(ASIS) - Joi, polițiștii au opritpe DJ 291, în localitatea Bucecea, o autoutilitară înmatriculată în Ungaria, la volanul căreia se afla cetățeanul maghiar Ianoș L., de 48 de ani, cu domiciliul în Ungaria. Cu ocazia verificării compartimentului de depozitare al autoutilitarei, aceștia l-au identificat în interior pe Csaba Tibor V., de 42 de ani, cu domiciliul în Ungaria, având dublă cetățenie româno-maghiară, precum și cantitatea totală de 483.300 țigarete (24.150 pachete), pachetele având aplicate marcaje (timbre de acciz) de proveniență Republica Moldova.
Cantitatea de țigări identificată era disimulată într-un transport autorizat de condimente alimentare, produse în Ungaria și era ambalată în 30 de cutii de carton, a câte 805 pachete fiecare, cutiile fiind înfoliate în box-paleți.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat acte premergătoare și au dispus începerea urmăririi penale față de Ianoș L. și Csaba Tibor V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 țigarete marcate necorespunzător”,a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
De asemenea, ieri, față de Csaba Tibor, polițiștii au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore în arestul IPJ, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.
Cantitatea de țigarete, în valoare de peste 190.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită la transportul acesteia a fost indisponibilizată la sediul IPJ Botoșani.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor menționate depășește 200.000 lei.
Alina Caliniuc