* avioanele ungurilor de la Malev au rămas ieri la pământ * Wizz Air s-a oferit să le transporte pasagerii
Operatorul low cost, Wizz Air, a anunțat că va pune la dispoziția pasagerilor Malev opțiuni de rerutare către și dinspre Budapesta. Astfel, toți cei cu zboruri programate pentru perioada 3 februarie-24 martie vor putea achiziționa bilete Wizz Air la prețul special de 9.900 de forinți (34 de euro). Locurile sunt limitate, iar cursele trebuie reprogramate până la 13 februarie. Serviciile adiționale cum ar fi bagajul de cală, prioritate la îmbarcare etc vor fi tarifate suplimentar. „Fiind cel mai mare operator aerian în Europa Centrală și de Est considerăm că este important să ajutăm pasagerii ale căror planuri de călătorie au fost întrerupte de decizia Malev de a suspenda operațiunile. În trecut, am furnizat suport în mod similar pasagerilor care au rămas blocați din cauza unor transportatori aflați în dificultate și vom continua să ne oferim sprijinul în acest mod”, a declarat György Abrán, Director Comercial Wizz Air.
Din România, Wizz Air va lua pasagerii Malev de la Cluj-Napoca, București și Târgu Mureș. Însă, zborurile operatorului low cost vor fi efectuate de pe aeroportul din Târgu Mureș.
Boardul conducător al operatorului aerian a decis sistarea activității pentru a reduce pierderile financiare. (D.M.)