| |
27-10-2005
Ionel Maftei Un fabulist de excepție Alecu Donici
140 de ani de la moarte
Alexandru (Alecu) Donici s-a bucurat în timpul vieții de multă prețuire, care i-a venit mai ales din partea unor nume ilustre, ca Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu și Vasile Alecsandri. Însuși Mihai Eminescu, în poezia Epigonii, l-a numit "cuib de-nțelepciune". Într-adevăr, valoarea și importanța operei lui Alecu Donici rezidă tocmai în strînsa legătură cu poporul, cu suferințele și năzuințele lui. Născut în anul 1806, în satul Bezin, azi Donici Orhei, într-o familie de intelectuali, Alecu Donici era unul din cei patru copii ai lui Dimitrie Donici (frate cu Andronache Donici, vestit pravilist). Pregătirea școlară și-a făcut-o mai întîi în casa părintească, după care, în 1819, este trimis la Liceul Militar din Petersburg. A devenit ofițer și a servit în această calitate cîtva timp în armata rusă. Din 1835 se stabilește la Iași, unde lucrează în magistratură, după care, în 1841, se mută la Piatra Neamț, oraș în care se stinge din viață, în urmă cu 140 de ani, la 20 octombrie 1865. Fabulist prin excelență, Alecu Donici datorează mult contactului său cu literatura clasică rusă. Opera lui e alcătuită din traduceri, , adaptări, localizări etc. Printre altele, a tradus în românește poemul lui Pușkin Țiganii (1837). De menționat și transpunerea în limba română a operei lui Antioh Cantemir, Satire și alte poetice compuneri (1844). Alecu Donici a fost un scriitor popular, colaborator apreciat al publicațiilor epocii în care a trăit. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Consacrat ca fabulist, Alecu Donici a tradus, prelucrat și localizat fabule din operele unor scriitori ruși, dintre care la loc de frunte se află I.A. Krâlov. Meritul scriitorului constă mai ales în grija deosebită de a adapta conținutul fabulei la realitățile românești ale timpului. Fabulele lui reflectă unele aspecte ale societății moldovenești din timpul orînduirii feudale și a începuturilor capitalismului în România. Fabulistul stigmatizează viciile marilor boieri, cruzimea și lașitatea lor. Folosind bogatul material pe care i l-a oferit fabula lui Krâlov, Alecu Donici a reușit să adapteze modelele la realitățile sociale românești ale vremii, impunîndu-se ca un autor merituos în ansamblul literaturii pașoptiste.
|
|
|