După un stagiu de pregătire la începutul anului derulat la Oradea, întreg lotul olimpic al României a efectuat recent un cantonament în Belgia, după care a ajuns în Franța, unde se desfășoară astăzi și mâine prima competiție oficială a anului. Fiind și cea mai importantă întrecere dintre cele patru programate luna aceasta, ieșeanul Vlăduț Simionescu (plus 100 kg), de la Politehnica, își dorește să ajungă cât mai sus, pentru a acumula cât mai multe puncte în ranking-ul mondial, dar în egală măsură și bani. „Dincolo de adiționarea punctelor necesare menținerii între primii 22(n.r. -- acum se află pe locul 20), pentru a-și asigura cât mai repede participarea la Jocurile Olimpice, toată șmecheria este să pornească dintr-o poziție cât mai bună la marea competiție din capitala Angliei. Doar așa are șansa să se claseze cât mai sus, iar pentru a reuși trebuie să ia puncte multe de peste tot”, ne-a spus antrenorul lui Vlăduț de la CS Politehnica, Petrică Anițoaie. Deși sportivul său și-a dat degetele peste cap în timpul pregătirilor din Belgia, tehnicianul a dat asigurări că nu este nimic grav și că Simionescu poate lupta la adevăratul său potențial la Paris, unde și-au anunțat prezența judoka din peste 60 de țări. (L.S.)