Puțini dintre noi știm că modul în care ne comportăm este o carte mai bună de vizită decît discursul pe care îl rostim. De multe ori, postura corpului este un indiciu important pentru a afla cum ne vom înțelege cu persoana din fața noastră. De ce? Din cauza forțelor conștientului și ale inconștientului, spun specialiștii. "Aici vreau să introduc un concept de bază în atractivitate care se numește mirroring, adică oglindirea mișcărilor corpului celui din fața noastră. S-a constatat că persoanele care oglindesc reciproc postura și mișcările corpului, adică poziția brațelor, a mîinilor, a picioarelor, ne indică foarte bine atracția reciprocă și dorința de sincronizare. Aceasta este rețeta succesului", a dat asigurări sociologul Mihaela Stroe, specialist în limbajul non-verbal.
Potrivit specialistului, oamenii care văd la cei din fața lor gesturi și posturi similare sînt atrași la nivel inconștient de ei tocmai din cauza oglindirii. Acesta poate fi începutul unei relații de amiciție, care, în timp, se transformă în prietenie. "Da, la început este amiciția, apoi vine prietenia. Postura, zîmbetul, privirea și tonalitatea vocii sînt elemente care arată foarte clar dacă te vei înțelege cu omul din fața ta. Dacă persoana este deschisă, tonică, este optimistă și sociabilă, cu siguranță îți va deveni amic. Asta dacă nu cumva intenționează să ți se bage pe sub piele, pentru cine știe ce avantaje. Dar noi plecăm de la premisa că omul e cinstit", a punctat și psihologul Mihaela Gheran.
Așadar, nu trebuie să ne uităm în globuri de cristal ca să aflăm cum ne vom înțelege cu o persoană pe care abia am cunoscut-o. "Este suficient să-i privim ochii și dacă îi sînt sinceri, ne va susține amical privirea. Dacă nu, va încerca să o ocolească. Am auzit multe persoane spunînd că se uită de fiecare dată la mîinile celui sau celei pe care abia au cunoscut-o. E un amănunt care ține de armonia în care crede fiecare", ne-a explicat dna Gheran. Și dacă știm cum să ne cîștigăm mai mulți amici, mai greu este cu prietenii. "Un singur suflet în două trupuri, asta ar fi definiția dată de Aristotel prietenului, iar eu îi dau dreptate. Prietenul este cel la care alergi și cînd sufletul ți-e plin de bucurie, nu numai atunci cînd cauți un umăr pe care să plîngi. Sînt mai prețioși tocmai pentru că ei, ca și vinul vechi, trebuie să capete girul timpului", crede psihologul Mihaela Gheran.
Dar asta nu înseamnă că nu putem fi înconjurați de armonie, dacă știm cum să o oferim și să o primim. "Totul ține de comunicare, de zîmbet și de postura corpului. Atitudinea deschisă a corpului și gesturile largi sînt semnale sigure că sînteți o persoană deschisă și comunicativă", a completat sociologul Mihaela Stroe, finalizînd astfel încercarea noastră de a creiona un ghid al armoniei.
Maura Anghel