Deși numărătoarea voturilor s-a încheiat încă de duminică noaptea, mulți candidați în alegeri au stat cu sufletul la gura pînă la anunțul BEC privind redistribuirea mandatelor la nivel național. Astfel, candidați care luni nu păreau a avea nici o șansa, s-au trezit peste noapte parlamentari.
Ieșeanul Petru Movilă, singurul democrat-liberal care a cîștigat în mediul rural
Deputatul ieșean Petru Movilă (PD-L), este unul dintre fericiții care și-a adjudecat un loc de deputat în prima fază a distribuirii mandatelor, obținînd cel mai mare scor electoral în Colegiul 3 Țibănești. "Am candidat într-un colegiu foarte greu, în mediul rural, unde este binecunoscut faptul că PSD este majoritar. Acum, prin obținerea acestui mandat, este clar un singur lucru: PD-L are electorat în mediul rural. Avem mulți primari, iar aceștia se vor bucura de sprijinul nostru", spune deputatul Movilă. Acesta apreciază că a avut "cea mai curată campanie" în județ, nu același lucru spunînd despre contracandidații săi, care nu au ezitat să-l atace prin orice mijloace. "Cred că am avut cea mai curată campanie din cauză că, după primul mandat de deputat, am putut să merg în fața oamenilor cu sufletul împăcat și să le prezint realizările. Nu am aruncat în luptă nici un material negativ la adresa vreunui candidat. Pe de altă parte, pot spune că am o oarecare satisfacție că am cîștigat în mediul rural după ce, timp de trei ani, am obținut cele mai bune scoruri electorale în confruntările electorale din Iasi, în calitate de președinte al Organizației Municipale", a completat Petru Movilă.
Colegul său de partid, Nicușor Păduraru, cîștigător în Colegiul 12 deputați Iași (Podu-Roș-Nicolina), se declară de asemenea satisfăcut de rezultat, avînd în vedere că a avut un contracandidat de calibru, în persoana fostului președinte al Camerei Deputaților, Valer Dorneanu. "Mai mult, știa toată lumea că în zonă electoratul era preponderent PSD, dacă socotim rezultatele de la alegerile locale. Dacă la început părea imposibil, în cele din urmă am reușit să atrag electoratul de partea mea", ne-a declarat Nicușor Păduraru. Cît privește modalitatea de atribuire a mandatelor, acesta o consideră nedreaptă, sperînd că aceste deficiențe se vor corecta în viitoarea legislatură. "Din punctul meu de vedere, cea mai onestă modalitate de desemnare a parlamentarilor este votul preferențial pe listă", a opinat democrat-liberalul ieșean.
În urma redistribuirii la nivel național, PSD a obținut 5 mandate de deputat, PD-L – 4, iar PNL – 3. Astfel, la social-democrați au cîștigat Neculai Rățoi, Tudor Ciuhodaru, Anghel Stanciu, Vasile Mocanu și Luminița Iordache (PSD), Daniel Oajdea, Petru Movilă, Nicușor Păduraru și Marius Spînu (PD-L), și Relu Fenechiu, Cristian Adomniței și Cristina Dobre, din partea PNL. La Senat, fiecare dintre aceste partide a obținut cîte un mandat în prima fază – Florin Constantinescu (PSD), Dumitru Oprea și Varujan Vosganian (PNL), iar în faza a doua Daniela Popa (PD-L) și Sorin Lazăr (PSD).
Gheorghe Ștefan crede că PD-L "putea mai mult"
Și liderul PD‑L Neamț, Gheorghe Ștefan este mulțumit de rezultatele obținute de filiala pe care o conduce, dar a declarat că acestea puteau fi mai bune. Ștefan susține că a pierdut două mandate de parlamentar, deși candidații PD‑L au cîștigat mandatele în cele două colegii. "Puteam obține mai mult decît 4 mandate de deputat și unul de senator. Am cîștigat competiția în două colegii, unul de deputați și unul de senator, dar am pierdut acele mandate din cauza prevederilor legii uninominalului", a declarat Ștefan.
Ioan Munteanu preferă opoziția decît Guvern de uniune națională
Un alt subiect care frămînta ieri mințile parlamentarilor era formarea guvernului. Proaspăt reales parlamentar, liderul PSD Neamț, deputatul Ioan Munteanu, a declarat că între un Guvern de uniune națională și opoziție, preferă a doua variantă. "Desigur ne dorim varianta guvernării și avem motive să ne dorim acest lucru. Dar știu și cum este în opoziție și nu este chiar atît de rău pe cît pare. De aceea, prefer opoziția decît un Guvern de uniune națională", a afirmat Munteanu. El și‑a motivat opțiunea prin faptul că un Guvern de uniune națională ar conduce la dispariția opoziției și nimeni nu și‑ar asuma un eventual eșec al guvernării. Munteanu a spus că pentru viitorul Guvern urmează doi ani decisivi pentru România și este nevoie ca cineva să își asume măsurile ce vor fi luate. Ioan Munteanu, fost secretar al Camerei Deputaților, a cîștigat alegerile în colegiul 5 Camera Deputaților cu 52,5 la sută. La rîndul său, Ștefan a precizat că PD‑L se va afla în fruntea guvernului. "Cu cine vom face guvernarea, este treaba conducerii centrale a partidului. În ceea ce privește premierul, acesta va fi stabilit de președintele Traian Băsescu", a adăugat Gheorghe Ștefan. PD‑L Neamț a obținut la parlamentare 42 la sută, fiindu‑i acordate 4 mandate de deputat și unul de senator.
PD-L Suceava a bătut "la scor" PSD
În județul Suceava, rezultatele finale pentru Camera Deputaților arată astfel: Colegiul 1 a fost cîștigat de Sanda Maria Ardeleanu (PD-L). Marii perdanți sînt fostul prefect Ștefan Alexandru Băișanu (PNL) care nu a reușit să adune decît 5.079 de voturi și președintele executiv al Camerei de Comerț Suceava, Ovidiu Donțu (PSD – PC), care a obținut un număr de 7.766 voturi. Colegiul 2 îl are cîștigător pe Ioan Bălan (PD-L), cu 10.730 de voturi. Au pierdut Niculai Bosancu (PSD – PC) cu 4.618 voturi și la distanță mare s-a situat Brîndușel Vasile Nichitean (PNL), cu 1.584 voturi. Singurul candidat independent din județ, Ionel Butnariu, nu a adunat decît 304 voturi. Colegiul 3 a fost adjudecat de actualul deputat Eugen Constantin Uricec (PD-L), cu 9.342 de voturi, iar Colegiul 4 de europarlamentarul Cătălin Nechifor (PSD) cu 11.786 de voturi. În Colegiul 5 s-a detașat deputatul PSD Ioan Stan, în Colegiul 6 doctorul Cristian Anton Irimie (PD-L), în vreme ce Colegiul 7 îl are drept cîștigător pe omul de afaceri Dumitru Mihălescul (PD-L). Eugen Bejinariu (PSD) a obținut cele mai multe voturi în Colegiul 8, în vreme ce Dumitru Pardău (PD-L ) si-a adjudecat Colegiul 9. În fine, Colegiul 10 i-a revenit democrat-liberalului Dan Gabriel Gospodaru, care i-a învins în colegiu pe Philip Florin Rozopol (PNL) și Neculai Bereanu (PSD).
Surprize în colegiile vasluiene
Cu toate că doar un singur candidat a obținut 50+1 din voturi, se știu deja, cu o singură excepție, cei care vor reprezenta județul Vaslui în Parlamentul României. La Senat, Vasluiul va fi reprezentat de Doina Silistru (PSD‑Colegiul Vaslui), Vasile Pintilie (PD‑L‑Colegiul Bîrlad) și Cristian David (PNL‑Colegiul Huși). De menționat că primul și ultimul sînt la al doilea mandat. Surpriza a constituit‑o eșecul senatorului PSD Aristide Roibu, care a candidat pentru al treilea mandat din partea circumscripției electorale Vaslui, pe Colegiul Bîrlad. Camera Deputaților va fi reprezentată de Victor Cristea (PSD‑Colegiul Vaslui), fost primar al municipiului reședință timp de 16 ani, Adrian Solomon (PSD‑Colegiul Bîrlad), viceprimarul Bîrladului și singurul cîștigător cu majoritate de voturi, Marian Sîrbu (PSD‑Colegiul Murgeni), fost ministru al Muncii și Protecției Sociale în perioada 2000‑2004, Dragoș Iftime (PD‑L‑Colegiul Negrești), Viorel Cărare (PD‑L‑Colegiul Zorleni), Dan Marian (PNL‑Colegiul Huși), liderul județean al liberalilor vasluieni. Singura necunoscută era ieri parlamentarul din Colegiul Vaslui Rural. Chiar dacă Irinel Stativă (PSD) a cîștigat detașat în acest colegiu, șansele sînt de partea lui Dan Bordeianu (PNL).
Hrebenciuc, Iancu și Vlase, din nou parlamentari de Bacău
Social-democrații băcăuani Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu și Gabriel Vlase și-au reînnoit mandatele de parlamentar. Și liberalul Ionel Paler va reveni în Parlament după redistribuire. Noii deputați ai județului Bacău vor fi Gheorghe Antochi (PSD+PC), președinte-director general al holdingului Agricola Internațional, inginerul informatician din Onești Valeriu Vreme, din partea PD-L, colegul său de partid Vasile Gherasim, fost primar al sectorului 1 București, precum și liberalii Mihai Banu, actualul director al Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, și fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu.
Singurul care a obținut în județul Bacău peste 50 la sută din voturi pentru Senat este social-democratul Cătălin Mardare, care își reînnoiește astfel mandatul. A mai obținut accesul în camera superioară a Parlamentului și fostul secretar general al Guvernului liberalul Gabriel Berca. Pentru celelalte două mandate destinate județului Bacău în Senat situația este incertă, existînd două posibilități de a obține mandatele: fie inginera din Buhuși Maria Mitrea (PSD+PC) și Vasile Nistor (PD-L), actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, fie Doru Simovici (PD-L), președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău, și Sabin Cutaș (PSD+PC), senator din partea conservatorilor. (ASIS)