. Frigul nu a împiedicat totuși funcționarea normală a aeroporturilor, echipate pentru temperaturi scăzute, și nu i-a ținut în case nici pe electori care votează duminică în alegerile prezidențiale.
În Germania, noaptea de sâmbătă spre duminică 'a fost cea mai geroasă din această iarnă', cu temperaturi variind între -9 grade Celsius și -20 grade Celsius. Micile insule turistice precum Juist și Wangerooge erau inaccesibile, Marea Nordului fiind parțial înghețată.
Marea Britanie se află în continuare în stare de alertă, stratul de zăpadă atingând duminică 16 cm la Suffolk (estul Angliei). În centrul țării, șoferii au fost nevoiți să-și petreacă noaptea în mașinile blocate de zăpadă. Aeroportul Heathrow din Londra, cel mai important din Europa, și-a anulat aproape o treime din zborurile prevăzute pentru duminică.