Șeful Biroului Vamal Albița împreună cu alte patru persoane, printre care și un binecunoscut membru al lumii interlope, a fost reținut ieri de procurorii DIICOT. Potrivit oamenilor legii, gruparea era formată din cinci membri: șeful Vămii Albița, Ghiță Berbecea, interlopul Vasile Rodideal, finul acestuia, Ionuț Bogdan Radu, Vladimir Mardare și Nicu Cercel. Aceștia sînt acuzați de săvîrșirea mai multor infracțiuni printre care cea de inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prezentare la autoritatea vamală de documente comerciale și de transport ce se referă la alte mărfuri decît cele prezentate în vamă, înșelăciune și nerespectarea dispozițiilor privind operațiuni de import sau export.
"Ofițerii IJPF, procurorii DIICOT, lucrătorii BCCO Iași și SRI – Secția Iași au reținut astăzi (ieri - n.r.) un grup infracțional care, în perioada februarie - iulie 2008, a acționat pentru introducerea în mod fraudulos din Republica Moldova în România și în vestul Europei, în special Austria și Ungaria, de țigări de contrabandă. Prejudiciul creat este de aproximativ 900.000 de Euro. Pentru cei cinci membri ai grupării s-a dispus reținerea pentru 24 de ore", ne-a spus dna Iulia Diaconu, procuror DIICOT. Din primele cercetări rezultă că afacerea era condusă de binecunoscutul interlop, Vasile Rodideal – acuzat cu ceva timp în urmă, că ar fi pus la cale uciderea în stil mafiot al unui fost asociat – și Vladimir Mardare, cel care se ocupa de preluarea, încărcarea și transportul țigărilor din Republica Moldova în România. În luna iulie 2008, polițiștii de frontieră au avut informații potrivit cărora gruparea, care în luna aprilie mai introduseseră 456.790 pachete de țigări ascunse în rezervoarele de combustibil ale mijloacelor de transport, va încerca din nou să fenteze vigilența vameșilor. De această dată, cantitatea de marfă ce trebuia să ajungă pe piața neagră a tutunului era mult mai mare, respectiv 595.000 de pachete de țigări. Membrilor grupării nu le-a mai mers, fiind depistați și reținuți pe raza municipiului Constanța. Toate acestea, susțin oamenii legii, s-au întîmplat sub oblăduirea șefului Vămii Albița, Ghiță Berbecea care, pe lîngă faptul că facilita trecerea transporturilor dintr-o țară în alta, se mai ocupa și de găsirea locațiilor pentru depozitarea țigărilor și vînzarea lor pe piața neagră.
Față de acuzațiile aduse lui Vasile Rodideal, avocatul său, Ionel Nechita susține că totul este o înscenare a polițiștilor DIICOT și o afacere nerezolvată a polițiștilor de frontieră: "Nici una dintre fapte nu este susținută de indicii măcar, ca să nu mai vorbim de probe. Se dorea finalizarea unui dosar mai vechi aflat în lucru la Poliția de Frontieră. Probele pe care acuzarea susține că le are sînt niște interceptări telefonice, realizate în stilul DIICOT. Să sperăm că de această dată, DIICOT va reuși", ne-a declarat dl Nechita.
Astăzi, membrii rețelei vor fi aduși în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. (A.Hurbea, G.Cojocaru)