29-07-2010 Oare ce mai fac Ciresarii?Maura Anghel Cu siguranta, pentru multi dintre noi adolescenta a fost o perioada frumoasa, plina de nelinisti izvorate din intrebarile care isi cautau raspunsul. Fiecare a trait un timp initiatic, in care a dorit sa cunoasca mai bine lumea, sa-i descopere secretele, sa se afle pe sine si sa realizeze schimbarile esentiale care ii pot marca  viata. Am cerut sfaturi si ne-am cautat modele pe care le-am gasit in oamenii de langa noi, in prieteni, in eroii din carti si din filme. Chiar daca unora le-ar putea parea ciudat, eu recunosc ca ii port mereu dupa mine pe locatarii mosiei Medeleni si pe Ciresari. Oriunde am fost, i-am avut fie in suflet, fie pe noptiera si recitesc si acum cu mare placere multe pasaje din cartile adolescentei mele. Atitudinea ar putea fi banuita de imaturitate, insa dezvaluie sensibilitate si dorinta de aventura, trairi potentate si de filmele pe care le-am vazut de atatea ori incat le invatasem replicile pe de rost. Ce-i drept, si oferta era oarecum limitata, insa existau productii si pentru copii, si pentru adolescenti, si pentru „oameni mari”. Acum, producatorii romani nu mai fac filme pentru tineri. Explicatia tine de sectorul financiar, de marketing, de piata. Un film este o afacere si costa multi bani, care trebuie sa se intoarca la cei care au asigurat finantarea, deci trebuie sa fie lansat pe o piata sigura. Trebuie sa aiba un subiect care vinde (asa cum au fost peliculele despre revolutia din 1989, despre avorturi, despre minorii din puscarii), trebuie sa fie incisiv (abundenta de injuraturi din multe productii romanesti respecta acest standard) si trebuie sa aiba feed-back (lucru demonstrat de premiile acordate de juriile straini si nu numai). Recunosc ca peliculele premiate nu m-au incantat cine stie ce (poate pentru ca stiam subiectul, il traisem si nu imi mai spunea nimic nou?), dar am apreciat munca celor din platouri, la fel cum au facut-o si strainii, pentru care povestile noastre veneau dintr-o alta lume. Si mai este un lucru care nu imi este pe plac: filmele romanesti sunt statice, nu au miscare, actiune, au putine zambete, personajele sunt prea incrancenate. Nu am facut aceste aprecieri din postura unui critic de film, nu sunt si nu ma pretind a fi asa ceva, ci am glasuit doar din fotoliul unui simplu spectator care asteapta si o alta oferta din partea cineastilor romani. Nu am mai vazut demult o productie dedicata adolescentilor si cred ca ar fi nevoie si de astfel de reprezentatii, chiar daca nu ar aduce profituri foarte mari. In cautare de modele, tinerii si-au ales dintre eroii de import fiindca pe plan local nu au gasit. Ei citesc carti cu Hannah Montana, poarta tricouri cu chipul ei, ii imita miscarile vazute in filmele cu celebra adolescenta americana. Am apreciat ca laudabile initiativele ce si-au propus recuperarea eroilor din cartile si filmele romanesti si ma uit cu placere la televizor ori de cate ori grila ne ofera Liceenii, Toate panzele sus, Chiritaori Dumbrava Minunata. Imi plac si filmele cu haiduci, chiar daca sunt facute dupa povesti din vremuri ce mai au relevanta doar pentru istorici. Au dinamism, ofera aventura, au eroi si buni, si rai, si te fac sa visezi. Multi dintre noi spunem ca adolescentii post-decembristi au probleme de comunicare si ca vinovat este Internetul. Nu cred acest lucru. Vina apartine tuturor, si scolii, care ar trebui sa ii invete exercitiul discursului, si familiei, care ar trebui sa le urmareasca mai atent evolutia, si societatii, care trebuie sa le ofere modele si o scala de valori. Educatia nu se face doar prin manuale, ci si prin spectacole de teatru si de opera, prin concerte si prin filme dedicate lor. In Romania nimeni nu mai produce filme pentru tineri, care astfel au preluat ce le-a oferit strainatatea. American Piesi Scarie Movieau trimis la cos  Ciresarii, iar Lizuca si Veronica plang demult din dulapul in care le-a aruncat  Barbie. Fiecare dintre noi avem eroi, repere umane si exemple despre care ar trebui sa le vorbim tinerilor dar nu din postura de judecator, ci de prieten, prin productii romanesti dedicate lor. Chiar daca este un act de mare curaj, eu cred ca merita sa investim timp si bani in astfel de filme fiindca doar acceptand si cautand mereu ofertele celor de peste riscam sa ne pierdem identitatea.