Peste 300 de localități au rămas fără energie electrică din cauza condițiilor meteorologice, a anunțat ieri secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Mihai Capră. Potrivit acestuia, la ora 10 era raportat un număr de 304 localități nealimentate cu energie electrică, însă echipe operative se ocupau de avariile respective. De asemenea, 127 de localități sunt izolate, drumurile de acces către acestea fiind blocate. Cele mai dificile situații se întâlnesc în județele Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași și Buzău, 237 de drumuri județene fiind blocate, după o noapte dificilă, în care, deși nu au fost cantități de precipitații însemnate, vântul a prezentat intensificări deosebite și a creat foarte multe probleme. Secretarul de stat a mai vorbit despre un tren blocat, în localitatea C.A. Rosetti, cu circa 700 de călători. „Nu avem cazuri medicale raportate printre acești călători”, a precizat Capră. (ASIS)