Ședința ordinară de ieri a Consiliului Local a culminat cu o sesizare către președintele și premierul României, îndreptată împotriva grupului de consilieri ai PD-L. Din cele 42 de proiecte de hotărâre, majoritatea s-a derulat sub semnul boicotului PD-L, ai cărui consilieri au penalizat „lipsa de legalitate” a unora dintre proiecte, dar și proiecte fundamentate, pe motivul obtuzității executivului de a le accepta unele amendamente la proiectele de hotărâri aflate sub incidența Ordonanței 63.
La rândul său, primarul Nichita a arătat cu degetul către parlamentarii PD-L, care, potrivit domniei sale, dirijează din umbră votul consilierilor democrat liberali
Potrivit consilierilor PD-L, organigrama Primăriei, în forma în care a fost supusă atenției plenului, ar fi trebuit să fie corectată astfel încât să corespundă necesităților Iașului. În opinia lor, oportunitatea înființării unei Direcții Juridice nu se justifică, acest segment putând foarte bine să se regăsească în subordinea secretarului CLM. La rândul ei, structura DAPPP a fost găsită prea stufoasă, drept pentru care s-a cerut comasarea unor servicii din interiorul acestei direcții. Ca o concluzie, democrat liberalii au opinat că prin această nouă organigramă se încearcă doar bifarea unor măsuri legale, care nu vor avea ca efect reducerea cheltuielilor. „Această organigramă este întocmită neprofesional și este plină de vicii. Viceprimarii sunt agățați undeva în schemă, iar sub dumnealor nu există nici o atribuție, ci doar o viață împărătească. La rândul său, secretarul CLM nu are nici o subordonare cu consiliul, ci direct cu primarul, având în subordine doar Serviciul local de arhivă și Serviciul de pregătire ședințe. Este clar că primarul și-a păstrat oamenii pentru a nu crea animozități, dar până la sfârșitul acestui an va ajunge să nu mai aibă cu ce-i plăti”, a susținut Sorin Ionescu, liderul grupului de consilieri locali ai PD-L.
Ca o consecință a aceleași organigrame, în plenul CLM a fost votat și programul de concediere colectivă la Poliția Comunitară, potrivit căruia din 515 angajați vor fi disponibilizați 199. „Această organigramă nu este perfectă și poate fi corectată, însă ține seama de Ordonanța 63, al cărei spirit este dimensionarea organigramei în funcție de numărul de locuitori, nu de a reduce cheltuielile bugetare. Direcția Juridică este necesară, deoarece avem numai pe fond funciar un număr de peste 3 mii de procese și vom avea nevoie de servicii de specialitate și pentru proiectele europene. În ce privește atribuțiile viceprimarilor, acestea vor fi stabilite de mine, prin dispoziție”, a răspuns primarul Gheorghe Nichita.
Nichita a cerut demisia șefei de la Evidența Persoanei
Peste nemulțumirea faptului că grupul de consilieri PD-L a pus din nou „bețe în roate proiectelor Iașului”, edilul s-a arătat vizibil deranjat și de faptul că în organigrama și statutul de funcții al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP), el, ca primar, s-a găsit figurând în subordinea Consiliului Local. „Dacă nu ați învățat să citiți o organigramă, atunci duceți-vă la facultate. Eu, ca primar, nu sunt în relații de subordonare cu Consiliul Local. Să vă gândiți la demisia dumneavoastră”, a amenințat-o Gheorghe Nichita pe șefa DLEP, Rodica Mihăilă. Potrivit noii organigrame, în loc de 62 de persoane care deservesc în acest moment această instituție, vor trebui să rămână doar 47. „Directorul de la Evidența Persoanei nu cunoaște legea și, mai mult, de ceva vreme această doamnă are parcă un scop politic. Totodată, sunt foarte nemulțumit de activitatea foarte slabă de acolo. Trebuie să înțeleagă de unde ia salariul și cu cine trebuie să colaboreze”, a mai spus Nichita.
Lungul drum de la cimitir la piață
Proiectele privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni „Eco Piața” și „Servicii Publice”, societăți fără patrimoniu, au întâmpinat la rândul lor un refuz ferm din partea consilierilor PD-L. Nominalizarea la fiecare dintre cele societăți a câte unui specialist independent de CLM i-a determinat pe consilierii PDL să nu facă nici o nominalizare din cele patru la care aveau dreptul pentru CA și AGA. „Hotărârea de a introduce în AGA și CA niște specialiști din afara CLM nu este legală. Oricum, nu putem ști cât de apolitici sunt acești specialiști. Din aceste două organisme trebuiau să facă parte doar consilieri, după algoritmul stabilit în urma alegerilor, al numărului de consilieri ai fiecărui partid”, a declarat deputatul Nicușor Păduraru. În ciuda apelurilor pe care primarul le-a făcut către consilierii PD-L, anunțându-i că pe 15 august piețele și cimitirele s-ar putea închide deoarece nu mai există cadru legal în baza căruia acestea să funcționeze, democrat liberalii s-au abținut de la vot. „Este nevoie să înființăm aceste societăți, pentru că altfel riscăm ca piețele și serviciile publice să nu mai funcționeze. La aceste două societăți ne vom aduce aportul numai cu capital social. În ce privește profitul, acesta ar putea veni din închirieri”, a declarat Gheorghe Nichita. Nefiind proiecte de patrimoniu, care să necesite votul a două treimi, cele două hotărâri au trecut cu majoritate simplă, fără să mai fie nevoie de votul consilierilor PD-L. În urma rectificării de buget, acestor două noi societăți li s-au alocat câte 90.000 de lei din fondul de rezervă, pentru constituirea capitalului social.
Salariile nababilor din administrație, strict secrete
Consilierii PD-L au solicitat secretarului Consiliului Local să li se pună la dispoziție o listă cu veniturile directorilor din aparatul propriu al Primăriei, dar și ale șefilor de regii și direcții subordonate municipalității. Surpinzător, solicitarea democrat liberalilor a fost satisfăcută foarte operațional. „O astfel de listă nu se poate prezenta, pentru că ar fi neconstituțional”, a răspuns Cristina Oțeleanu, secretarul CLM. „Salariile din primărie sunt bugetate conform legii și sunt foarte mici față de atribuțiile pe care le îndeplinesc unii angajați. Directorul Chirica, care se ocupă de toată infrastructura Iașului, are un salariu la nivelul unui viceprimar. Cele mai mari salarii sunt la CET și tocmai de aceea săptămâna viitoare vom merge acolo, să vedem schema de personal și să găsim o soluție pentru cum să atacăm contractul colectiv de muncă câștigat la Guvern, peste capul nostru. Ce putem face pentru reducerea cheltuielilor de acolo este să diminuăm cheltuielile de personal”, a declarat Gheorghe Nichita.
Nichita face apel la Băsescu
Nemulțumit de prestația grupului de consilieri locali, care pe tot parcursul ședinței de ieri s-a erijat în „Gică Contra”, atacând succesiv mai toate proiectele prin abținerea de la vot, multe dintre acestea aflându-se sub incidența Ordonanței 63, primarul Gheorghe Nichita a amenințat că va face o informare către președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc și ceilalți factori de decizie ai PD-L. „Voi face o astfel de sesizare pentru că este absurd ca tocmai cei care sunt la putere să nu respecte legile pe care le dau și, mai mult, să facă opoziție. Mai toate proiectele Iașului au întâmpinat astăzi o rezistență de neînțeles din partea grupului de consilieri PD-L. Aceștia nu votează însă după cum vor ei, ci după cum le spun parlamentarii. Aseară, la sediul PD-L a avut loc o întâlnire între parlamentarii și consilierii democrat liberali, în care acestora li s-a dat o listă pe care să semneze că nu își dau votul pentru funcționarea piețelor, a serviciilor publice, pentru organigrama primăriei și alte proiecte care nu le-au convenit. Este un atac politic, o anormalitate datorată unor oameni pe care ieșenii i-a pus pe funcțiile pe care se află acum”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Nelu Păunescu
„Organigrama Primăriei nu este perfectă și poate fi corectată, însă ține seama de Ordonanța 63, al cărei spirit este dimensionarea organigramei în funcție de numărul de locuitori, nu de a reduce cheltuielile bugetare” – primarul Gheorghe Nichita
* * *
Avertizați de primar că pe 15 august piețele și cimitirele s-ar putea închide, deoarece nu mai există cadrul legal în baza căruia acestea să funcționeze, democrat-liberalii s-au abținut de la vot
* * *
„Salariile din primărie sunt bugetate conform legii și sunt foarte mici față de atribuțiile pe care le îndeplinesc unii angajați” – Gheorghe Nichita
* * *
„Consilierii PD-L nu votează însă după cum vor ei, ci după cum le spun parlamentarii” – Gheorghe Nichita