Implicarea teatrului în viaţa comunităţilor urbane, aceasta este, foarte simplificată, ţinta unui proiect inedit urmărit de cîţiva ani, cu consecvenţă, de dramaturgul Peca Ştefan şi regizoarea Ana Mărgineanu. Ideea lor este de a încerca să surprindă, printr‑un text şi un spectacol create special, viaţa şi spiritul unor aşezări umane româneşti. Nu neapărat un portret citadin, asta ar fi practic imposibil, ci un crochiu portretistic relevant. Pînă acum, proiectul lor a inclus Bucharest Calling, Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare şi, recent, 5 minute miraculoase în Piatra Neamţ. La acesta din urmă mă voi referi. Cum spuneam, ideea celor doi tineri creatori, botezată "Despre România numai de bine", e haioasă. Acolo unde găsesc o instituţie parteneră, încep prin a face muncă de antropologie teatrală, se documentează preţ de vreo două săptămîni, spre a identifica tema/temele pe care să le dezvolte dramaturgic. La Piatra Neamţ, inspiratoare s‑au dovedit subiectele de sorginte socială, pe care le‑au colat prin intermediul povestioarei despre un preparat miraculos, numit, după moda anglofoniei contemporane, Forever Young; o poţiune amintind de binefacerile tinereţii fără bătrîneţe din basmele autohtone, o tinereţe fără bătrîneţe care e şi simbolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Cam aici, de fapt, se opreşte lista specificităţilor pietrene din spectacol, întrucît restul, cele trei mini‑drame de familie care dau substanţa narativă a textului, s‑ar potrivi oricărui oraş de la noi. Una din poveşti îl are protagonist pe profesorul de literatură Poenaru, pe care soţia, plecată la muncă în Italia, îl părăseşte; alta e a tinerilor Vlad, muzician, şi Ramona, agent de vînzări la firma distribuitoare de Forever Young, care doresc să preia în asistenţă maternală copii, mai degrabă pentru alocaţia acordată de stat decît din sentimente civice ori umanitare; iar cea de‑a treia, de la stînga la dreapta, cum sînt înfăţişate şi scenic, a adolescentei Diana şi a mamei ei habotnice, bocindu‑şi încă, la opt ani de la moarte, soţul şi avînd o percepţie deformată asupra soluţiilor optime de a‑şi readuce fiica pe drumul cel bun.

Structura textului e foarte modernă. Poveştile se întretaie într‑o ţesătură care intersectează şi întîmplări, şi personaje. Compoziţia e structurată simetric în trei "acte", cu interludii în care doi actori (Dragoş Ionescu şi Isabela Neamţu) fac "promo"‑uri pentru licoarea care te‑ar menţine tînăr o veşnicie. Peca are simţ dramatic, are umor, e ironic atît cît trebuie, doar că textul scris acum e încărcat pe alocuri. Realist în proporţie covîrşitoare, pe ici‑colo capătă accente de parodie, de suprarealism, de basm, are mai multe finaluri false, utilizează tehnica "teatru în teatru". Uneori pare puţin cam mult, alteori pare uşor confuz, deşi per total e... în regulă. (va urma)