Muzica lui Eric Clapton a fost interzisă în Iran. Distribuitorilor de muzică li s‑a ordonat să înceteze să comercializeze cîntecele "decadente" occidentale și să prefere "muzica iraniană de bună calitate". După ce a negat Holocaustul și dreptul de existență al Israelului, președintele ultraconservator iranian Mahmoud Ahmadinejad tot nu a fost mulțumit și a negat de această dată dreptul iranienilor de a asculta Layla, o pedeapsă crudă și neobișnuită. Însă, chiar dacă Iranul a redus la tăcere popul britanic, o altă sferă culturală a început să își facă din ce în ce mai simțită prezența. Este vorba de apariția spectaculoasă a blogurilor, în Iran fiind înregistrate în acest moment peste 100.000 de astfel de jurnale electronice individuale, care discută orice, de la animale de companie la politică. Deși farsi este clasată pe locul 28 în topul celor mai vorbite limbi ale lumii, dacă este să ne luăm după numărul blogurilor existente în această limbă, ea rivalizează franceza în blogosferă. Acesta este locul pe care iranienii îl numesc "Weblogistan", un loc al libertății de conștiință și al liberei exprimări. Coliziunea dintre cele două fețe ale Iranului, cea fundamentalistă și cea "on-line" , reprezintă ultima, dar poate cea mai importantă, bătălie în privința dreptului la liberă exprimare. Rezultatul său nu va dicta doar felul în care vor evolua lucrurile în Iran, ci și viitorul Internetului ca instrument politic, purtător al unui nou tip de protest, imposibil de cenzurat.
Creșterea numărului blogurilor iraniene este parte a unui fenomen global. Dacă în 1999 figurau doar 50 de bloggeri, în ianuarie 2005 se estima că este vorba de 5,4 milioane, iar azi, după estimările făcute de motorul de căutare Technorati, sînt peste 23 de milioane. De fapt, există mai multe motive pentru care Iranul ar trebui să fie în mod normal un teren extrem de fertil pentru bloguri. Mai mult de 90 la sută din populație are studii și peste 70 la sută sînt persoane cu vîrste sub 30 de ani. Rata utilizatorilor de computere este mare, iar cafe internet‑urile abundă. Primul blog iranian a fost creat în noiembrie 2001, cînd Hossein Derakshan, un jurnalist iranian, a postat pe net instrucțiuni despre cum să îți construiești un weblog în mai puțin de 10 minute. Așa cum arată și autoarea cărții "Noi sîntem Iranul: Blogurile Persane", Nasrin Alavi, pe aceste site-uri persoanele acoperă tot spectrul sentimentelor umane: ele pot fi furioase, triste, umoristice sau curajoase. Ca toate bloggurile, și cele iraniene pot fi inexacte, insuficient articulate și plicticoase, însă trebuie spus că folosirea Internetului are o creștere mai rapidă în Iran decît în oricare altă țară a Orientului Mijlociu musulman, existînd în acest moment mai multe blogguri în farsi decît în germană, italiană, spaniolă, rusă sau chineză. De altfel, se pare că de la apariția blogurilor în Iran, inscripțiile cu grafitti au dispărut aproape cu desăvîrșire de pe pereții toaletelor publice din Teheran...
Avînd în vedere că majoritatea ziarelor reformatoare iraniene au fost închise, iar editorii băgați la închisoare, blogurile oferă, se pare, singura posibilitate de circulație liberă a ideilor. De altfel, pe multe bloguri iraniene apar fraze de felul "păstrez acest weblog pentru a putea respira în acest aer sufocant" sau "scriu aceste lucruri pentru a nu mă lăsa dus de disperare". Blogurile ținute de femeile iraniene sînt în mod particular emoționante, descriind viața din spatele vălului islamic.
În ceea ce privește autoritățile de la Teheran, acestea au făcut aproape tot ce le stătea în putință pentru a înăbuși blogosfera iraniană. În 2003, guvernul a început să ia măsuri directe împotriva bloggerilor, peste 20 de persoane fiind arestate sub acuzații care variau de la "ultragii la adresa moralei" la insultarea liderilor Republicii Islamice, un blogger fiind condamnat la 14 ani de închisoare pentru "spionaj și ajutor acordat contra‑revoluționarilor străini". În luna octombrie a anului trecut, Omid Sheikan a fost condamnat la un an închisoare și 124 de lovituri de bici pentru crearea unui weblog pe care erau postate desene cu conținut satiric și politic.
Regimul de la Teheran a încercat să împiedice accesarea weblogurilor provocatoare prin achiziționarea de softuri performante capabile să filtreze informațiile care ajungeau la utilizatorii iranieni. Cu toate acestea, fenomenul jurnalelor pe Internet nu poate fi oprit, deoarece, chiar dacă se întîmplă ca un blogger să fie arestat, odată ce cuvintele sale au fost postate pe Internet ele pot fi copiate și difuzate mai departe, făcînd astfel mesajul său invulnerabil. De fapt, bloggerii iranieni sînt considerați o amenințare atît de serioasă de către autorități încît acestea au luat în considerare ideea de a interzice complet accesul la Internet de pe teritoriul iranian. De fapt, ceea ce îngrijorează în modul cel mai serios autoritățile nu este conținutul acestor bloguri, ci faptul că există un teritoriu în afara controlului lor, un teritoriu unde iranienii pot comunica liber unii cu alții, pot asculta ce muzică vor, pot glumi și flirta.
Pentru un occidental, blogurile iraniene oferă o altă față a Iranului, departe de femeile înveșmîntate în văluri și extremismul religios, astfel încît, cu cît mai mult se luptă Ahmadinejad cu "vestoxificarea", cu atît "Webloghistanul" arată asemenea unei țări moderne.
