26-07-2010 Ionut Popa confirma„Mobilis pleaca de la Poli Iasi!” Ramasa, potrivit spuselor celui pe care Iasul il vrea antrenor principal, fara actionarul majoritar, care detine 51 la suta dintre actiuni, divizionara secunda din Copou pare sa aiba viata grea in viitorul sezon in conditiile in care societatea bucuresteana Mobilis fusese de la inceputul anului si singurul sustinator serios al fotbalului iesean. Vestea despartirii ne-a fost confirmata ieri de antrenorul principal Ionut Popa. D-sa a discutat personal cu omul de afaceri Radu Calin, patronul firmei de telecomunicatii, caruia i-a cerut sprijin in vederea intaririi lotului. Numai ca finantatorul i-a spus foarte clar ca nu o mai sustine pe Poli: „Nu mi-a precizat din ce motiv, desi nici nu ma intereseaza, insa mi-a confirmat ca se retrage. Decizia este irevocabila, domnul Calin urmand sa nu mai sustina sub nicio forma Politehnica. Si, ramasi doar in grija Primariei, ne va fi foarte greu sa atacam promovarea, iar daca urmatoarele zece zile nu aduc nimic spectaculos in strategia gandita impreuna cu presedintele Grigore Sichitiu nu mai semnez niciun contract, deoarece obiectivul nu poate fi realizabil. Iar pentru altceva decat pentru urcarea in elita chiar nu are rost sa mai plec de-acasa. Pentru un alt obiectiv, se poate apela la variante locale, noi(n.r. -- Popa si Sichitiu) urmand sa ne vedem de treaba”. Problema intaririi consistente a lotului a reaparut in discutie dupa infrangerea suferita vineri (scor 1-2 cu formatia din Liga a III-a, Rapid CFR Suceava), in primul amical al verii. „Lotul este de o valoare nu slaba, ci foarte slaba. In plus, echipa este lipsita vizibil de omogenitate, iar oboseala acumulata si-a spus si ea cuvantul cu sucevenii”, a explicat esecul Ionut Popa, care cere de urgenta cate doi mijlocasi centrali, mijlocasi laterali si atacanti. El este convins ca promovarea pe prima scena nu poate fi atacata cu jucatori care tocmai au retrogradat in esalonul al treilea, facand trimitere la tinerii veniti in probe de la Tricolorul Breaza, Fortuna Covaci si Scoala „Ardealul” din Cluj. Dincolo de bacauanii Manea si Spiridon si baimareanul Cornea, tehnicianul aradean ii considera solutii pentru viitorul sezon dintre noii veniti doar pe Mihut, Drida si Dino Eze, ajunsi de la UTA, toti sase fiind liberi de contract. Popa a discutat situatia clubului si cu primarul Gheorghe Nichita, atat conducerea administrativa, cat si cea executiva promitand sa faca toate eforturile pentru gasirea unor variante de rezolvare a problemelor. Oficialii ieseni sunt foarte suparati pe capitanul Lucian Munteanu, ramas in Copou, unde se pregateste pe terenul II impreuna cu mijlocasul Cristi Bratu. Cu memoriu depus la Federatie, pentru a deveni liber, acesta nu le-a mai raspuns la telefon in ultimele zile conducatorilor de la Poli, deranjat probabil ca nu a mai ajuns la FC Brasov, asa cum si-a dorit. Insa seria celor cu ganduri serioase de plecare este completata cu Viveiros, Ignatov, Mihajlov, Bersnjak, Pecnik si Lamine, cu totii avand contracte care depasesc posibilitatile clubului. Pana joi, cand se va incheia stagiul de la Campulung, cu un test in compania colegei de serie Delta Tulcea, iesenii vor sustine cate doua-trei sedinte de pregatire pe zi, ultimele trei zile ale saptamanii urmand sa fie dedicate odihnei. Liviu Suceveanu   „Domnul Calin a precizat categoric ca nu mai sustine sub nicio forma Politehnica. Iar fara actionarul majoritar, ce sanse mai are oare Iasul sa obtina urgent fondurile necesare intaririi lotului pentru promovare? Daca in urmatoarele zile nu se intampla nimic, nu mai semneaza nimeni niciun contract, deoarece chiar nu mai are niciun rost sa mai stam” - Ionut Popa, antrenor Poli Iasi   „Lotul este foarte slab, ducand lipsa mare de mijlocasi. Pai au plecat opt si a venit doar Spiridon. Spun asta doar ca sa nu mai amintesc si de altele...”- Ionut Popa   Aflat in tratative cu divizionara secunda din Copou, pe care o conduce de o saptamana, Popa nu se teme ca ar putea ramane fara angajament din moment ce este curtat insistent de UTA, oficialii aradeni sunandu-l chiar si de doua ori pe zi
VREMEA
CURS VALUTAR
HOROSCOP
ARHIVA
PUBLICITATE
DESPRE NOI
HOME
Evenimentul Regional al Moldovei
editia online de sambata, 04 februarie 2012
 
ZIARE ŞI REVISTE ROMÂNEŞTI
Prima pagina
Prima Pagina Evenimentul
Fata zilei
Fata Zilei
Newsletter

căutare personalizată
26-07-2010

„Mobilis pleacă de la Poli Iași!”


Ionuț Popa confirmă
„Mobilis pleacă de la Poli Iași!”

Rămasă, potrivit spuselor celui pe care Iașul îl vrea antrenor principal, fără acționarul majoritar, care deține 51 la sută dintre acțiuni, divizionara secundă din Copou pare să aibă viață grea în viitorul sezon în condițiile în care societatea bucureșteană Mobilis fusese de la începutul anului și singurul susținător serios al fotbalului ieșean.

Vestea despărțirii ne-a fost confirmată ieri de antrenorul principal Ionuț Popa. D-sa a discutat personal cu omul de afaceri Radu Călin, patronul firmei de telecomunicații, căruia i-a cerut sprijin în vederea întăririi lotului. Numai că finanțatorul i-a spus foarte clar că nu o mai susține pe Poli: „Nu mi-a precizat din ce motiv, deși nici nu mă interesează, însă mi-a confirmat că se retrage. Decizia este irevocabilă, domnul Călin urmând să nu mai susțină sub nicio formă Politehnica. Și, rămași doar în grija Primăriei, ne va fi foarte greu să atacăm promovarea, iar dacă următoarele zece zile nu aduc nimic spectaculos în strategia gândită împreună cu președintele Grigore Sichitiu nu mai semnez niciun contract, deoarece obiectivul nu poate fi realizabil. Iar pentru altceva decât pentru urcarea în elită chiar nu are rost să mai plec de-acasă. Pentru un alt obiectiv, se poate apela la variante locale, noi(n.r. -- Popa și Sichitiu) urmând să ne vedem de treabă”.

Problema întăririi consistente a lotului a reapărut în discuție după înfrângerea suferită vineri (scor 1-2 cu formația din Liga a III-a, Rapid CFR Suceava), în primul amical al verii. „Lotul este de o valoare nu slabă, ci foarte slabă. În plus, echipa este lipsită vizibil de omogenitate, iar oboseala acumulată și-a spus și ea cuvântul cu sucevenii”, a explicat eșecul Ionuț Popa, care cere de urgență câte doi mijlocași centrali, mijlocași laterali și atacanți. El este convins că promovarea pe prima scenă nu poate fi atacată cu jucători care tocmai au retrogradat în eșalonul al treilea, făcând trimitere la tinerii veniți în probe de la Tricolorul Breaza, Fortuna Covaci și Școala „Ardealul” din Cluj.

Dincolo de băcăuanii Manea și Spiridon și băimăreanul Cornea, tehnicianul arădean îi consideră soluții pentru viitorul sezon dintre noii veniți doar pe Mihuț, Drida și Dino Eze, ajunși de la UTA, toți șase fiind liberi de contract.

Popa a discutat situația clubului și cu primarul Gheorghe Nichita, atât conducerea administrativă, cât și cea executivă promițând să facă toate eforturile pentru găsirea unor variante de rezolvare a problemelor. Oficialii ieșeni sunt foarte supărați pe căpitanul Lucian Munteanu, rămas în Copou, unde se pregătește pe terenul II împreună cu mijlocașul Cristi Bratu. Cu memoriu depus la Federație, pentru a deveni liber, acesta nu le-a mai răspuns la telefon în ultimele zile conducătorilor de la Poli, deranjat probabil că nu a mai ajuns la FC Brașov, așa cum și-a dorit. Însă seria celor cu gânduri serioase de plecare este completată cu Viveiros, Ignatov, Mihajlov, Bersnjak, Pecnik și Lamine, cu toții având contracte care depășesc posibilitățile clubului.

Până joi, când se va încheia stagiul de la Câmpulung, cu un test în compania colegei de serie Delta Tulcea, ieșenii vor susține câte două-trei ședințe de pregătire pe zi, ultimele trei zile ale săptămânii urmând să fie dedicate odihnei.

Liviu Suceveanu

 

„Domnul Călin a precizat categoric că nu mai susține sub nicio formă Politehnica. Iar fără acționarul majoritar, ce șanse mai are oare Iașul să obțină urgent fondurile necesare întăririi lotului pentru promovare? Dacă în următoarele zile nu se întâmplă nimic, nu mai semnează nimeni niciun contract, deoarece chiar nu mai are niciun rost să mai stăm” - Ionuț Popa, antrenor Poli Iași

 

„Lotul este foarte slab, ducând lipsă mare de mijlocași. Păi au plecat opt și a venit doar Spiridon. Spun asta doar ca să nu mai amintesc și de altele...”- Ionuț Popa

 

Aflat în tratative cu divizionara secundă din Copou, pe care o conduce de o săptămână, Popa nu se teme că ar putea rămâne fără angajament din moment ce este curtat insistent de UTA, oficialii arădeni sunându-l chiar și de două ori pe zi

Alte tiluri din
Sport


Adauga comentariul tau






 





Tel. 0232246000 | Fax 0232246002 | Orange 0752266266 | contact@evenimentul.ro
Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete:
Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui