"Tu postești? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ți milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ține ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase și nerușinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci și ochii tăi, și urechile tale, și toate mădularele trupului tău... Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă și aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile și vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbe rele și clevetiri"- Sfântul Ioan Gură de Aur.
La temelia vieții spirituale în Hristos stau postul și rugăciunea, chiar și la temelia Sfintelor Taine. În Vechiul Testament, postul era un mod de a exprima durerea sufletească. El era o modalitate prin care oamenii se pocăiau și se smereau. Uneori, postul era privit ca o pedeapsă ce și-o aplica omul sieși și chiar a avut deseori scopul de a obține călăuzirea și ajutorul lui Dumnezeu. Mântuitorul recomandă postul discret, nefățarnic: "Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii... să nu vă arătați oamenilor că postiți" (Matei 6, 16-18). Sfântul Apostol Pavel vorbește despre post ca fiind nu numai o abstinență voluntară de la mâncare, ci și autodisciplinare.
Postul nu este o povară, ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abții de la orice și mai ales de la un lucru rău, dăunător. El face din om să fie liber cu adevărat și, prin aceasta, să cunoască adevărul prin dreapta socotință, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situație, fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie.
Postul, în primul rând, înseamnă pocăință, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căiește pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârșite păcatele și, prin aceasta, încearcă pe cât posibil să diminuieze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate.
Postul prin excelență înseamnă smerenie. El face pe om să se smerească prin faptul că el se ține în cinstea Mântuitorului, de regulă, iar când faci un lucru pentru Dumnezeu nu poți să îl faci altfel decât în maximă smerenie.
Postul este o refacere temporară a stării de dinainte de păcat, care trebuie să devină treptat o stare neîntreruptă de post în care omul să fie cu adevărat liber: "N-am postit și am fost alungați din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai", spune Sfântul Vasile cel Mare.
Trăirea în post constituie idealul de viețuiure pe acest pământ, asemănător celui din Grădina Edenului. Dacă Dumnezeu îi spune lui Adam și Evei să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, aceasta nu înseamnă că protopărinții țineau neapărat un post de bucate, căci pomul nu era unul normal, un măr autentic, ci era un pom al adevărului, al conștiinței totale, supreme la care omul nu putea să ajungă așa de simplu, ci tot printr-o lucrare a sa. Chiar în acea stare de dinainte de păcat, nemurirea trebuia câștigată tot printr-un efort personal, omul aflându-se într-o permanentă înaintare spirituală. Și astfel, cât va rămâne omul în timp, el va fi într-o continuă chemare spre Dumnezeu și într-un permanent răspuns din partea sa, așa precum ne spune părintele profesor Dumitru Stăniloae:"Timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru la iubirea Sa".
Așadar și în rai omul era într-un post continuu, acela al ascultării, al credinței și al dragostei. Mărul simbolizează un element al ispitei, la fel ca oricare ispitire din zilele noastre, prin care răul, în chip indirect, poate să ne atingă libertatea, căci altfel nu are nici o putere asupra noastră, ci doar aceasta a senzațiilor ispititoare. "Prin post ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoși... Cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului a fost postul. Cât timp a păzit-o, el a fost fericit, când a nesocotit-o, a ajuns nenorocit"- Sfântul Efrem Sirul.
"Nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu"...
Postul este o perioadă de timp în care creștinul își sporește eforturile în vederea desăvârșirii. Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfințenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul și nu postul în sine: "Păzește-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcate" - Sfântul Vasile cel Mare.
Așadar, postul nu poate să se rezume doar la înfrânarea de la bucate, ci la înfrânarea de la toate și, în primul rând, reținerea de la păcate, așa precum ne spuneSfântul Ioan Gură de Aur:"Reținerea de la păcate o numesc eu post cu adevărat".
După Sfântul Apostol Pavel, creștinul este liber să postească potrivit propriei sale conștiințe și hotărâri: "Dar nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește".
Dacă vorbim despre așa-zisul post de bucate, aceasta înseamnă abținerea de la mâncare și băutură până la punctul său maxim, acela al ajunării, nu simpla înlocuire de alimente.
Postul însoțit de rugăciune este armă împotriva diavolului. El este și un semn al tristeții față de necurăția noastră și de mulțimea de păcate, dar și un semn de cinstire față de unele evenimente legate de viața Mântuitorului pe pământ. Această tristețe și această cinstire se concretizează în viața de zi cu zi, printr-o trăire spirituală mai profundă, numită de noi, oamenii, post. Or, astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârșit - înlocuirea anumitor alimente cu altele.
Grav este că latura cea mai importantă a postului - ferirea de răutăți care vin din inima noastră și permanenta trăire în fapte bune - nu este luată în seamă, chiar dacă Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: "Nu știți voi postul care Îmi place, zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății... Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l... Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu". (Isaia 58, 6-8).
Postul de păcate – nu completare, ci temelie a postului de bucate
Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieții: "Dacă nu ți-ai schimbat viața, ce-ți folosește să postești? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic" - Sfântul Ioan Gură de Aur.
Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate, ci în urma curăției de păcate și a săvârșirii faptelor bune în mod treptat și mai accentuat în perioadele de post ale anului.
Postul de păcate este superior celui de bucate și, în ciuda acestui fapt, astăzi, în Biserica noastră, se vorbește numai despre postul de bucate. Postul de păcate îl putem ține chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viața noastră. În schimb, postul de bucate în zadar îl ținem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune și permanenta ferire de păcate.
Postul de bucate, chiar și ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupești și spirituale și dacă nu au la bază faptele bune, așa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: "Nu ajunge numai să oprești gura de la mâncare, ci toate mădularele să le oprești de la tot ce-i stricăcios". Postul de mâncare nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăința, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia și vegherea.
Despre postul de bucate putem spune că el pregătește teren prielnic pentru postul cel sufletesc. Prin postul de bucate noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire. În această pregătire punem început bun curăției celei trupești și celei sufletești, facând posibilă sălășluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt.
Abținerea de la răutăți și săvârșirea faptelor bune – postul cel adevărat
Dacă ne înfrânăm de la mâncare și nu ne abținem de la răutăți, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră. "Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deși nu mănâncă nimic, totuși nu încetează să păcătuiscă" - Sfântul Vasile cel Mare. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, de acele răutăți care vin din suflet și se îndreaptă spre semenii noștri: "Postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate", Sfântul Ioan Gură de Aur.
Dumnezeu nu are nevoie de vorbele și promisiunile noastre și nici de abținerea noastră de la bucate, ci El se bucură de trăirea noastră în acord cu voința sa, descoperită nouă prin fiul Său, Iisus Hristos. Dumnezeu vrea de la noi fapte bune, dragoste și nădejdea în puterea harului Său, putere care trebuie să fie pentru noi mijlocul unic prin care să ne ancorăm în dumnezeire.
Astăzi, în Biserică, preotul duhovnic face posibil accesul la Sfânta Împărtășanie a credincioșilor care au ținut doar un post de bucate. Mai grav este că, în cele mai multe cazuri, creștinii nu au o cunoștință clară, că mai important într-un post este să te abții de la păcate și să săvârșești fapte bune.
Mult mai important este să avem grijă ca sufletul nostru să fie cât mai curat și, în acest fel, să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, această curăție a sufletului făcându-se prin depărtarea relelor obiceiuri și prin alungarea ispitelor venite din partea celui rău, așa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Ce folos să postim de bucate, dacă nu aruncăm relele obiceiuri ale sufletului".
Convertirea postului într-un mod de viață creștin autentic
Postul este un mijloc de a ne curăți de păcate, dar în sens mai larg, el trebuie văzut ca pe o stare la care trebuie să ajungem și în care trebuie să rămânem pentru veșnicie.
Scopul postului este acela de al converti într-un mod de viață creștin autentic, în care mâncarea reținută și accesul limitat la tot ce se găsește în această lume să nu ne fie valabil doar în anumite momente ale anului, ci să ne fie o permanență în viața noastră. Este adevărat că vremurile în care trăim nu sunt foarte prielnice în ceea ce privește ușurința înfrânării și abținerea de la bunătățile vieții. Sfântul Vasile cel Mare spune: "Chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că ducând o viață îngerească ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci și pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească".
Așadar, postul, în cele două aspecte ale sale, cel al înfrânării de bucate și cel al îndepărtării de păcate, deși nu putem vorbi neapărat despre două posturi, trebuie să ducă la schimbarea vieții noastre în mai bine, o schimbare treptată, de la an la an.
Liviu Avîrvarii