Teo Trandafir a anunțat ieri, printr-o scrisoare deschisă, că a demisionat din funcția de deputat, precizând că nu e un capriciu și nici o formă de protest, ci o necesitate impusă de starea sa de sănătate, dat fiind că pentru ea politica a fost „o sursă maximă de stres” și „un catalizator” pentru boala sa. Teo Trandafir spune că pentru ea importantă este fiica sa, Maia, și nu mai vrea ca aceasta să treacă prin emoțiile pe care i le-a pricinuit din cauza bolii. Ea s[aadresatși alegătorilor din sectorul 4 al Capitalei, în care a fost aleasă ca deputat PDL, spunându-le că nu a dorit să primească bani publici și să nu muncească pentru cei care au ales-o, dar nu crede că ar fi putut face față politicii „extrem de tensionate” din Parlament. Liderul deputaților democrat-liberali, Mircea Toader, spune că știa de gestul Teodorei Trandafir. „Știam că își dă demisia, am văzut demisia, discutasem înainte. Gestul său este fundamentat pe boala pe care a avut-o. Nu are nicio legătură cu zona politică. Din ce am discutat, practic, timpul pe care îl mai are îl dedică profesiei”, a precizat Mircea Toader. Liderul deputaților PDL a arătat că, practic, de un an și jumătate Teo a nu a mai venit în Parlament.
Toader a mai precizat că demisia colegei sale va deveni efectivă în momentul în care va fi anunțată în plenul Camerei. Totodată, democrat liberalul a precizat că demisia nu schimbă raportul de forțe din Camera Deputaților, în favoarea coaliției guvernamentale.
Teo Trandafir a candidat în aprilie 2010 pentru fotoliul de deputat în Colegiul 19 din Capitală, având-o drept contracandidat pe Liliana Mincă (PC). Locul de deputat în acest colegiu rămăsese vacant după demisia fostului lider conservator Danielei Popa. (ASIS)