07-02-2012 Moldovenii nu stiu cum sa-si gaseasca un loc de munca Printre cele mai crunte motive de ingrijorare si de stres ale moldovenilor se numara constant, in ultimii ani, imposibilitatea pastrarii sau gasirii unui loc de munca. A avea o slujba a devenit pentru omul obisnuit echivalent cu a putea supravietui cu familie cu tot iar orice aluzie despre o eventuala concediere sau simplul fapt ca si-a facut seful sa se incrunte printr-o stangacie reprezinta adevarate drame personale pentru angajat. La randul lor, angajatorii se simt sugrumati de fiscalitate, de costul enorm al muncii si de controalele ce nu urmaresc sa corecteze eventuale nereguli, ci sa aplice cu orice pret amenzi, reusesc tot mai greu sa isi tina afacerile pe linia de plutire si au ajuns sa-si priveasca oarecum ca pe un balast costisitor si greu de dus in spate angajatii cu contracte de munca, desi stiu ca afacerea nu poate merge fara ei. In tara sau afara? La inceputul crizei, pentru salariatii deveniti brusc someri sau amenintati de perspectiva concedierii se contura ca o solutie salvatoare, indiferent de varsta sau de pregatirea lor, posibilitatea emigrarii temporare sau definitive. Dispusi sa faca aproape orice munca inferioara acolo, erau siguri ca pot gasi astfel de slujbe relativ usor si ca oricum vor fi platiti de trei sau patru ori ori mai mult decat in tara. Visul a inceput insa sa se spulbere cand angajatorii straini, confruntati cu criza sau doar tematori de ea au redus drastic veniturile strainilor si tot mai multi romani plecati „dincolo” au ramas fara slujbe. Informatiile tot mai des vehiculate despre viitorul economic sumbru al Italiei sau Spaniei, dar si cele despre „tepe” incasate de emigranti de la falsi plasatori de forta de munca au facut ca numerosi dintre cei ce sperau sa paraseasca tara sa se gandeasca de doua ori daca merita sau nu sa faca asta. Problema este valabila mai ales pentru persoanele fara calificare, care au inteles in final ca Occidentul nu poate ramane la infinit un aspirator de forta de munca bruta. Tematori ca printr-o tentativa esuata de angajare in strainatate nu vor face decat sa cheltuie si bruma de bani adunati cu greu pentru emigrare, oamenii prefera acum din nou sa caute cu disperare o slujba in tara inainte de a se decide ca emigrarea este ultima solutie. Trezirea la realitate Tot prin punerea in balanta a optiunilor de a lucra in tara sau afara s-a produs in ultimul timp si o schimbare de mentalitate a celor care isi cauta o slujba. Confruntati cu situatia oarecum ciudata pentru ei, in care toata lumea angajeaza, dar nu are nevoie de ei pentru ca nu corespund ca nivel de pregatire, oamenii obisnuiti au realizat cat de importanta poate fi acea „perfectionare continua”, care li s-a parut ani la rand un simplu slogan depasit. Cursurile de calificare in meserii cerute international, in urma carora sa fie eliberate diplome recunoscute si in strainatate, au din ce in ce mai multi adepti. In acelasi timp, pretentiile salariale la angajare, inclusiv in randul tinerilor absolventi de studii superioare, au scazut foarte mult, astfel ca in prezent sunt destui cei care s-ar multumi cu 1000-1200 de lei lunar, cel putin o perioada, pentru ca siguranta venitului a inceput sa primeze in fata confortului. si pretentiile la alte avantaje, precum telefon de serviciu si alte dotari asigurate de firma s-au transformat doar in sperante rareori exprimate ca asemenea „bonusuri” le pot fi acordate. Ce vor ei si ce vrem noi Chiar si in situatia in care gasirea unei slujbe bune si relativ sigure reprezinta o batalie interna si internationala dura, ce isi doresc romanii ca locuri de munca nu bate deloc cu ce cauta angajatorii. Asta denota ca marea masa a vanatorilor de slujbe este inca inflexibila si neadaptabila rapid, pentru ca decenii la rand nu s-a obosit nimeni sa gandeasca dincolo de viitorul imediat. Angajatorii romani, dar mai ales strainii, cauta personal medical, personal ultraspecializat chiar si pe nise mici din diferite domenii, sau, la polul opus, dansatoare si personal hotelier, tot calificat si experimentat. Ai nostri spera insa mai ales in gasirea unei slujbe in comert, la o banca sau, in cel mai rau caz, in serviciicasnicesau constructii, domenii care aduc rapid un venit mic, dar nu impun mare bataie de cap. In consecinta, batalia romanilor pentru slujbe ramane deocamdata o lupta in orb, derulata, din nefericire, intr-un context care nu lasa loc la ezitari inainte ca insusi miezul mentalitatii in privinta calificarii si muncii sa fie radical schimbat. Iuliana Tita