07-09-2009 PD‑L Iasi, aspirator de lideri PNL si PSD! Aroganta sefilor locali ai PNL si PSD, precum si abandonarea propriilor oameni au constituit motivele pentru care din ce in ce mai multi lideri comunitari ai acestor doua formatiuni politice au decis sa sustina candidatura la Presedintie a democrat-liberalului Traian Basescu. Gestul social-democratul Constantin Simirad, de a-l sustine pe Traian Basescu pentru obtinerea a inca unui mandat de sef al statului, a fost urmat la citeva zile de 16 primari liberali si unul de la PNG. Cirlan‑"neica nimeni" i‑a "suflat" lui Fenechiu 16 primari Prima pozitie vizavi de trecerea primarilor liberali din judet in tabara lui Basescu a avut‑o chiar liderul PNL Iasi, deputatul Relu Fenechiu. Prezent la Delegatia Permanenta a PNL, care a avut loc in cursul zilei de ieri la Ciric, acesta a acuzat faptul ca "acesti neica nimeni ai politicii locale, Dan Cirlan si Constantin Serban, umbla prin judet si cer primarilor PNL sa intre in PD‑L, contra unor sume de bani. Primarii nostri le‑au ris in nas. Oricum Cirlan nu are trecere ca sa poata obtine niste bani de la Bucuresti". Afirmatiile lui Fenechiu au fost infirmate la citeva ore chiar de catre liderul PD‑L, Dan Cirlan, care nu numai ca nu a negat faptul ca a incercat sa coopteze primari liberali pentru sustinerea lui Traian Basescu, dar chiar a facut publica o lista a primilor 16 primari PNL care si‑au asumat "individual si personal" o Declaratie Comuna de Sustinere. "Ca primari ce conducem destinele a 78.000 de ieseni, alesi ai unor partide care nu se afla la guvernare, prima noastra preocupare este aceea de a asigura promovarea proiectelor de dezvoltare a comunitatilor locale pe care le conducem. In ultimele luni nu am primit un sprijin concret nici de la partidele noastre si nici de la PSD, partid preocupat mai mult de rafuielile sale interne decit de problemele noastre stringente. Prin prezenta declaratie ne exprimam public decizia de a sustine neconditionat, alaturi de PD‑L, candidatura domnului Traian Basescu pentru functia de presedinte al Romaniei. Apreciem ca aceasta candidatura, chiar daca nu apartine partidelor din care noi facem parte, este singura solutie responsabila pentru Romania si pentru electoratul de centru‑dreapta...", se arata in declaratia semnata de primarii liberali ai comunelor Al.I. Cuza, Costuleni, Deleni, Dumesti, Harmanesti, Holboca, Lespezi, Grajduri, Mogosesti Siret, Mosna, Movileni, Plugari, Rediu, Roscani, Todiresti, Victoria, dar si de primarul PNG al comunei Halaucesti. Liberalii pierd oameni, dar... cistiga in sondaje Ignorind aceasta situatie, de care habar nu aveau, Relu Fenechiu si senatorul Varujan Vosganian au nuantat ieri citeva din atuurile pe care liberalii le au in fata celorlalti doi candidati la prezidentiale, Traian Basescu si Mircea Geoana. "Sondajele pe care noi le facem de doua ori pe saptamina ne arata ca 60 la suta dintre romani nu l‑ar mai vota pe Traian Basescu. A avea o ostilitate atit de mare arata o stare de fapt care guverneaza Romania in acest moment. Pe de alta parte, intrarea lui Sorin Oprescu in cursa pentru prezidentiale a reusit sa creeze in PSD o stare de agitatie. Structura care se ocupa de campania lui Oprescu este parte din structura de campanie a PSD. Aceste doua mari probleme din PSD si PD‑L ne dau sperante intr‑o usurare a cistigarii alegerilor", a spus Relu Fenechiu. Potrivit acestuia, prima actiune de precampanie pentru PNL Iasi este stringerea a 100 de mii de semnaturi pentru sustinerea lui Crin Antonescu la Presedintie. Daca Traian Basescu are impotriva 60 la suta dintre romani, potrivit sondajelor liberale, potrivit lui Relu Fenechiu, seful sau, Crin Antonescu, are sustinatori in proportie de 18‑23 la suta dintre cetatenii cu drept de vot. "Principala caracteristica a sfirsitului de mandat a lui Traian Basescu este faptul ca sintem nevoiti acum sa aparam statul impotriva guvernului, parlamentului si chiar a presedintelui. Asumarea raspunderii pe cele trei pachete de legi nu a facut altceva decit sa contabilizeze ceva in tolba goala a lui Basescu", a declarat Varujan Vosganian. La rindul lor, sefii PD‑L Iasi au criticat atitudinea ministrului PSD Ecaterina Andronescu pe pachetul de legi al Educatiei, dar au "proslavit" asumarea raspunderii pe pachetul Comisiei prezidentiale. "Legea Educatiei este o varianta reformista inspirata, care va capata si viata. PSD nu are de ales in ceea ce priveste acest pachet de legi, pentru ca e o propunere reformista. Contributia ministrului Andronescu la Cod s‑a rezumat, din punct de vedere administrativ, numai la dreptul de semnatura. Din punct de vedere politic, Andronescu a avut un rol important in tergiversarea acestui pachet in forma sa finala, pe care o vom cunoaste miine la Parlament. In ce priveste legea unica de salarizare, aceasta a adus echilibru si corectitudine in cheltuirea banului public", a spus Dan Cirlan. Simirad, curtat de PNL si PD‑L, renegat de PSD Revenind la situatia din Iasi si in special la proiectele locale, Fenechiu a anuntat ca si‑a asumat, prin grupul de consilieri judeteni ai PNL si cu acordul lui Constantin Simirad, disponibilitatea de a identifica solutii pentru materializarea proiectului privind Aeroportul Iasi. "Pe Radu Berceanu nu il intereseaza Autostrada Iasi-Tirgu Mures, deoarece o considera un moft al moldovenilor. In ceea ce priveste Aeroportul, Guvernul este incapabil sa rezolve aceasta problema si de aceea am inceput un parteneriat la nivelul Consiliului Judetean, in sensul in care voi fi un aliat a lui Constantin Simirad in identificarea unor posibilitati de realizare a investitiei de la Aeroportul Iasi. Vom incepe documentatia pentru acest proiect, iar pina la jumatatea anului viitor vom demara si lucrarile, fara ajutorul guvernului. Avem deja trei intentii de pe doua continente", a anuntat Fenechiu, adunind astfel inca o promisiune din ciclul celor "1001 promisiuni pentru Aeroport". Potrivit acestuia, decizia lui Simirad de a sustine candidatura lui Traian Basescu se datoreaza si faptului ca nu a avut niciodata respectul cuvenit in partid, pe masura fortei electorale pe care o are si nu a avut nici o relatie buna cu Nichita, "acest sef la sters pantofii, pe care l‑a facut primar". Cei mai avantajati de noua relatie cu Constantin Simirad s‑au declarat, evident, democrat-liberalii ieseni, care au confirmat faptul ca presedintele Consiliului Judetean va fi cooptat in stafful de campanie pentru sustinerea lui Traian Basescu. "Am evaluat impactul gestului domnului Simirad si consideram ca este un sprijin important in realegerea lui Traian Basescu. Drept urmare, ne bucuram ca avem un partener de calibrul domniei sale. Urmeaza sa ne intilnim pentru a stabili cum se va desfasura aceasta campanie, precum si aspectele privind includerea dumnealui in stafful de campanie. In contextul nou aparut, relatiile mai marunte dintre noi vor suferi o modificare. Protocolul pentru Iasi nu are raportari la persoane, cu atit mai mult cu cit Simirad este partener in sustinerea lui Traian Basescu", a spus Dan Cirlan, nu inainte de a face mentiunea ca "Simirad nu va face voluntariat in PD‑L, ci doar in PSD". Nelu Paunescu

VREMEA
CURS VALUTAR
HOROSCOP
ARHIVA
PUBLICITATE
DESPRE NOI
HOME
Evenimentul Regional al Moldovei
editia online de marti, 22 Mai 2012
 
ZIARE ŞI REVISTE ROMÂNEŞTI
Prima pagina
Prima Pagina Evenimentul
Fata zilei
Fata Zilei
Newsletter



căutare personalizată

07-09-2009

PD‑L Iași, aspirator de lideri PNL și PSD!


PD‑L Iași, aspirator de lideri PNL și PSD!

Aroganța șefilor locali ai PNL și PSD, precum și abandonarea propriilor oameni au constituit motivele pentru care din ce în ce mai mulți lideri comunitari ai acestor două formațiuni politice au decis să susțină candidatura la Președinție a democrat-liberalului Traian Băsescu.

Gestul social-democratul Constantin Simirad, de a-l susține pe Traian Băsescu pentru obținerea a încă unui mandat de șef al statului, a fost urmat la cîteva zile de 16 primari liberali și unul de la PNG.

Cîrlan‑"neica nimeni" i‑a "suflat" lui Fenechiu 16 primari

Prima poziție vizavi de trecerea primarilor liberali din județ în tabăra lui Băsescu a avut‑o chiar liderul PNL Iași, deputatul Relu Fenechiu. Prezent la Delegația Permanentă a PNL, care a avut loc în cursul zilei de ieri la Ciric, acesta a acuzat faptul că "acești neica nimeni ai politicii locale, Dan Cîrlan și Constantin Șerban, umblă prin județ și cer primarilor PNL să intre în PD‑L, contra unor sume de bani. Primarii noștri le‑au rîs în nas. Oricum Cîrlan nu are trecere ca să poată obține niște bani de la București". Afirmațiile lui Fenechiu au fost infirmate la cîteva ore chiar de către liderul PD‑L, Dan Cîrlan, care nu numai că nu a negat faptul că a încercat să coopteze primari liberali pentru susținerea lui Traian Băsescu, dar chiar a făcut publică o listă a primilor 16 primari PNL care și‑au asumat "individual și personal" o Declarație Comună de Susținere. "Ca primari ce conducem destinele a 78.000 de ieșeni, aleși ai unor partide care nu se află la guvernare, prima noastră preocupare este aceea de a asigura promovarea proiectelor de dezvoltare a comunităților locale pe care le conducem. În ultimele luni nu am primit un sprijin concret nici de la partidele noastre și nici de la PSD, partid preocupat mai mult de răfuielile sale interne decît de problemele noastre stringente. Prin prezenta declarație ne exprimăm public decizia de a susține necondiționat, alături de PD‑L, candidatura domnului Traian Băsescu pentru funcția de președinte al României. Apreciem că această candidatură, chiar dacă nu aparține partidelor din care noi facem parte, este singura soluție responsabilă pentru România și pentru electoratul de centru‑dreapta...", se arată în declarația semnată de primarii liberali ai comunelor Al.I. Cuza, Costuleni, Deleni, Dumești, Hărmănești, Holboca, Lespezi, Grajduri, Mogoșești Siret, Moșna, Movileni, Plugari, Rediu, Roșcani, Todirești, Victoria, dar și de primarul PNG al comunei Hălăucești.

Liberalii pierd oameni, dar... cîștigă în sondaje

Ignorînd această situație, de care habar nu aveau, Relu Fenechiu și senatorul Varujan Vosganian au nuanțat ieri cîteva din atuurile pe care liberalii le au în fața celorlalți doi candidați la prezidențiale, Traian Băsescu și Mircea Geoană. "Sondajele pe care noi le facem de două ori pe săptămînă ne arată că 60 la sută dintre români nu l‑ar mai vota pe Traian Băsescu. A avea o ostilitate atît de mare arată o stare de fapt care guvernează România în acest moment. Pe de altă parte, intrarea lui Sorin Oprescu în cursa pentru prezidențiale a reușit să creeze în PSD o stare de agitație. Structura care se ocupă de campania lui Oprescu este parte din structura de campanie a PSD. Aceste două mari probleme din PSD și PD‑L ne dau speranțe într‑o ușurare a cîștigării alegerilor", a spus Relu Fenechiu. Potrivit acestuia, prima acțiune de precampanie pentru PNL Iași este strîngerea a 100 de mii de semnături pentru susținerea lui Crin Antonescu la Președinție. Dacă Traian Băsescu are împotrivă 60 la sută dintre români, potrivit sondajelor liberale, potrivit lui Relu Fenechiu, șeful său, Crin Antonescu, are susținători în proporție de 18‑23 la sută dintre cetățenii cu drept de vot. "Principala caracteristică a sfîrșitului de mandat a lui Traian Băsescu este faptul că sîntem nevoiți acum să apărăm statul împotriva guvernului, parlamentului și chiar a președintelui. Asumarea răspunderii pe cele trei pachete de legi nu a făcut altceva decît să contabilizeze ceva în tolba goală a lui Băsescu", a declarat Varujan Vosganian.

La rîndul lor, șefii PD‑L Iași au criticat atitudinea ministrului PSD Ecaterina Andronescu pe pachetul de legi al Educației, dar au "proslăvit" asumarea răspunderii pe pachetul Comisiei prezidențiale. "Legea Educației este o variantă reformistă inspirată, care va căpăta și viață. PSD nu are de ales în ceea ce privește acest pachet de legi, pentru că e o propunere reformistă. Contribuția ministrului Andronescu la Cod s‑a rezumat, din punct de vedere administrativ, numai la dreptul de semnătură. Din punct de vedere politic, Andronescu a avut un rol important în tergiversarea acestui pachet în forma sa finală, pe care o vom cunoaște mîine la Parlament. În ce privește legea unică de salarizare, aceasta a adus echilibru și corectitudine în cheltuirea banului public", a spus Dan Cîrlan.

Simirad, curtat de PNL și PD‑L, renegat de PSD

Revenind la situația din Iași și în special la proiectele locale, Fenechiu a anunțat că și‑a asumat, prin grupul de consilieri județeni ai PNL și cu acordul lui Constantin Simirad, disponibilitatea de a identifica soluții pentru materializarea proiectului privind Aeroportul Iași. "Pe Radu Berceanu nu îl interesează Autostrada Iași-Tîrgu Mureș, deoarece o consideră un moft al moldovenilor. În ceea ce privește Aeroportul, Guvernul este incapabil să rezolve această problemă și de aceea am început un parteneriat la nivelul Consiliului Județean, în sensul în care voi fi un aliat a lui Constantin Simirad în identificarea unor posibilități de realizare a investiției de la Aeroportul Iași. Vom începe documentația pentru acest proiect, iar pînă la jumătatea anului viitor vom demara și lucrările, fără ajutorul guvernului. Avem deja trei intenții de pe două continente", a anunțat Fenechiu, adunînd astfel încă o promisiune din ciclul celor "1001 promisiuni pentru Aeroport". Potrivit acestuia, decizia lui Simirad de a susține candidatura lui Traian Băsescu se datorează și faptului că nu a avut niciodată respectul cuvenit în partid, pe măsura forței electorale pe care o are și nu a avut nici o relație bună cu Nichita, "acest șef la șters pantofii, pe care l‑a făcut primar".

Cei mai avantajați de noua relație cu Constantin Simirad s‑au declarat, evident, democrat-liberalii ieșeni, care au confirmat faptul că președintele Consiliului Județean va fi cooptat în stafful de campanie pentru susținerea lui Traian Băsescu. "Am evaluat impactul gestului domnului Simirad și considerăm că este un sprijin important în realegerea lui Traian Băsescu. Drept urmare, ne bucurăm că avem un partener de calibrul domniei sale. Urmează să ne întîlnim pentru a stabili cum se va desfășura această campanie, precum și aspectele privind includerea dumnealui în stafful de campanie. În contextul nou apărut, relațiile mai mărunte dintre noi vor suferi o modificare. Protocolul pentru Iași nu are raportări la persoane, cu atît mai mult cu cît Simirad este partener în susținerea lui Traian Băsescu", a spus Dan Cîrlan, nu înainte de a face mențiunea că "Simirad nu va face voluntariat în PD‑L, ci doar în PSD".

Nelu Păunescu



Adauga comentariul tau







 

impact
Tel. 0232246000 | Fax 0232246002 | Orange 0752266266 | contact@evenimentul.ro
Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete:
Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui