O angajată a arhidiocezei din New York, suspectată că ar fi furat un milion de dolari din casele instituției religioase, a fost plasată în detenție luni, au indicat surse judiciare și din clerul catolic al orașului, citate de AFP.
Anita Collins (67 ani) lucra din 2003 pentru arhidioceză și a utilizat o „tehnică subtilă de fraudare pentru a manipula sistemul de plată în conturile biroului de finanțe al Departamentului Educație” al instituției, afirmă într-un comuncat Joseph Zwilling, purtătorul de cuvânt al arhidiocezei.
Ancheta a cifrat suma fraudată la aproximativ un milion de dolari, a adăugat Zwilling.
Anita Collins fusese concediată luna trecută, după ce Biserica descoperise ceea ce păruse atunci un furt de „doar” 350.000 de dolari.
Potrivit presei newyorkeze, Collins nu este la prima sa faptă de acest gen, ea fiind deja condamnată pentru furt în 1999, în timp ce lucra pentru o agenție de intermediere în Manhattan.