24-04-2001 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} O mare actrita, in "Fii cuminte, Cristofor!" Dupa 25 de ani de teatru, unul dintre actorii Nationalului iesean, Liviu Manoliu, a decis sa debuteze in regie, aducind la rampa Salii Studio "Teofil Valcu" piesa unui comediograf roman peste care tranzitia culturala a ultimului deceniu asternuse uitarea. Aurel Baranga, mai precis, autor al unor comedii foarte jucate inainte de '89, uitat dupa momentul '90, al carui "Fii cuminte, Cristofor!" poate fi vazut acum in confortul innoit al salii mici de la Teatrul National "Vasile Alecsandri". "Fii cuminte, Cristofor" e o comedie de tip farsa, in care personajul principal, compozitorul Cristofor Bellea, fire autentica de artist, adica egocentrist cit incape, isi terorizeaza cotidian sotia, strivindu-i personalitatea pina la anihilare, ba chiar flirtind fara sfiala cu cea mai buna prietena a familiei. Pina cind, printr-un joc, la inceput nebanuit, supusa sotie, plecata din localitate sa vada de sanatatea tatalui, ii trimite sotului din gara un bilet, prin care il anunta ca-l paraseste pentru un alt barbat. Coincidenta, tocmai cind cel mai bun prieten al lor, familist si el, chiar sotul iubirii ascunse a lui Cristofor, partenerul lor de belota, pleaca si el din localitate! Drama bovariana: sotul sufera, mai mult din orgoliu decit din dragoste, scrisoarea e chiar o pagina din romanul lui Flaubert, dar totul pare sa se termine cu bine cind, aproape de final, intimplarea se dovedeste o farsa. Iar sotia se intoarce cuminte la chinul ei conjugal. Aproape de final, zic, pentru ca aceasta comedie a lui Aurel Baranga nu se termina cu "happy end". Finalul ei real e unul amar, pentru ca sotia il paraseste "pe bune" pe sotul neintelegator, nu pentru un alt barbat, ci pentru fericirea proprie. Desi este scrisa pe la inceputul anilor '60, piesa lui Aurel Baranga nu este una datata. Analiza spectrala pe care o face casniciei in general, prin acest caz aparte, se potriveste mariajelor din orice perioada istorica si zona geografica, iar maniera (realista) in care dramaturgul s-a priceput sa aseze situatia in replici arata ca scriitura lui a trecut cu bine proba rezistentei in timp. Poate doar anumite lungimi de text, in momente prea analitice, sa fi necesitat, in folosul spectacolului, o condensare. In rest, ceea ce se vede la scena e o comedie placuta, la care se ride si gratie situatiilor comice, dar, in buna masura, si prestatiilor actoricesti. Succesul acestui spectacol graviteaza in jurul unei mari actrite: Mihaela Arsenescu-Werner, careia i-a fost incredintat rolul doamnei Victoria Sava. Un fel de secretara personala a compozitorului Bellea (cu accent pe prima silaba), o persoana discreta ca o umbra, care duce la indeplinire micile treburi de "scrib", dar careia nu-i scapa nici un parfum strain in casa sau o pereche de manusi straine. Mihaela Arsenescu-Werner si-a conceput personajul coborit parca dintr-o opera: graseind, punind pe note anumite replici si accentuind frazele ca intr-o arie de bel-canto, actrita "inunda" scena, animind-o cu personajul creat. O simpla trecere prin spatiul de joc, o parere enuntata in fata maestrului, doar pentru ca a fost intrebata, o atitudine neverbalizata, o reactie sau alta fac din doamna Sava personajul cel mai reusit al reprezentatiei. Intr-o portretizare scenica impecabila. Interpretul lui Cristofor Bellea este tinarul actor Calin Chirila, care si-a probat de multe ori talentul si forta dramatica in roluri dintre cele mai dificile. Si rolul de-acum face parte din categoria celor dificile, iar Calin Chirila dovedeste inca o data ca este un actor deplin. Care cunoaste tainele comediei si le etaleaza la rampa spre incintarea publicului. Daniel Busuioc e si el adecvat in Valeriu Stambuliu, personajul mereu panicat de trecerea timpului si preocupat de catedra de limba malgasa, la care viseaza. O partitura dificila, aceea a tandemului feminin Emma Bellea-Anca Stambuliu, i-a fost distribuita Dianei Ignat, o debutanta intr-un rol de mare intindere si dificil ca tipologie. Prezenta fizica agreabila, Diana Ignat are certe calitati actoricesti, dar si o nepricepere evidenta de a trece firesc de la o tipologie caracteriala la alta, in acest caz, de la genul "sotie-supusa", la stilul vampa. Precipitata in prima postura, teatrala in cea de-a doua, Diana Ignat dovedeste inca de la primele replici ca n-a fost prea mult in contact direct cu scena. Iar intr-un rol ca acesta, lipsa de experienta actoriceasca se vede. Cit priveste directia de scena a lui Liviu Manoliu, acesta a adoptat o pozitie de supunere fata de text, fara, vorba lui, "subtilitati confuze". Mai bine. O viziune clara, simpla (nu simplista), aducind in scena un spectacol agreabil. Care se incalzeste mai greu, debutind cu citeva lungimi, ce se rezolva, insa, pe parcurs, si, mai ales, prin aparitiile picante ale doamnei Sava. Interpretei ei i se datoreaza, fara echivoc, reusita montarii. Oltita Cintec