13-09-2003 Printeaza Trimite pe email Trimite pe YM Redimensioneaza {_include:radio.html} "Sansa de a lucra din nou la Nationalul iesean, dupa 50 de ani, este cel mai mare cadou pe care mi l-a facut viata"• dialog cu regizorul Moshe Yassur Moshe Yassur s-a nascut la Iasi, in 1934; aici s-a format ca om de teatru, frecventind Conservatorul de pe linga Teatrul National. In 1950, a emigrat in Israel, apoi a avut o bursa de studii la Paris, iar din 1970, s-a stabilit in SUA, raminind fidel primei sale pasiuni, arta scenica. Dupa 50 de ani, Moshe Yassur revine la Iasi, unde monteaza doua spectacole care vor deschide stagiunea Nationalului. – Ce inseamna pentru dvs aceasta revenire, dupa 50 de ani? – Este un moment important in viata personala, pentru ca, dupa o jumatate de secol de absenta, revin pe scena ieseana in calitate de regizor, nu de actor, de copil-actor, cum am fost in perioada 1947-1950. – Ati pastrat, in numele de scena, particula Yass... – Numele meu e Moise Stumer, dar cel de afis e Moshe Yassur, particula Yass amintind ca sint din Iasi. Pentru ca aici am fost atras de arta teatrului, am avut ocazia sa-i cunosc pe Miluta Gheorghiu, Constantin Sava, Nicolae Suba, Margareta Baciu, sa invat de la ei, sa joc alaturi de ei. La examenul de intrare la Conservatorul de pe linga Teatrul National am recitat "Scrisoarea III", iar un domn din comisie, cu parul alb, a venit si m-a sarutat pe frunte. Era Mihail Sadoveanu. – Acum montati Ionesco. La ce piesa v-ati oprit? – Fac o seara Ionesco, cu doua piese scurte, intr-un act – "Jacques sau supunerea" si "Viitorul e in oua". Cea din urma a fost scrisa la un interval de trei ani, Ionesco pastrind aceleasi personaje, aceeasi familie, avind continut oarecum similar. E povestea unei familii care incearca sa-si influenteze fiul, un baiat razvratit, reprezentantul generatiilor viitoare, sa le urmeze traditia. – Stiu ca Marie-France Ionesco, mostenitoarea copy-right-ului, nu era de acord ca piesele tatalui ei sa fie puse in scena in Romania... – Marie-France Ionesco nu e impotriva reprezentarii pieselor in Romania, e chiar interesata ca ele sa fie jucate. Ea are ce are cu un anumit teatru, nu cu Romania sau cu poporul roman. Iar pentru Nationalul iesean a acordat drepturile in conditii financiare extrem de avantajoase. – Care este celalalt spectacol la care lucrati? – Cel de-al doilea spectacol este "Iuditha" de Howard Barker, unul dintre cei mai importanti autori britanici de teatru, un razvratit si el. Textul este inspirat de o poveste biblica, tratata insa modern. Barker exploateaza aceasta poveste biblica, transformind-o intr-un pretext pentru tema generala a vietii, a existentei, intr-un discurs teatral-filozofic in care analizeaza raporturile dintre barbati si femei, dintre adevar si minciuna, totul pe fundalul unui poem pentru pace. Spectacolul va deschide Festivalul de teatru "Avram Goldfaden". – Nu e dificil sa lucrati in paralel la doua montari? – Pentru ca n-am mai lucrat aici vreme de 50 de ani, acum as lucra si 50 de spectacole odata! Iar trupa e extraordinara, actorii sint formidabili, comunicam foarte bine, ne stimulam reciproc. Consider ca sansa de a lucra la Nationalul iesean, dupa 50 de ani, este cel mai important cadou pe care mi l-a facut viata. Oltita Cintec