Inundațiile din luna iunie au compromis recolta de grâu pentru panificație și au majorat prețul făinii. Unii producători au crescut prețul făinii și al pâinii cu 25%. Franzela de 80 de bani se vinde de câteva zile cu un leu. La finalul recoltării cerealelor, sindicatele din industria alimentară au anunțat că producția de grâu pentru panificație acoperă doar jumătate din stocurile necesare. Sindicatele din industria alimentară spun că, de la începutul anului viitor, românii vor mânca pâine făcută din făină de import. „S-a scumpit pâinea și unele produse de panificație. O pâine care costa 80 de bani, acum se vinde cu un leu. Și alte produse de panificație s-au scumpit. Dacă anul trecut se recolta, în medie, 3 tone de grâu la hectar, anul acesta, țăranii au recoltat aproape două tone de grâu la hectar. Foarte puțin din grâul recoltat poate fi utilizat pentru panificație. În ultima perioadă s-a scumpit și făina”, ne-a declarat unul dintre producătorii de de pâine din Capitală.