Ionel Sârghia a început în anul 2006 ridicarea construcției ciudate din Valea Adâncă în care își petrece viața. Susține că a lucrat la acest edificiu alături de alte două persoane, pentru a fi sigur că se respectă întocmai proiectul pe care l-a făcut. În toamna anului 2009 s-a mutat cu familia în noua locuință și de atunci studiază zilnic modul în care efectul de piramidă influențează materia
Ieșeanul susține că locuința sa este construită în armonie cu natură și are la bază „numărul de aur”, respectiv șirul lui Fibonacci, care arată, în opinia specialiștilor, că există o legătură strânsă între matematică și artă. „Dacă toți am construi în concordanță cu natura, piramida nu ar mai fi o curiozitate. Eu nu fac dezordine în mediu, este o căsuță în spirit cu natura, este 100% ecologică și respectă toate formele naturii. Dumnezeu vrea ca toate casele să fie în formă de piramidă. De exemplu, la un cutremur, astfel de locuințe se comportă cel mai bine. Frunza, copacul, toate lucrurile din natură au un numitor comun, numărul de aur al lui Fibonacci. Și la piramida lui Keops, numărul este prezent în lungimea unei laturi a bazei”, a spus Sârghia.
Potrivit acestuia, pentru a obține un efect de piramidă cât mai apropiat de cel emis de piramidele construite integral din piatră a folosit treisprezece materiale diferite în pereților oblici. „Piramidele fiind mici, nu dezvoltă atâta energie pentru un experiment reușit. Diferite materiale se comportă în mod diferit. Singura soluție a fost să găsesc o combinație de materiale pentru a mă apropia de lungimea de undă prezentă într-o piramidă de piatră”, afirmă Sârghia.
Efecte benefice asupra organismului
Ionel Sârghia s-a mutat în casa-piramidă în toamna anului 2009. De atunci studiază zilnic efectul de piramidă și afirmă că a simțit chiar și o ameliorare a stării de sănătate, el fiind acum pensionar. „Înainte de a mă muta, aveam unele probleme de sănătate, însă acum am scăpat de ele”, susține pensionarul.
Sârghia este convins că efectul de piramidă există, dar subliniază că nu există în prezent aparate pentru a-l măsura. „Se pare că această energie de formă are menirea de a reordona informația inițială. Piramida nu este un mormânt, ci un corp care dă viață. Eu am făcut proiectul respectând oarecum proprietățile piramidei lui Keops”, a mai spus ieșeanul, adăugând că, în opinia lui, piramidele sunt, printre altele, și „biblioteci ale omenirii”.
Pensionarul afirmă că ar fi vrut să o facă verde, însă a preferat o culoare albă pentru a profita de impactul pe care lumina îl are asupra culorii. „Majoritatea fac case cum li se pare lor că e frumos, dar uită de incidența razelor de soare. Am făcut-o la culoare albă pentru a reflecta razele și pentru a menține un echilibru în zonă”, a precizat Sârghia. Pensionarul a mai spus că locuința este aproape finalizată, dar mai sunt necesare câteva retușuri.
Întrebat asupra investiției financiare, Sârghia susține că suma este de ordinul sutelor de mii de euro. „La vârful piramidei mai trebuie lucrat. Vârful e transparent, dar nu am găsit încă pe cineva care să așeze sticla în unghiurile pe care eu le vreau”, a completat Sârghia. Lumina soarelui poate ajunge la parterul locuinței și prin vârful piramidei întrucât ieșeanul a decupat o mică parte a podelelor de la mansardă și etaj, prin centrul încăperilor, unde a acoperit cu sticlă rezistentă.
Orașul-piramidă cu un milion de locuitori
Un proiect fabulos a fost anunțat în anul 2008 în Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde se vrea construcția unui oraș în formă de piramidă care va ocupa o suprafață de 2,3 kilometri pătrați. Proiectul, intitulat Ziggurat, după templele antice sub formă de piramidă, va fi realizat în jurul unui turn central și va avea o rețea complexă de transport, atât pe verticală, cât și pe orizontală, fără autoturisme. Designul și tehnologia au fost deja patentate de către investitor. Orașul ar putea adăposti un milion de locuitori, iar consumul de energie va fi din surse regenerabile, fără emisii de compuși de carbon. În Dubai au mai fost lansate proiecte futuristice precum insule în formă de palmieri, insule sub formă de hartă a lumii sau diverși zgârie-nori care se rotesc, unele dintre acestea fiind și realizate.
Alex Andrei
Ionel Sârghia susține că locuința sa este construită în armonie cu natura și că are la bază „numărul de aur”, respectiv șirul lui Fibonacci, care arată, în opinia specialiștilor, că există o legătură strânsă între matematică și artă
* * *
13 materiale diferite s-au folosit la ridicarea clădirii pentru a se obține un efect de piramidă cât mai apropiat de cel emis de piramidele construite integral din piatră